Conf. dr. Adina Mariana Ghemigian, medic endocrinolog: „Te rog frumos, vino şi controlează-ţi tiroida anual, când e frig!“
0
Conf. dr. Adina Mariana Ghemigian, managerul Institutului Naţional de Endrocrinologie „C.I.Parhon“ din Bucureşti, face un apel către românii care au probleme cu tiroida să meargă la consult de îndată ce temperatura de afară îi face să simtă nevoia de a-şi pune o haină mai groasă pe ei. Pentru că funcţionarea tiroidei, această glandă fără de care viaţa nu ar fi posibilă, este influenţată de vreme.
Singura variantă de prevenţie a bolilor tiroidiene este să te prezinţi la medic pentru consult şi diagnostic, a explicat pentru „Weekend Adevărul“ managerul interimar al Institutului Naţional de Endrocrinologie „C.I.Parhon“ din Bucureşti, conf. dr. Adina Mariana Ghemigian. Medicul primar endocrinolog a dat detalii despre cum au evoluat bolile de tiroidă la români, despre rolul sării iodate în alimentaţia pacientului cu afecţiuni ale tiroidei, precum şi despre efectele pe care le-a avut explozia nucleară de la Cernobîl asupra tiroidelor noastre.
„Weekend Adevărul“: Vă propun să începem interviul de la un lucru pe care îl spunea prof. Parhon şi anume că „nu există civilizaţie fără hormoni tiroidieni“. La ce se referea?
Conf. dr. Adina Mariana Ghemigian: La vremea respectivă, principalul lucru la care se gândea profesorul Parhon era importanţa hormonilor tiroidieni în dezvoltarea şi maturarea sistemului nervos. Toate celulele corpului – cu excepţia celulelor din splină – au receptori pentru hormonii tiroidieni. Deci, practic, ei influenţează formarea, dezvoltarea şi funcţionarea întregului organism. Într-adevăr, fără hormoni tiroidieni, viaţa nu ar fi posibilă.
Când se formează tiroida?
Tiroida fetală se formează în prima şi în a doua lună de viaţă intrauterină şi începe să funcţioneze în luna a treia. Ulterior, se maturează şi sistemul hipotalamo-hipofizar care reglează funcţia tiroidei. Hormonii tiroidieni sunt doi: T4 sau tiroxină – care conţine patru atomi de iod – şi T3 sau triiodotironină – care conţine trei atomi de iod. Ce trebuie să ştie toată lumea e că hormonii tiroidieni conţin iod în molecula lor. Deci o secreţie tiroidiană normală înseamnă prezenţa iodului în economia organismului. În plus, în viaţa intrauterină, acest iod intervine el însuşi în dezvoltarea sistemului nervos. Studiile au arătat că dacă un copil se naşte fără tiroidă, iar diagnosticul nu este pus în primele şase luni de viaţă şi nu e început tratamentul de substituţie cu hormoni tiroidieni, scăderea coeficientului de inteligenţă este ireversibilă. Toate celelalte modificări, respectiv creşterea în înălţime, dezvoltarea scheletului şi a musculaturii pot fi recuperate, dar inteligenţa – niciodată. Este şi motivul pentru care prof. Parhon a început acel program naţional de corectare a deficitului de iod.
De ce gravidele au nevoie de iod
În ce ţări se mai face corectarea deficitului de iod?
Corectarea deficitului de iod se face în nenumărate ţări europene, inclusiv în SUA. Prin programul început de prof. Parhon s-a corectat creşterea în înălţime, asta ştim pentru că există statistici. Dacă a crescut şi coeficientul de inteligenţă nu ştim, pentru că aici nu avem statistici. Dar studiile au arătat că, acolo unde s-a făcut corecţia deficitului de iod la gravide, a crescut coeficientul de inteligenţă cu trei până la cinci puncte. Poate că nu pare mult, dar este important. În plus, pe vremea prof. Parhon mai era un lucru înspăimântător – guşile acelea extrem de mari, cazuri rămase în literatură, care asociau, evident, şi tulburări mari de dezvoltare intelectuală. Erau cretinii care au dispărut la ora actuală în zonele subcarpatice.
Cum apare guşa?
Cauza pentru care în lipsă de iod apare guşa e reprezentată de faptul că tiroida îşi reduce secreţia de hormoni tiroidieni şi atunci intră în acţiune mecanismele compensatorii de reglare prin feedback negativ ale organismului. Adică creşte hormonul pe care îl secretă hipofiza – TSH-ul, hormonul tirotrop, care stimulează tiroida să producă hormoni, iar acest efect asociază creşterea în volum. Stimulează tiroida, ea nu poate să funcţioneze şi îşi creşte volumul doar-doar va reuşi să producă normal.
Semnalele de alarmă: palpitaţii, oboseală
Care sunt, astăzi, cele mai frecvente boli ale tiroidei şi cum se manifestă?
Mi-e greu să spun, din cauza lipsei statisticilor, dacă guşa micropolinodulară care funcţionează normal sau tiroidita cronică autoimună este cea mai frecventă. Acest diagnostic la ora actuală este adesea descoperit întâmplător, în urma screeningului. Semnalul de alarmă şi de diagnostic al bolilor tiroidiene este disfuncţia tiroidiană, fie în plus – adică apariţia hipertiroidiei, cu scădere în greutate, cu foame crescută, palpitaţii, transpiraţii, insomnii, agitaţie, labilitate emoţională. Asta nu înseamnă că oricine are palpitaţii are hipertiroidie. Aceste semne trebuie să fie asociate. În situaţia în care apar şi modificări oculare, este vorba despre o formă autoimună de hipertiroidie – boala Basedow-Graves, cauzată de anticorpi care stimulează tiroida. Reversul este hipotiroidia, adică minusul de hormoni tiroidieni. Tabloul clinic al acesteia, cel puţin în stadiile incipiente, este destul de mascat. El devine evident când deficitul de hormoni este mare, pentru că sunt o serie de semne nespecifice: pacientul este mai obosit, mai somnolent, mai ales în a doua jumătate a zilei, este constipat, începe să i se usuce pielea, are călcâiele crăpate, coatele sunt mai aspre, se scoală dimineaţa cu pleoape, mâini, picioare umflate, care se mai dezumflă pe parcursul zilei.
Care este cea mai frecventă cauză a hipotiroidiei în zonele în care s-a făcut corecţia deficitului de iod?
Este o boală tot autoimună – tiroidita cronică autoimună, descrisă de Hashimoto. Pacienţii de multe ori spun tiroidită Hashimoto. Este vorba de producţia de către organism a unor anticorpi care nu sunt stimulatori, ci, dimpotrivă, sunt anticorpi distructivi. Tiroida îşi pierde lent capacitatea funcţională de a produce hormoni tiroidieni. Acest proces, odată început, nu se opreşte toată viaţa. Dacă apariţia e legată de corecţia acestui deficit de iod, e greu de spus.
Pot fi prevenite bolile de tiroidă?
Să previi este greu, atâta vreme cât vorbim despre o predispoziţie genetică. Sigur că, dacă în familie există un membru cu probleme tiroidiene, controlul copiilor trebuie făcut mai repede. Mai repede însemnând nu la 2 ani, dar măcar pe la 5-6 ani. În apariţia acestor boli a fost incriminat şi stresul. E greu de spus. Nu toţi cei care sunt stresaţi fac boli de tiroidă. Alţii fac ulcer, alţii au psoriazis. Alţii – alopecie.
Am citit că funcţionarea tiroidei este influenţată şi de temperatură. Astfel, nevoia de hormoni toridieni este mult mai mare în perioada rece şi mai mică în perioada caldă.
Da. Tiroida primeşte informaţii de la centrul termic al hipotalamusului. Iarna, când este frig, tiroida îşi creşte puţin secreţia de hormoni tiroidieni. Aceştia intervin în metabolismul oxidativ, creşte termogeneza, adică producţia de căldură şi acest lucru ne ajută să ne adaptăm la frig. Vara se întâmplă invers. De ce este important? Dacă pacientul este hipotiroidian – fie că a fost operat de tiroidă, fie că are tiroidită cronică – şi este pe tratament de substituţie cu tiroxină, noi facem câteva determinări după o lună de frig sau de căldură şi îi ajustăm doza: atunci când temperaturile cresc peste 30 de grade Celsius, el trebuie să-şi reducă cu 25 de micrograme hormonii tiroidieni, iar când vine frigul, să şi-i crească. Noi mimăm din pastilă ceea ce ar face o tiroidă normală. Fiecare medic trebuie să aibă timpul şi răbdarea să-i explice pacientului că dacă acum, pe această doză de substituţie este perfect, asta nu înseamnă că de-acum în doi ani sau în cinci ani, doza aceasta va mai fi bună. Te rog frumos, vino şi controlează-ţi tiroida anual, când e frig! Pentru că iarna, necesarul de hormoni tiroidieni este mare. Şi noi, medicii, vedem ce a mai rămas funcţional din tiroidă, inclusiv capacitatea ei de a răspunde la frig. Şi dacă în decembrie sunt 15 grade, vii în momentul în care ţi-ai pus paltonul pe tine. Vino şi fă-ţi hormonii tiroidieni!
„Operăm circa 2.000 de guşi pe an. 42% din pacienţi au cancer“
Numărul cazurilor de cancer de tiroidă a crescut în ultimii ani...
Statistica din institutul nostru – avem singura secţie de chirurgie endocrină din ţară, unde se operează guşile şi adenoamele de paratiroidă – arată că numărul de cazuri este undeva în jur de 2.000 de guşi pe an. Ce a arătat laboratorul de anatomie patologică în 2009: din cele 2.000 de tireoidectomii efectuate, în 21% din cazuri s-a pus diagnosticul de cancer. Anul trecut, această proporţie era dublă: 42%. Dar la ora actuală se ştie că focarele de cancer milimetrice, focarele de cancer unice, care sunt localizate în interiorul tiroidei şi nu marginal, care au anumite particularităţi anatomopatologice, nu sunt cancere cu prognostic rău. S-a şi modificat tipul de tratament postoperator – pacienţii nu mai necesită distrugerea resturilor tiroidiene cu radioiod.
Despre ce tipuri de cancer e vorba?
Sunt practic două tipuri de cancer tiroidian: cel care porneşte de la celulele tiroidiene propriu-zise, cele care produc hormoni tiroidieni, şi o formă de cancer – din fericire rară, sub 5% din totalul cazurilor de cancer – care porneşte din celulele situate printre foliculii tiroidieni. Acestea sunt celulele parafoliculare care secretă calcitonină. Este vorba despre cancerul medular tiroidian, din păcate o formă agresivă, în care şansa de supravieţuire depinde de momentul diagnosticului.
De ce au primit copiii pastiluţe cu iod
Dublarea numărului de cazuri de cancer faţă de raportarea din 2009 are vreo legătură cu Cernobîlul?
Aceeaşi creştere e semnalată şi în SUA, unde n-a fost Cernobîl. E uşor să dai vina numai pe Cernobîl. Cu siguranţă că sunt factori multipli care au determinat geneza tumorii. Mai este un lucru extrem de important: adresabilitatea pacienţilor. Acum, pacientul se caută, merge la doctor, se diagnostichează. Datele se raportează, se centralizează. În anii trecuţi, nici nu se ştia cine de ce moare.
Ce s-a întâmplat în momentul Cernobîl?
Tiroidele noastre că au nevoie de iod pentru sinteza de hormoni tiroidieni şi, de aceea, captează şi concentrează orice formă de iod din sânge de 20 de ori mai mult decât alt ţesut. Deci au captat inclusiv iodul radioactiv care s-a eliberat la acel moment. Depinde de fiecare tiroidă cât a captat. E greu de spus că iodul radioactiv ar putea declanşa un proces de tumorigeneză, pentru că noi tratăm cu iod radioactiv guşile hipertiroidizate. Dacă ai o tiroidă care-ţi funcţionează după ce ai tratat-o, dacă ea nu e voluminoasă, nu are noduli sau dacă pacientul are contraindicaţii operatorii, tratamentul radical este cu radioiod. Iar aceşti pacienţi nu fac cancer. Radiaţiile ionizante, deci iradierea regiunii capului şi a gâtului în perioada copilăriei, sunt considerate factori favorizanţi. Este şi motivul pentru care la ora actuală, la cabinetele de radiografii dentare, pacientul e protejat de un guler cu plumb, tocmai ca să nu se iradieze tiroida.
Deci practic atunci, tiroidele noastre au primit o cantitate mai mare de iod decât în mod obişnuit.
Exact. Acesta este şi motivul pentru care s-a încercat blocarea acestui lucru, pentru că s-a administrat iod care nu era radioactiv. Şi atunci, dacă torida este plină de iod, nu mai primeşte nimic din afară.
Sarea iodată, o sperietoare. Ne face rău sau bine?
De cât iod avem nevoie pe zi?
O cantitate corectă de iod în organism se apreciază prin determinarea eliminării de iod în urina din 24 de ore. Această iodurie trebuie să fie undeva între 100 şi 150 de micrograme în 24 de ore, iar la gravidă – unde necesarul de iod este mai mare – trebuie să fie spre 200 de micrograme. Şi atunci, cel puţin la acest sector de populaţie cu risc faci ioduria şi dacă ioduria nu este suficientă, vii din afară cu pastile de iod şi corectezi. Şi vitaminele prenatale care se dau acum la gravide conţin iod.
Sarea iodată determină un exces de iod în organism?
Nu. Noi ne punem problema dacă sarea iodată corectează deficitul, nicidecum că ar determina o supraîncărcare cu iod a organismului.
Deci, indiferent ce fel de boală de tiroidă am, pot să mănânc sare iodată?
Da. Doar pacienţii care sunt operaţi, diagnosticaţi cu cancer tiroidian şi care urmează să primească iod radioactiv pentru a distruge ultimele fragmente de ţesut, doar aceia nu au voie să mănânce sare iodată. Pentru că în acele cazuri, celula trebuie să fie avidă de iod. Dar doze mari de iod se găsesc, de exemplu, într-un medicament prescris pentru tulburări de ritm cardiac şi care este amiodarona. O tabletă conţine 200 de miligrame de iod, o cantitate mare. Sunt pacienţi care au noduli tiroidieni la nivelul cărora sunt produse deja nişte mutaţii ale receptorului membranar al TSH-ului, mutaţii care determină celula respectivă să se autonomizeze şi, în momentul în care tiroida primeşte o cantitate mare de iod, creşte foarte mult sinteza de hormoni tiroidieni şi apare hipertiroidia. Este aşa-numita tirotoxicoză iodică, motiv pentru care în colaborare cu cardiologii, aceşti pacienţi sunt monitorizaţi periodic, atât înainte de a începe tratamentul, cât şi la trei luni, la şase luni. Astfel, surprinzi momentul în care poate apărea o hipertiroidie care ar agrava tulburările de ritm cardiac. Şi în tiroidita cronică autoimună administrarea prelungită de doze mari de iod blochează şi mai tare funcţia tiroidiană. Dacă pacientul e diagnosticat cu hipotiroidie şi deja e în tratament cu hormoni tiroidieni , nu mai contează. Dacă pacientul nu e diagnosticat, numai bine că demască această hipotiroidie.
Deci n-ar trebui să ne ferim de sarea iodată.
Nu. Studiile au arătat că, după corectarea deficitului de iod, în toată lumea a crescut incidenţa cancerului tiroidian papilar – este forma cel mai puţin agresivă de cancer tiroidian, cu o evoluţie lentă, de 20-30 de ani. În plus, trebuie spus că a scăzut incidenţa cancerului folicular agresiv, cu o evoluţie mult mai rapidă şi cu metastaze. Dacă e să alegi între două rele, alegi răul cel mai mic.
CV
O viaţă la „Parhon“
Numele: Adina Mariana Ghemigian
Data şi locul naşterii: 27 octombrie 1958, Bucureşti
Starea civilă: căsătorită, are un copil
Studiile şi cariera:
În 1983 a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti.
Între 1985 şi 1989 a fost medic rezident în specialitatea endocrinologie la Institutul „C.I. Parhon“.
În 1999, a devenit doctor în endocrinologie.
Între 2007 şi 2010, a fost director de cercetare-dezvoltare la „C.I.Parhon“.
Din 2012, este şefa Disciplinei de Nutriţie, dietetică şi endocrinologie din cadrul Facultăţii de Moaşe şi Asistente Medicale, UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.
Din iunie 2015, este manager interimar la Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I Parhon“ din Bucureşti.
Locuieşte în: Bucureşti
Se încarcă comentariile...
