Atunci când un virus sau o bacterie pătrunde în organismul nostru, sistemul imunitar intră în alertă şi, activând o reţea complexă de celule şi molecule, atacă microorganismul respectiv până îl elimină, iar boala este vindecată.

Acelaşi lucru se întâmplă şi când, dintr-un motiv sau altul, o celulă normală a organismului nostru se transformă într-o celulă canceroasă. În fiecare zi, în organismul nostru se produc sute sau mii de celule modificate, cu potenţial malign, care însă sunt neutralizate prin acţiunea sistemului imunitar. Şi rămânem sănătoşi.

Sunt situaţii însă în care sistemul imunitar al organismului este depăşit sau inactivat în lupta cu celulele canceroase. Mecanismele imunitare devin insuficiente şi boala se produce. O descoperim, mai devreme sau mai târziu, când soluţiile sunt cele aât de bine cunoscute: intervenţia chirurgicală (când este posibilă), radioterapia, chimioterapia şi tratamentul biologic (anticopri monoclonali). 

Elementul comun al acestor tratamente este ţintirea tumorii, a cancerului, mai mult sau mai puţin specific (chimioterapia, de exemplu, atacă toate celulele, normale sau canceroase; terapiile ţintite, personalizate, atacă specific ţinte de la nivelul tumorii, având un impact mai mic asupra celulelor normale ale organismului). Niciunul dintre aceste tipuri de tratamente nu vizează activarea sistemului imun al organismului. 

Studiul relaţiei dintre statusul imun al organismului şi apariţia cancerului a început cu zeci de ani în urmă. Profesorul Richard Ablin, prezent şi în studioul Adevărul Live în toamna anului trecut, este unul dintre pionierii în domeniul imuno-oncologiei. 

Avantajul major al medicamentelor imuno-oncologice este reprezentat de faptul că activează sistemul imunitar al organismului pentru a recunoaşte şi ataca selectiv celulele canceroase, neavând niciun efect asupra restului organismului.

Odată stimulat, răspunsul imun împotriva cancerului se păstrează pe termen lung şi este adaptativ.

Se ştie că un cancer se modifică din punctul de vedere al structurii sale, tocmai pentru a scăpa de sub supravegherea sistemului imun. Numai că terapiile imuno-oncologice se adaptează la fiecare schimbare a structurii antigenice a cancerului, aspect unic în arsenalul terapeutic disponibil în acest moment pentru lupta împotriva cancerului. 

Domeniul imuno-oncologiei este abia la început. În Europa şi în SUA sunt aprobate deja imuno-terapii pentru melanomul malign metastatic. Urmează aprobările pentru cancerul pulmonar avansat şi, probabil, pentru cancerul renal. 

După cum vedeţi, tabloul inovaţiei în medicină se schimbă cu viteza cu care o tumoră îşi modifică strucutura antigenică.

Ţinem pasul sau nu?