Ce presupune implantul dentar şi care sunt cele mai rapide metode de inserare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prezent, implantul dentar este cea mai bună şi mai modernă metodă de înlocuire a dinţilor lipsă. Conform celor mai recente statistici, s-a dovedit clinic că 95-98% din implanturile dentare au rezultate excelente.

Implantul dentar este un dispozitiv fabricat din titan cu grad de puritate 5, material compatibil cu corpul uman, de fapt, o rădăcină artificială a dintelui. Cu alte cuvinte, implantul este un şurub din titan care se introduce în osul maxilarului, pentru a înlocui dintele lipsă. Ca rezultat, este ca şi cum ar fi un dinte natural. Implanturile dentare au o formă cilindrică sau conică, cu lungime şi diametru diferite, care se alege în funcţie de cantitatea de os disponibilă. Implantul nu provoacă, aşa cum s-a arătat deja, niciun tip de modificare malignă a corpului.

„Stomatologia implantului face mulţi paşi înainte, timp în care materialele devin din ce în ce mai calitative şi pot oferi astfel confort şi estetică, lucruri de neimaginat cu ani în urmă. Astăzi, implantul este fabricat, de obicei, din titan sau aliaje de titan, şi acest lucru oferă multe avantaje pacientului. Este, de fapt, un material extrem de biocompatibil , adică este puţin probabil ca organismul să-l respingă, sau mai bine zis, cazurile de respingere sunt foarte sporadice. Este ca şi cum corpul nostru recunoaşte titanul ca făcând parte din el şi, prin urmare, există o adaptare foarte rapidă, fără nicio reacţie.”, spune dr. Lorelei Nassar.

Pe lângă faptul că este biocompatibil, acest material este şi osteointegrabil, ceea ce înseamnă că osul mandibular sau maxilar se leagă într-un timp scurt de ştift şi, prin urmare, se integrează perfect în ţesuturile din jur. „Având în vedere perioada scurtă de timp care trece între intervenţie şi integrarea elementelor naturale cu cele artificiale, pe lângă faptul că se simte confortabil, pacientul nu va simţi mişcări ale protezei şi va fi dificil să se formeze spaţii retentive (buzunare) de bacterii între os şi implant. În consecinţă, riscul de infecţii este foarte scăzut.”, completează specialistul.

De asemenea, aceste două caracteristici (osteointegrare şi biocompatibilitate) fac posibilă utilizarea implantologiei de încărcare imediată în majoritatea cazurilor. Această tehnică permite ca pacientul să aibă un implant dentar complet într-un timp foarte scurt, fără a urma numeroase vizite la dentist.

Avantajele tehnicilor moderne de implantare

Cu siguranţă, cel mai mare avantaj pe care îl permite tehnica modernă de implantare, este conservarea dinţilor vecini. Astăzi, implantologia modernă face posibilă evitarea tuturor neplăcerilor din trecut, datorită faptului că implanturile sunt fixate pe ştifturi care sunt inserate direct în osul mandibular. „În trecut, de fapt, singura modalitate de a înlocui un dinte lipsă era să procedăm la construirea unui pod dentar. Astăzi, implanturile moderne sunt poziţionate fără necesitatea de a face tăieturi pe gingii şi de a închide rănile cu cusături dureroase. În plus, perioada post-operatorie este foarte scurtă şi după câteva ore de la operaţie este deja posibil să mănânci fără probleme (chiar şi alimente solide şi tari) şi, mai ales, să ai o dantură sănătoasă şi frumoasă, pentru a putea zâmbi din nou imediat.”, adaugă medicul implantolog Lorelei Nassar.

Un alt avantaj al implanturilor moderne este că, titanul este rezistent la coroziune datorită formării unui strat subţire de oxid la suprafaţă. „Dacă în trecut, mulţi oameni se temeau să se confrunte cu o intervenţie chirurgicală de implant dentar, din cauza posibilelor cazuri de respingere, adaptare dificilă şi chiar durere, astăzi toate acestea devin doar amintiri, astfel că, după o intervenţie cu implant dentar, pacientul se simte imediat în largul său. Bontul este apoi fixat în interiorul implantului dentar, iar coroana sau partea exterioară este montată pe acesta.”, precizează dr. Nassar.

De asemenea, pe lângă titan, stomatologia modernă recomandă zirconiul ca fiind cel mai bun material de utilizat, o ceramică foarte rezistentă care nu se deteriorează şi nu se rupe, asigurând astfel o funcţionalitate similară cu cea a dinţilor naturali. Şi, de asemenea, o estetică plăcută, deoarece aspectul zirconiului este acelaşi cu al dinţilor naturali, iar duritatea acestui material este asemănătoare cu a smalţului dinţilor naturali. Toate aceste tehnici avansate de implantologie permit scurtarea duratei tratamentului, îmbunătăţirea postoperatorie, permiţând adesea chiar evitarea consumului de orice tip de analgezic, deoarece sunt absolut minim invazive şi permit rezolvarea practic a oricărui caz clinic. De la cele mai simple, până la cazurile mai complexe în care nu există aproape niciun os.

Tipuri de implanturi moderne

All-on-4: În special, implantologia All-on-4 este o tehnică minim invazivă şi permite fixarea unei arcade dentare întregi prin introducerea a patru pini de fixare în mandibulă, pentru a face implantul absolut minim invaziv. Astfel că, în doar o zi este posibil să se efectueze intervenţia chirurgicală, să se repare un prim implant şi să se permită pacientului să-şi folosească dinţii noi aşa cum preferă: fără durere; fără exces de substanţe şi medicamente şi fără anestezie generală sau intervenţii chirurgicale lungi. Urmând ca apoi, în câteva săptămâni pacientul să beneficieze de implantul final.

Implant dentar rapid (în 7 minute) sau cu încărcare imediată - Acest tip de implant dentar rapid reprezintă o soluţie comprimată într-o singură şedintă. Aceasta înseamnă că, în loc să faci multiple vizite la clinică, pentru mai multe proceduri pregătitoare, poţi să faci doar una singură şi să ai implantul inserat în câteva minute.

Implantul într-o zi - Acest model de implant se utilizează cu precădere în cazul pacienţilor care au pierdut toţi dinţii sau celor care sunt pe cale să îşi piardă întreaga dantură. Pentru toţi aceştia există 5 soluţii: ONE BY ONE: întreaga arcadă este înlocuită cu 10 sau 12 implanturi; FIX-IT ON 4: sistem de reabilitarea a întregii arcade pe 6 implanturi; FIX-IT ON 6: sistem de reabilitare a Întregii arcade pe 4 implanturi; Proteza mobilă (cu capse) pe 4 implanturi; Proteza mobilă (cu capse) pe 2 implanturi.

PYRAMIDION – noile implanturi expandabile şi ultra-scurte în formă de piramidă reprezintă cea mai nouă tehnologie în domeniul implantologiei dentare. Această tehnologie elimină adiţia de os, sinus lifting-ul şi alte proceduri de augmentare, de care pacienţi cu ţesut osos insuficient aveau nevoie înainte de implant.

Implanturi 3D - În urma cercetărilor, rezultatele arată că implanturile construite prin tehnologie 3D au o porozitate şi o aderenţă ce simulează osul trabecular uman. În plus, tratamentul aplicat la suprafaţă poate fi personalizat pentru a stimula celulele osteoblaste să adere la implant.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite