Criză de vaccin antirabic şi antitetanos, la Institutul „Matei Balş”

Criză de vaccin antirabic şi antitetanos, la Institutul „Matei Balş”

Vaccinul antirabic lipseşte din spitale

Stocurile de vaccin antirabic şi antitetanos ale Institutului „Matei Balş” s-au epuizat, a declarat dr. Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei medicale, informează Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

Persoanele care sunt muşcate de câini sunt în pericol de a nu putea fi vaccinate antirabic, întrucât stocurile de vaccin antirabic se epuizează în mai multe spitale de stat.

„Este o sincopă pe termen mai lung, pentru că Ministerul Sănătăţii renegociază preţul cu producătorii de vaccin. Nu numai pentru antirabic este valabilă această problemă, pentru toate produsele biologice. Până nu se încheie procedura de renegociere a preţului, noi nu putem să îl cumpărăm. Noi avem bani, ei îl au în depozit (n.r. — vaccinul), dar nu putem să îl cumpărăm. Această problemă ţine de aproximativ două luni”, a explicat medicul Cătălin Apostolescu.

Potrivit acestuia, institutul a folosit vaccin din stocurile pe care le avea, însă acestea s-au epuizat.

„Noi am mers până acum pe stocurile pe care le aveam, însă au început să se epuizeze“, a precizat Apostolescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările