Ce trebuie să ştii despre terapiile care nu ţintesc cancerul, ci sistemul imunitar? Află la Adevărul Live

Imuno-oncologia este unul dintre cele mai noi domenii de tratament al cancerului, o reală speranţă pentru pacienţii cărora terapiile clasice nu le oferă beneficii majore. Medicul Valentin Moinescu vine la Adevărul Live să ne ofere informaţii despre imuno-oncologie.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Ce este imuno-oncologia?

Poate părea pradoxal. Primele idei despre imuno-oncologie au apărut în 1891. Putem spune că nu e neapărat un domeniu nou, dar putem spune că e de mare actualitate.

În 1891, un chirurg american a tratat un pacient cu o tumoare de amigdală dreaptă cu streptococ betahemolitic. A introdus această bacterie în amigdala pacientului sperând ca prin mediul creat acolo va atrage limfocitele T – practic, să folosească sistemul imun pentru a lupta împotriva tumoarei. Bucuria medicului a fost enormă când a constatat că tumoarea pacientului s-a redus foarte mult. El a avut apoi această abordare soldate cu reuşite, dar şi cu eşecuri şi s-a creat la vremea respectivă o mare controversă.

Ideea a fost relaută 50 de ani mai târziu. Imuno-oncologia are la bază un principiu simplu: să folosim sistemul imunutar – limfocitele T – pentru a lupta împotriva celulelor tumorale. Ea se întâmplă în două feluri: să stimulăm răspunsul imun şi, a doua metodă, să ajutăm sistemul imun să recunoască celulele tumorale.

Este cumva o terapie revoluţionară, pentru că celelalte terapii ţintesc doar tumoarea.

Şi da şi nu. Şi anumite terapii, dar aţi sintetizat foarte bine ce face terapia imunologică, anticorpi monoclonali, de exemplu, care fac parte din conceptul larg al imunoterapiei – primul anticorp monoclonal a fost descoperit în 1998 pentru cancer de sân la pacientele care exprimau o proteină HER2  şi proporţia acestor paciente este de 20-25%. Cum acţionează acest anticorp monoclonal? El se leagă de HER2 şi semnalizează răspunsului imun că acolo e o celulă anormală. Iar sistemul imun vine şi o atacă.

În lume, există 3.000 de studii clinice privitoare la imunoterapie pe aproximativ 2.000 de molecule, în 200 de tipuri de localizări de cancer. Până terminăm emisiunea cu siguranţă mai apar ceva rezultate pe studii.

Ce face imunoterapia comparativ cu chimioterapia? Imaginaţi-vă corpul unui pacient ca fiind un oraş. 30-40 de invadatori sunt la porţile lui şi încearcă să intre. Eu, chimioterapia arunc o bombă peste tot să omor tot ce mişcă, înclusiv invadatorii. Imuno-oncologia îi atacă specific pe invadatori.

Conceptul de medicină personalizată are foarte mult sens în oncologie. Pentru că se studiază inclusiv profilul tumoral al pacientului care este distinct la fiecare pacient.

Există o arie despre care se vorbeşte poate mai puţin – profilul genetic al pacientului. Există teste care pot depista 500 de mutaţii pe care o singură tumoare, a unui singur pacient le poate avea. Nu toate odată, fireşte.

Ca să înţelegem ce se întâmplă trebuie să spunem că celula tumorală este o celulă proprie a pacientului care a luat-o razna. Statistic vorbind, noi avem cancer – celule tumorale – în fiecare zi. Ideea este că sistemul nostru imunitar le recunoaşte şi le distruge. Cu cât tumoarea e mai mutagenă, cu atât îi e sistemului imunitar să lupte cu ea.

Imunoterapiile au început să se studieze cu genul de tumori care dau cele mai multe mutaţii – melanom, cancer pulmonar, cancer de vezică.

Cât de mult se folosesc la noi în ţară aceste teste?

Şi aici lucrurile sunt încurcate. În România, pentru pacienţi e disponibil acest test, dar statul nu rambursează, deocamdată, prin programul naţional de oncologie.

Ce tratamente imuno-oncologice sunt disponibile dacă nu la nivel de România, măcar de Europa.

Ca număr, sunt cinci strategii în ceea ce priveşte imunoterapia. De prima am vorbit – anticorpii monoclonali. Ei acţionează pe principiul cheii în broască.

Al doilea subgrup este stimularea imunonespecifică. Şi aici toată lumea pasionată de medicină a auzit de interferon. Aceasta stimulează sistemul imun peste tot sperând să potenţeze organismul în lupta împotriva cancerului.

Al treilea tip, sunt celulele de adopţie de transfer – este o tehnologie relativ nouă şi este personalizată, în sensul că pacientului i se recoltează celul T, se introduc în laborator, se stimulează cu aceste interleukine, după care se multiplică prin inginerie genetică şi se reintroduc în organismul pacientului. Au primit aprobare pentru afecţiuni din sfera hematologică. Pe tumori solide încă se studiază. În România, nu ştiu să fie rambursate aceste tipuri de celule.

Al patrulea tip, sunt vaccinurile. Un tip de vaccin previne cancerul – anti-HPV, hepatită B – iar alte vaccinuri au rol terapeutic. Sunt virusuri modificate genetic, introduse pacientului şi care declanşează răspunsul imun şi luptă împotriva cancerului. Există aprobat de FDA şi în Europa pentru cancerul de prostată.

Al cincilea tip de imunoterapie în care se pun multe speranţe sunt inhibitori ai punctelor de control. Imaginaţi-vă că există o interacţiune între un limfocit – care aparţine sistemului imunitar şi o celulă – de care o fi ea, în cazul nostru celula tumorală. În mod normal, limfocitul T recunoaşte celula tumorală ca fiind o celulă alterată şi trebuie să o distrugă. Pe de altă parte, sistemul nostru imunitar este atât de complex încât el a dezvoltat şi acceleraţie, dar şi frână. De ce? Să nu lupt eu sistem imunitar împotriva organismului meu. Ei, inhibitorii, blochează interacţiunea prietenoasă dintre limfocit şi celula tumorală, dezvăluie sistemului imun tumoarea.

În România, sunt aprobate trei-patru tipuri de imunoterapii de inhibitori ai punctelor de control. Rambursate sunt două – în melanom şi în cancer renal. Mai este cancerul pulmonar şi în hematologie.

Cât de mare e speranţa în aceste tratamente?

Lucrurile trebuie privite cantitativ, dar şi calitativ. Speranţa de viaţă a pacienţilor cu cancer metastatic la 5 ani era de 4% înainte de imunoterapie. Imunoterapia a crescut speranţa de patru ori, undeva la 16 spre 20%.

Pacienţii trebuie să îneţeleagă că aceste terapii au anumite indicaţii, la fel ca orice alt medicament. Pacientul trebuie să fie informat şi să întrebe medicul.