Copiii dislexici au nevoie de profesori specializaţi

Când un copil nu ştie să citească nici în clasa a IV-a, părinţii pot crede că de vină este un profesor neglijent. Specialiştii însă avertizează: poate fi vorba despre dislexie, o  tulburare de învăţare care nu are legătură cu dezinteresul profesorilor şi nici cu  capacitatea de înţelegere a copilului în cauză.

Potrivit datelor statistice deţinute de Asociaţia Română pentru Copii Dislexici, între 7 şi 10% din copiii europeni au probleme în a învăţa să scrie, să citească şi să calculeze. Dintre aceştia, 3 până la 5% au dislexie, iar restul, predispoziţie spre dislexie. Această tulburare de învăţare se manifestă prin dificultăţi în a citi, a scrie şi a socoti. Din acest motiv, copiii dislexici se confruntă cu eşecul şcolar, deşi nivelul lor de inteligenţă este unul comparabil cu cel al copiilor care nu au această problemă.

Citiţi şi: A învăţat să se joace la patru ani

Se poate moşteni de la părinţi

Roxana Iliescu, mama Terezei (6 ani), fetiţă cu „predispoziţie la dislexie" ştia riscurile. „Tatăl este dislexic, la fel şi unchiul, de aceea am fost în alertă tot timpul pentru a depista cât mai devreme dacă există sau nu vreo tulburare de învăţare şi în cazul Terezei". Potrivit Evei Bartok, preşedintele Asociaţiei Române pentru Copii Dislexici, această tulburare este frecventă la copiii care au părinţi dislexici. Acest lucru se explică prin faptul că disfuncţia neurologică ce conduce la dislexie are cauze genetice. Dar şi factori precum naşterea prematură şi bolile care afectează sistemul nervos central al copilului în primii ani de viaţă o pot cauza.

„Mulţi specialişti consideră că tulburarea de învăţare nu este cau­zată de o boală, ci de un mecanism atipic de prelucrare a informaţiei, fiindcă aceşti copii sunt la fel de inteligenţi precum ceilalţi, doar că au nevoie de metode speciale de învăţare", explică Eva Bartok. Această tulburare de învăţare nu se tratează, iar cei afectaţi vor citi mai lent toată viaţa.

Primele semne se văd în limbaj

Întârzierile de vorbire pot semnala o posibilă tulburare de învăţare. „Tereza a început să vorbească târziu şi spunea cuvintele cu silabe inversate, adică la fel cum citeşte acum", spune Roxana Iliescu. Precaută, mama şi-a dus fetiţa la diverşi pediatri. „Îmi spuneau că nu este o problemă şi, dacă nu le-aş fi zis medicilor că tatăl Terezei este dislexic, probabil că nu m-ar fi luat deloc în serios", spune Roxana Iliescu.

Pe de altă parte, mama recunoaşte că problemele de limbaj ale fetiţei ar putea fi justificate şi de contextul familial. Mai exact, fetiţa creşte într-o familie bilingvă, în care se vorbeşte română şi italiană şi, mai mult decât atât, ea mergea la o grădiniţă în limba germană. „Am înţeles, în primul rând, că Tereza va trebui să înveţe bine să citească şi să scrie într-o singură limbă şi că abia apoi va putea învăţa, de exemplu, germana."

Terapia trebuie începută din timp

Monica (42 de ani), mama lui Mihnea, diagnosticat în clasa a IV-a cu dislexie, spune că şi cazurile grave pot fi ameliorate cu ajutorul unor pedagogi pregătiţi. „De când Mihnea era în clasa a IV-a, am tot încercat să găsesc profesionişti care să lucreze cu copilul", mărturiseşte mama. Prin intermediul Asociaţiei Române pentru Copii Dislexici, ea a găsit un logoped cu ajutorul căruia Mihnea face şedinţe de scris-citit.

„Dacă am fi descoperit-o pe doamna logoped mai din timp, sunt convinsă că efectele s-ar fi văzut mai mult, dar, din păcate, multă vreme nu am ştiut încotro s-o apuc", mai spune mama lui Mihnea. Pe lângă profesori, şi părinţii trebuie ajutaţi să îşi înţeleagă copilul. „Poţi sta minute până ce citeşte un singur cuvânt corect, fiindcă începe să combine silabele, să citească de la coadă la capăt şi ajungi să crezi că râde de tine, chiar dacă eşti informat despre dislexie", spune mama Terezei.

Util: Site-ul www.dislexic.ro oferă sfaturi pentru părinţii şi educatorii copiilor cu dislexie.

Diagnosticul,după clasa a II-a

Dacă micuţul ajunge să citească şi să scrie, chiar dacă o face cu mici greşeli, nu primeşte diagnosticul de dislexie decât la finalul clasei a II-a. În cazul Terezei, care acum este în clasa I, se poate vorbi despre „predispoziţie la dislexie". Potrivit Serafinei Pastore, profesor cu specializare în terapii specifice dislexiei de la Şcoala Italiană „Aldo Moro" din Bucureşti, copiii precum Tereza au şanse mari să înveţe să citească şi să scrie corect.

„Terapia prin joacă, adică utilizarea unui program pe calculator în care copilul trebuie să scrie corect cuvintele, fiindcă altfel nu poate trece la nivelul următor, precum şi exerciţiile de citire şi de scriere sunt de ajutor în cazul copiilor cu tendinţe spre dislexie", spune profesorul.

Din cauza dificultăţilor de citire, copiii cu dislexie pot ajunge să manifeste anxietate şi teamă de lectura în public.