Cele mai bune plante cu efect detoxifiant

Starea permanentă de oboseală, problemele de memorie şi kilogramele în plus pot avea drept cauză acumularea toxinelor în organism. Plantele te ajută să scapi de aceste probleme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dieta bogată în alimente procesate şi sedentarismul determină în timp acumularea toxinelor în organism. Corpul are propriile mijloace prin care elimină aceste reziduuri, dar resursele sale sunt limitate. Dacă la intervale regulate de timp nu se face o curăţare generală a organismului (de două ori pe an), corpul începe să dea semne de oboseală. Printre cele mai bune metode de detoxifiere se numără şi cele pe bază de ceaiuri.

Ceai verde, de trei ori pe zi

Ceaiul verde este recunoscut în primul rând pentru proprietăţile sale detoxifiante şi diuretice. Acesta stimulează arderea depozitelor de grăsime. În urma acestor arderi se eliberează un nivel ridicat de toxine pe care tot ceaiul verde le elimină din organism.

Se recomandă câte trei căni de ceai pe zi, îndulcit cu o linguriţă de miere de albine, de preferat, înainte de fiecare masă. În timpul curei nu trebuie să consumi carne şi zahăr, care favorizează acumularea toxinelor. Un alt avantaj este că ceaiul verde întăreşte sistemul imunitar.

Recomandare: În timpul detoxifierii cu ceaiuri, evită alimentele picante, grase şi prăjite.

Păpădia are efecte rapide

Persoanele care nu au probleme mari de sănătate (de exemplu, diabet sau boli de stomac) pot urma o cură rapidă de detoxifiere cu rădăcini de păpădie. Într-un vas de sticlă sau de ceramică se pun cinci rădăcini de păpădie pisate. Peste o lingură de pulbere se toarnă un pahar de apă clocotită şi se acoperă vasul.

Lichidul astfel obţinut se consumă dimineaţa, timp de şapte zile. Efectele apar încă din prima zi, însă este posibil ca, pe parcursul curei, să apară stări de greaţă şi dureri de cap. Acestea sunt semne că toxinele se elimină din corp.

Gălbenelele curăţă ficatul

Detoxifierea ficatului trebuie să aibă loc regulat, deoarece este un organ complex, care îndeplineşte peste 500 de funcţii în corp. Unul dintre cele mai bune remedii pentru detoxifierea ficatului este ceaiul de gălbenele. Acesta se prepară dintr-un litru de apă clocotită şi din 40 g de flori de gălbenele. Se recomandă trei căni de ceai pe zi, cu douăzeci de minute înainte de mesele principale. Pentru a obţine rezultate, tratamentul trebuie să dureze între două şi trei săptămâni.

Bea zilnic ceai de urzică, deoarece conţine substanţe care grăbesc eliminarea reziduurilor din organism.

Specialistul nostru
Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie competenţă în apifitoterapie reflexoterapeut

Detoxifierea organismului presupune accelerarea eliminării toxinelor la nivel sanguin, hepatic şi renal. Este bine să efectuăm periodic aceste cure, foarte benefice fiind mai ales cele urmate la schimbarea anotimpului (primăvara şi toamna). Plantele care curăţă sângele sunt: urzica, păpădia, coada-şoricelului, iarba-mare, brusturele, mesteacănul, cicoarea, afinul, nucul, lemnul-dulce, săpunăriţa şi socul.

Plantele care detoxifiază ficatul sunt păpădia, rozmarinul, salvia, coada-şoricelului, anghinarea, muşeţelul, rostopasca, armurariul, cicoarea şi genţiana. Plantele diuretice sunt urzica, mătasea de porumb, coada-calului, coada-şoricelului, brusturele, mesteacănul, feniculul, nalba şi socul. Pe durata curei este bine să eliminăm din alimentaţie carnea grasă, afumăturile, mezelurile şi conservele, produsele de patiserie şi dulciurile.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: