Ce intervenţii nu se fac vara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În general, operaţiile efectuate în acest anotimp au un risc mai mare de infectare. Când afară sunt temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius, procedurile chirurgicale de tipul rinoplastiei sau al celei de extirpare a amigdalelor pot determina hemoragii.

Dacă nu sunt urgenţe, intervenţiile chirurgicale ar trebui amânate până la toamnă, atât din considerente medicale, cât şi de lipsa confortului, dacă ne gândim că în majoritatea spitalelor publice româneşti nu există aer condiţionat.

„Din cauza căldurii şi umidităţii care facilitează multiplicarea microbilor, există un risc uşor crescut de infectare a suturii, faţă de celelalte perioade ale anului. Un alt dezavantaj al intervenţiilor chirurgicale efectuate vara este acela că bolnavul nu ar trebui să se expună la soare ulterior. De altfel, cicatricea nu trebuie expusă la soare timp de şase luni de la operaţie. Altfel, ea se poate hiperpigmenta (devine roşie), poate creşte în exces şi poate deveni dură", spune medicul primar chirurg Bogdan Sandolache de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

Nasul şi gâtul sunt sensibile

Există câteva intervenţii chirurgicale din sfera ORL care cu siguranţă ar trebui amânate până în toamnă.

„Zona gâtului şi cea a nasului sunt puternic vascularizate şi asociate cu un risc mai mare de hemoragie postoperatorie. O eventuală hemoragie scade rezistenţa organismului în faţa microbilor. Dacă nu este administrat nici antibioticul corect după intervenţia chirurgicală şi la timp, adică în primele şase ore de la operaţie, acest risc este cu atât mai mare", atrage atenţia medicul primar ORL Elena Lăţcan, doctorand în chirurgie reconstructivă oro-maxilofacială.

Prin urmare, dacă nu sunt urgenţe, îndreptarea deviaţiei de sept, extirparea amigdalelor şi a vegetaţiilor adenoide nu ar trebuie efectuate vara. 

Corecţiile estetice mai pot aştepta

Urmele unei intervenţii estetice vor rămâne vizibile dacă zona corectată nu este protejată eficient de soare. Este cazul procedurilor efectuate în zona feţei şi a gâtului, de tipul liftingului, rinoplastiei (remodelarea nasului), blefaroplastiei (corecţia pleoapelor). Precauţii există şi în cazul lipoaspiraţiilor, pentru că pielea îşi redobândeşte elasticitatea într-un timp mai lung decât dacă am fi recurs la o asemenea procedură când temperaturile erau mai scăzute.

Indiferent de tipul operaţiei, este foarte important să aveţi grijă la igiena cicatricei. Până la vindecarea completă, nu atingeţi zona respectivă cu mâinile murdare şi evitaţi acumularea transpiraţiei pe cicatrice.

Varicele pot fi tratate

Indiferent de tehnica utilizată, operarea varicelor în acest sezon nu este contraindicată. Potrivit dr. Valerian Ciubotaru, medic primar chirurg, specialist în flebologie, Clinica Medicala Flebestet, ideea că varicele nu pot fi tratate vara nu este decât un mit.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite