Ce spune grupa sanguină despre tine? Ar putea indica riscul dezvoltării de cheaguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sedentarismul şi deshidratarea îngroaşă sângele, crescând riscul formării de cheaguri FOTO Arhiva Adevărul
Sedentarismul şi deshidratarea îngroaşă sângele, crescând riscul formării de cheaguri FOTO Arhiva Adevărul

Un studiu al unei echipe de cercetători danezi confirmă legătura dintre grupa de sânge AB şi un risc crescut de a dezvolta cheaguri de sânge.

Potrivit studiului citat de revista „Time“, cheagurile de sânge care se formează în venele membrelor inferioare pot pune probleme de sănătate serioase, deoarece blochează fluxul sanguin şi provoacă dureri intense, dificultate la respiraţie sau chiar moarte subită.

Sedentarismul pe o durată de timp mai mare  şi deshidratarea îngroaşă sângele şi cresc şansele ca acesta să formeze cheaguri. În fiecare an, aproximativ două milioane de oameni suferă de aceste cheaguri, cunoscute sub numele de tromboză venoasă profundă, iar 200.000 dintre aceştia mor din cauza complicaţiilor.

Factorul genetic joacă un rol important în ce priveşte predispoziţia unei persoane de a dezvolta cheaguri de sânge. Cercetătorii au testat însă şi rolul grupei sanguine. O echipă de medici danezi s-a ocupat de două studii la care au participat 66.001 oameni, din 1977 şi până în 2010.

Persoanele cu grupa sanguină AB au arătat un risc cu 4% mai mare de a suferi de tromboză venoasă decât cei cu grupa 0.

Grupa sanguină AB este un risc demn de luat în calcul, în vreme ce 16% din persoanele supraponderale se supun acestui risc şi 6% din fumători.  Aproximativ 20% din populaţia cu grupa sanguină AB prezintă riscul de a dezvolta cheaguri de sânge.

Nu toate persoanele cu această grupă sanguină dezvoltă cheaguri, dar identificarea grupei sanguine poate fi o modalitate simplă de a-i descoperi pe cei care ar putea suferi complicaţii. Fumatul şi administrarea de pilule anticoncepţionale cresc acest risc.

Pentru a evita astfel de probleme, hidratarea este foarte importantă, la fel ca şi mişcarea fizică regulată care să împiedice îngroşarea sângelui. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite