«Ce remedii calmează durerile articulare?»

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele ­tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.

Am 54 de ani şi, în urmă cu doi ani, articulaţiile genunchilor, coatelor şi umerilor au început să mă doară şi să trosnească la mişcări. Am consultat un medic, iar acesta mi-a recomandat un tratament cu antiinflamatoare. Totuşi, deşi reduc durerea, aceste medicamente îmi cauzează dureri şi arsuri la stomac. Aş dori să ştiu dacă există remedii din plante care să calmeze durerile articulare şi inflamaţiile, dar care să nu-mi afecteze stomacul. Costel P., Ploieşti

Dr. Ruxandra Constantina
competenţă în apifitoterapie reflexoterapeut

Tratamentul fitoterapeutic al reumatismului degenerativ presupune urmarea unor cure prelungite cu ceaiuri, tincturi şi cu comprimate pe bază de plante. ­Într-adevăr, aceste remedii nu au efecte adverse, însă şi în acest caz este bine ca terapia să fie urmată doar la recomandarea unui specialist. Astfel, în general, sunt indicate preparate pe bază de cartilaj de rechin, arnică, coada-calului, soc, mesteacăn, coajă de salcie, ghimbir şi de yucca. De asemenea, este recomandată şi gemoterapia cu extract din muguri de coacăz negru, viţă de vie şi extract din sevă de mesteacăn. La recomandarea unui specialist în kinetoterapie, este bine să faceţi zilnic mişcări care să mobilizeze articulaţiile şi care să prevină anchiloza. Eficiente sunt şi masajele efectuate la nivelul articulaţiilor afectate cu preparate ce conţin arnică, tătăneasă, aloe vera şi venin de albine.

«Elimin fecale la urinare»

Am 67 de ani şi, atunci când urinez, urina este urmată de eliminarea de gaze şi conţine adesea mici fragmente solide provenite din intestinul gros. Precizez că, în urmă cu cinci ani, mi s-a spus că am o problemă cu prostata, dar nu aveam încă simptome specifice în acest sens. Am făcut un test PSA, iar rezultatul a fost 1,95 Ug/l. Ulterior au apărut şi manifestări precum urinări mai frecvente şi am urmat un tratament. Eliminarea gazelor pe tractul urinar a apărut în timpul unui episod de gripă, în urma căruia urinările au devenit şi mai frecvente. În timpul unui scaun mai moale, am observat şi eliminarea materiilor fecale în urină. Am repetat testul PSA, am urmat şi tratamentele prescrise, dar niciun medic nu a găsit un răspuns la problema mea. Ce mă sfătuiţi să fac? La Spitalul „Sf. Ioan" se poate trata problema mea? Constantin C., Bârlad

Prof. dr. Petrişor Geavlete
medic primar urologie Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan", Bucureşti

Din descrierile dvs., reiese că este foarte posibil să vă confruntaţi cu o fistulă vezico-intestinală. Mai exact, ar putea fi vorba de o fisură pe canalul de comunicare dintre intestin şi vezica urinară. Totuşi, pentru un diagnostic de certitudine, este necesar să faceţi o serie de investigaţii medicale suplimentare. În urma rezultatelor tuturor analizelor, se poate stabili şi tratamentul, fiind posibil să fie necesară o intervenţie chirurgicală. Toate aceste investigaţii, precum şi tratamentul se pot face şi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan". Aşadar, vă aşteptăm la consult, eventual cu o programare telefonică în prealabil.

«Vreau să scap de veruci»

Pe spate, pe abdomen şi parţial pe gât am mai multe veruci. Anul trecut, în vară, dar şi în urmă cu patru ani, am scăpat de două dintre ele prin cauterizare. Totuşi, deşi prin acest procedeu se garantează reuşita, el este anevoios, deoarece durează circa 40-45 de zile. Cum se tratează verucile pe care le am pe corp? Am citit în unele reviste de specialitate despre unele terapii cum ar fi de exemplu cele cu preparate cu acid salicilic sau cu capsule cu ulei de ficat de cod. Cum pot scăpa mai repede de aceste veruci? Laurenţiu Ploscaru, Piteşti

Prof. dr. Anca Zbranca
medic specialist dermatolog

Fără un consult dermatologic amănunţit al leziunilor despre ­care amintiţi, nu vă pot da un răspuns, deoarece nu ştiu ce numiţi dvs. veruci. Este vorba despre veruci seboreice? Atunci este suficient să fie îndepărtate chirurgical sau prin metoda cu laser şi apoi să faceţi duşuri cu săpun antiseptic şi să aplicaţi pe zonele tratate o cremă cu antibiotic sau o loţiune cicatrizantă. Este vorba despre veruci virale HPV? Într-o astfel de situaţie se recomandă un tratament local cu podofilotoxină şi, eventual, un tratament laser. Cicatrizarea leziunilor durează circa zece zile. Totuşi, conduita terapeutică este stabilită de fiecare medic în parte în funcţie de diagnostic şi de aparatura medicală de care dispune. De aceea, vă sfătuiesc să faceţi un consult dermatologic.

«Am fost depistată cu hepatita C»

Am 22 ani şi, în urma unor analize ale sângelui, a rezultat că sunt infectată cu virusul hepatitic C. Aş vrea să repet aceste analize şi, eventual, să fac mai multe investigaţii pentru a afla cu exactitate dacă într-adevăr am hepatita C. Însă nu ştiu ce să fac şi la ce spital din Bucureşti aş putea să mă duc? Dacă în urma repetării analizelor şi a efectuării altor investigaţii medicale recomandate rezultatul este tot pozitiv, este indicat ca la vârsta mea să fac tratamentul cu interferon? Gabriela, Bucureşti

Dr. Radu Leon George
medic de familie,competenţă în fiziokinetoterapie

Pentru un diagnostic de certitudine, vă puteţi adresa medicilor de la Spitalul Clinic Colentina sau oricărui alt spital care are o secţie de boli infecţioase. Dacă în urma analizelor sanguine, se va confirma că sunteţi ­într-adevăr infectată cu virusul hepatitic C, va trebui să mai faceţi o investigaţie şi anume încărcătura virală. Apoi, dacă rezultatul acestei analize arată că evoluţia afecţiunii este nefavorabilă, cel mai probabil medicul curant vă va recomanda tratamentul cu interferon.

«Cum se tratează cancerul duodenal?»

O persoană apropiată mie a fost depistată cu o tumoare malignă de dimensiunea a doi pumni la duoden. Persoana în cauză a ­suferit o intervenţie chirurgicală, însă forma­ţiunea nu a fost îndepărtată. Tot ce s-a făcut în cadrul res­pectivei ope­raţii a fost să se creeze un sistem prin care pacienta să se poată hrăni. Ce se poate face ­într-o astfel de situaţie? Există tratamente care să întârzie proliferarea cancerului? Dacă da, la ce spital sau clinică ar trebui să mergem? D. Stănescu, Bucureşti

Dr. Dana Lucia Stănculeanu
medic primar oncologie Institutul Oncologic Bucureşti

Pentru a vă putea oferi un răspuns corect şi complet, este necesar să ne transmiteţi mai multe informaţii referitoare la starea de sănătate a persoanei afectate de cancer duodenal. Astfel, în primul rând este necesar să avem o descriere corectă a tumorii cu o minimă stadializare, precum şi rezultatele unei biopsii, în urma căreia să se poate stabili tratamentul potrivit. În concluzie, sfatul meu este să vă adresaţi medicului oncolog în vederea stabilirii conduitei terapeutice.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite