Ce plante previn şi calmează crizele de cistită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În perioadele de disconfort, bea şase-opt căni de ceai pe zi
În perioadele de disconfort, bea şase-opt căni de ceai pe zi

Disconfortul ce apare din cauza unei infecţii urinare poate fi atenuat cu ajutorul unor remedii din plante cu efect diuretic şi antibiotic. Ele nu înlocuiesc însă medicamentele recomandate de specialist.

Simptomele supărătoare ale cistitei, adică urinarea frecventă, cu senzaţie de usturime, durerea şi presiunea în abdomenul inferior pot fi atenuate prin administrarea unor preparate din plante medicinale. Totuşi, trebuie precizat că aceste remedii nu pot înlocui tratamentul clasic, prescris de medicul specialist.

Mai degrabă, aceste remedii previn apariţia problemelor la persoanele cu predispoziţie sau au rol de adjuvant în perioada de tratament medicamentos. Potrivit fitoterapeuţilor, este nevoie de plante cu efect diuretic şi antimicrobian, care favorizează curăţarea vezicii urinare şi reduc pericolul de înmulţire a germenilor. „În primul rând, trebuie realizată o hidratare corespunzătoare, cu 1,5-2 l de ceai zilnic, din următoarele plante, care pot fi folosite singure sau în amestec: coada-calului, coada-şoricelului, mătase de porumb, cozi de cireşe, merişor, afin, urzică."

Aportul sporit de ceaiuri din plante cu astfel de proprietăţi va atenua simptomele precum arsurile la urinare şi durerile abdominale joase. Acest lucru se explică prin scăderea numărului de bacterii care irită mucoasa vezicii.

Cozile de cireşe sunt diuretice

Persoanele care fac des cistită pot preveni afecţiunea dacă, periodic, pe durata unei luni, urmează cure cu ceaiuri din plante cu efect diuretic. Amestecul de plante are eficienţă mai mare, iar infuziile indicate sunt cele din cozi de cireşe şi cele din mătase de porumb. Cozile de cireşe au acţiune diuretică dar şi antiinflamatoare şi pot fi utilizate atât în caz de infecţii urinare, precum şi în caz de litiază renală (pietre la rinichi). În plus, cozile de cireşe conţin şi săruri de potasiu şi flavonoide cu efect antioxidant, care grăbesc vindecarea.

„Foarte utilă este şi gemoterapia cu extract din mlădiţe de merişor şi cu extract din iarbă neagră, pe o durată de două luni. Se poate administra şi ulei esenţial de ienupăr, indicat în special în afecţiuni ale căilor urinare (infecţii şi litiază urinară)." De asemenea, mătasea de porumb conţine şi vitaminele B6, C, E, K, precum şi săruri de calciu şi de potasiu care contribuie la scăderea inflamaţiei. Infuzia se obţine dintr-o linguriţă de mătase de porumb şi dintr-o linguriţă de cozi de cireşe infuzate în două căni cu apă. Ceaiul astfel preparat se bea de cel puţin două ori pe zi.

Năsturelul se poate folosi şi în salate

Frunzele de năsturel au o acţiune antiseptică moderată şi se pot folosi în diverse moduri. De exemplu, se poate prepara suc din planta proaspătă. Se iau câte 30-50 ml de suc, în trei-şase reprize pe zi. Dar planta poate fi folosită şi în salate, precum şi sub formă de tizane din plantă proaspătă sau uscată.

Usturoiul are efect antibiotic

O substanţă numită alicină, prezentă în usturoi, este cunoscută drept antibiotic natural. Trei-patru căţei de usturoi, consumaţi zilnic, combat infecţiile de orice fel, inclusiv pe cele urinare. Dar usturoiul poate fi administrat şi sub formă de capsule sau sub formă de tinctură.De asemenea, sunt indicate remediile care sporesc imunitatea şi care ajută organismul să lupte eficient cu infecţiile, precum echinacea, măceşul sau cătina. Ţine cont şi de faptul că fructele şi legumele bogate în antioxidanţi ajută organismul să lupte cu infecţia.

Coada-şoricelului, acţiune dezinfectantă

Infecţiile aparatului urinar pot fi combătute cu ceai de coada-şoricelului, datorită uleiurilor volatile şi compuşilor numiţi azulene din compoziţia acestei plante. Substanţele numite sunt în egală măsură calmante şi dezinfectante. Ceaiul se prepară din două linguri de plantă şi dintr-o jumătate de litru de apă, iar cura terapeutică se face timp de trei luni. Se poate prelungi şi cinci luni pentru a preveni recidivele.

De asemenea, ceaiul preparat din frunze de merişor este indicat în caz de cistită fiindcă este bogat în arbutină, o substanţă cu efect antiseptic şi diuretic. Dintr-o linguriţă de frunze de merişor şi dintr-o cană cu apă se prepară un decoct. Femeile însărcinate ar trebui să evite aceste remedii.

Contraindicat în caz de infecţii urinare

Portocalele, căpşunile, ananasul şi sucurile obţinute din aceste fructe trebuie evitate atunci când aveţi cistită, fiindcă sunt acide şi vor intensifica arsurile la urinare. De asemenea, cafeaua şi alcoolul pot accentua durerile şi, mai mult decât atât, cofeina şi alcoolul stimulează pereţii musculari ai vezicii, intensificând senzaţia de urinare şi determinând un disconfort suplimentar.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite