Ce poţi face pentru a-ţi aminti ce ai visat peste noapte
0Toţi oamenii visează noaptea, deşi mulţi sunt convinşi că nu au niciodată vise. Majoritatea au între patru şi şapte vise pe noapte, în funcţie de numărul de ore de somn.
Specialiştii au calculat că adulţii visează în jur de 24% din totalul orelor de somn. Destul de puţin comparativ cu bebeluşii, care visează cam 70% din timpul petrecut dormind.
Deşi visează mult noaptea, majoritatea oamenilor îşi amintesc cel mult un vis (ultimul pe care l-au avut în noaptea respectivă) sau numai fragmente din el, iar unii au falsa convingere că nu visează deloc. Există o modalitate prin care poţi afla dacă şi ce anume visezi (în cazul în care vrei să descoperi semnificaţia viselor tale): administrarea de vitamina B6. Cel puţin aşa susţine un studiu ale cărui rezultate au fost publicate de curând.
Face visele mai intense
Potrivit cercetătorilor, vitamina B6 dă o intensitate mai mare viselor şi ne ajută să ni le amintim dimineaţa. În cadrul studiului, 4 studenţi au primit câte o doză de 100 mg de vitamina B6 pe o perioadă de cinci zile, alţi 4 - câte 250 mg, iar al treilea grup de 4 studenţi au primit medicamente placebo (fără niciun efect terapeutic). Tinerii care au primit doza cea mai mare de vitamina B6 au avut vise mai intense, mai emoţionale, foarte colorate, dar şi mai bizare. Se crede că efectul vitaminei este dat de faptul că transformă aminoacizii în serotonină, iar acest neurotransmiţător „trezeşte" creierul în faza REM, adică cea în care visăm.
Este nocivă în doze mari
Vitamina B6 se găseşte în concentraţii mari în toate tipurile de carne, cereale integrale, alune şi banane. Medicii avertizează însă că o doză prea mare poate cauza insomnii, palpitaţii, crampe musculare, hipertensiune şi atacuri de panică. Vitamina B6 este administrată de multă vreme gravidelor pentru atenuarea greţurilor şi vărsăturilor.
Citeşte şi:
3 lucruri care te obosesc peste măsură