Articol publicitar

Chirurgia robotică, o soluţie minim invazivă cu numeroase avantaje pentru pacienţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
chirurgia robotica

Chirurgia robotică este o formă avansată de chirurgie minim invazivă, în care mişcările mâinilor chirurgului, care operează prin intermediul unei console, sunt transpuse celor patru braţe mobile robotice.

Sistemul robotic da Vinci Xi, cel mai avansat din lume la acest moment, oferă chirurgului o libertate de mişcare superioară mâinii umane, precum şi o calitate superioară a imaginii asupra câmpului operator, furnizând imagini 3D de înaltă rezoluţie.

Robotul da Vinci Xi, disponibil la Spitalul Clinic SANADOR, oferă numeroase beneficii pentru pacient, dar şi o serie de avantaje pentru chirurg. Pacientul se poate bucura de o spitalizare mai scurtă decât în cazul chirurgiei clasice, cu un risc mai mic de complicaţii, şi de o recuperare rapidă, cu cicatrici mai mici şi mai puţin vizibile decât în cazul chirurgiei deschise. La rândul său, chirurgul are o vedere largă a câmpului operator, prin imaginea de înaltă rezoluţie furnizată de sistemul robotic, poate controla foarte eficient sângerarea şi complicaţiile, iar gesturile chirurgicale sunt transmise cu maximă acurateţe prin intermediul consolei robotului.

Intervenţiile chirurgicale minim invazive realizate cu robotul da Vinci Xi sunt indicate în domeniile chirurgiei generale, chirurgiei urologice, chirurgiei ginecologice şi nu numai. Din dorinţa de a oferi soluţii inteligente şi cât mai puţin invazive pacienţilor, Spitalul Clinic SANADOR a oferă, prin portofoliul său de elită, şi acces la proceduri de chirurgie robotică realizate de medici deosebit de experimentaţi.

Chirurgia robotică a indus o revoluţie în chirurgie, menţinând avantajele chirurgiei minim invazive laparoscopice, dar depăşind limitele acesteia: vedere bidimensională, fără percepţia în adâncime a câmpului operator, instrumente nearticulate, cu grade de libertate limitate, transmiterea şi amplificarea tremorului fiziologic al mâinii chirurgului. Chirurgia robotică a îmbunătăţit calitatea imaginii câmpului operator, a amplificat dexteritatea operatorie şi a crescut semnificativ precizia chirurgicală şi confortul ergonomic pentru medicul care operează de la consola robotului. Astfel, prin chirurgie robotică, pot fi realizate intervenţii complexe, sigur şi eficace, cu mai puţine complicaţii decât prin alte tipuri de intervenţii, cu reducerea timpului de spitalizare şi cu obţinerea unor rezultatelor postoperatorii îmbunătăţite.

Procedurile chirurgicale care pot fi realizate robotic, din sfera chirurgiei generale, includ: rezecţii de colon, rezecţii de rect, intervenţii de chirurgie bariatrică, tratamentul herniilor inghinale şi ventrale, gastrectomii, tratamentul herniilor hiatale şi al bolii de reflux gastroesofagian, cura acalaziei, chirurgia pancreasului, chirurgia splinei.

Chirurgia robotică este utilă şi în intervenţiile ginecologice, la realizarea histerectomiilor, a miomectomiilor şi în chirurgia endometriozei. Chirurgia robotică urologică este indicată de primă intenţie în prostatectomii, dar are un rol terapeutic recunoscut şi în nefrectomii parţiale sau totale, excizii ale chisturilor, cistectomie sau pieloplastie.

„SANADOR investeşte în cele mai avansate tehnologii de diagnostic şi tratament, pentru a le oferi pacienţilor servicii medicale de vârf, similare celor oferite de centrele de top din străinătate. Pentru noi, este important să dezvoltăm oferta de tehnici şi proceduri minim invazive, în condiţii de siguranţă maximă, în beneficiul pacienţilor noştri”, arată Dr. Doris Andronescu, director general SANADOR.

În cadrul consultului de specialitate, medicul chirurg face o analiză amănunţită a particularităţilor pacientului, a metodelor terapeutice disponibile pentru afecţiunea de care suferă, a riscurilor şi a beneficiilor. Ulterior, în urma discuţiei cu pacientul, se stabileşte dacă există indicaţie de tratament prin chirurgie robotică.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite