Care metode chirurgicale redau libertatea de a vedea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele persoane poartă ochelari dintotdeauna şi s-au obişnuit cu situaţia. Dar există şi „ochelarişti“ care au apelat la intervenţii chirurgicale de ultimă oră şi acum văd viaţa, la modul cel mai propriu cu putinţă, cu alţi ochi.

Când erau copii, cei cu ochelari îşi primeau porecla de „aragaz cu patru ochiuri" de la camarazii de joacă şi acesta era un motiv suficient să nu-i mai poarte atunci când părinţii nu erau prin preajmă. Când au mai crescut, aveau aerul tipic de „tocilari", iar ca adulţi s-au aflat de nenumărate ori în situaţii în care şi-ar fi dorit să nu depindă de ochelari pentru a se putea descurca.

 „Dacă mă cunoşteai anul trecut pe vremea asta trebuia să-mi scot ochelarii ca să pot bea din ceaiul fierbinte. Altfel s-ar fi aburit şi nu mai vedeam nimic. Iar dacă îi scoteam, vedeam  în ceaţă", începe Anda povestea ei de fost ochelarist. Are o privire intensă şi nu-i scapă detaliile, aşa că mă complimentează pentru pandantivul pe care îl port la gât, deşi în ceainăria unde ne-am întâlnit este o lumină difuză, iar detaliile nu sunt tocmai evidente.

„Aş zice că lumea capătă contur după operaţie. Formele devin mai clare, mai puţin obositoare şi toate culorile par mai vii şi mai intense. Nu înseamnă că văd mai bine decât cu ochelari, deşi ramele îmi limitau o parte din câmpul vizual, dar am mult mai multă libertate şi asta contează enorm", spune Anda. Ani de zile, la schi, Anda a purtat lentile de contact pe care le suporta cu greu. În concediile la mare, aceeaşi poveste. Nu putea intra să înoate cu ochelarii pe nas. Iar când i-a pierdut şi a trebuit să aştepte trei zile până când a fost gata următoarea pereche, a avut ameţeli şi era foarte nesigură pe fiecare pas pe care îl făcea. Atunci s-a hotărât să găsească o alternativă.

Operaţia laser durează doar câteva minute

Anda ştia că există operaţii cu laser pentru corectarea dioptriilor, dar nu avea încredere să se opereze în ţară. A aşteptat vreo patru ani până când şi-a împlinit visul. Soţul ei lucra la o multinaţională care l-a detaşat pentru un an în Olanda. Acolo, ea şi-a făcut operaţia de corectare a miopiei. „Se utilizează un bisturiu automatizat (microkeratom) care va produce un flap tisular (un «căpăcel» de ţesut cornean de 100-160 de microni, iar tratamentul laser se efectuează sub acest flap care este repoziţionat la sfârşitul intervenţiei", explică medicul oftalmolog Radu Burcin de la Clinica „Oftalux" din Capitală.

Anda avea dioptriile de -3 la ochiul stâng şi, respectiv, de -2 la ochiul drept. Prima dată i-au operat ochiul drept, apoi pe stângul. Imediat după operaţie îşi aminteşte că medicul i-a pus picături şi apoi i-a dat un somnifer. „Nu cred că a durat mai mult de 15-20 de minute", spune Anda. A primit un calmant şi picături cu efect anesteziant pe parcursul operaţiei a avut montaţi nişte cleşti care i-au fixat pleoapele să nu clipească. „La un moment dat m-au rugat să mă uit într-un punct fix, m-au operat, ceva vreme n-am mai văzut nimic, apoi vederea mi-a revenit", povesteşte Anda.

Pentru că operaţia a avut loc seara, s-a trezit abia a doua zi, când a văzut fără probleme. Noaptea, timp de o lună a trebui să doarmă cu nişte ochelari de protecţie foarte moi şi flexibili care o împiedicau să se frece la ochi în timpul somnului. „În tehnica LASIK, pacientul nu are voie să se frece la ochi după procedură, pentru că pot apărea leziuni la suprafeţa corneei", precizează medicul Radu Burcin. Timp de o lună, a mai avut două restricţii: să evite lumina puternică, mai precis să poarte ochelari de soare, şi să nu ridice greutăţi mai mari de un kilogram.

Parte din îngrijirea postoperatorie au fost trei tipuri de picături pe care trebuia să le pună de trei ori pe zi, timp de o lună. Anda n-a simţit niciun fel de durere în timpul operaţiei şi nici n-a avut complicaţii după operaţia prin metoda Lasik, cu laser Excimer. „Pe corecţia asta de vedere am primit şi o garanţie valabilă timp de 10 ani", precizează Anda.

Dioptriile se corectează, reflexele rămân

Ştefania Stoleru suferea de miopie medie evolutivă, iar în urmă cu 10 luni a scăpat de ochelari tot prin metoda Lasik. Dar ea a optat pentru o clinică din Bucureşti. „Aveam la ochiul stâng -4, cu cilindru 0,5 şi la ochiul drept -4,5. În cazul meu, văzutul fără ochelari era exclus", povesteşte Ştefania. Ea a purtat ochelari de la vârsta de 14 ani, când i-a fost diagnosticată afecţiunea. Şi în cazul ei, operaţia a durat în jur de 20 de minute şi imediat după a constatat o îmbunătăţire a vederii.

Dar, spre deosebire de Anda, în timpul recuperării,  Ştefania a avut parte de surprize. „La patru luni după operaţie, în timpul somnului m-am frecat puternic la ochi şi am zgâriat corneea. Nu mai puteam ţine ochii deschişi de durere", îşi aminteşte ea. A sunat de  urgenţă la medic şi acesta i-a recomandat un unguent cu care s-a tratat în respectiva zi. A doua zi, când s-a dus la control, era deja bine. „După 23 de ani de purtat ochelari, scapi mai greu de unele gesturi. Şi acum, la 10 luni de la operaţie, mai am tendinţa să-mi aranjez aranjez ochelarii pe nas", povesteşte Ştefania.

Există mai multe variante de «reparare» a vederii

Dioptriile se pot corecta prin tehnici laser diferite: keratectomie fotorefractivă (PRK), laser subepitelial keratomileusis (LASEK) şi laser in situ keratomileusis (LASIK). „Laserul subţiază corneea astfel încât să corecteze viciile de refracţie. În tehnica LASEK se utilizează anestezia locală cu picături de proparacaină.

După ce se ridică cu o spatulă stratul de celule epiteliale de pe suprafaţa corneei, se tratează cu laser câteva zeci de secunde. La sfârşit se pune în loc de pansament o lentilă de contact terapeutică, îndepărtată după câteva zile. Această tehnică nu poate fi considerată o operaţie oftalmologică în adevăratul sens al cuvântului, deoarece nu se efectuează incizii la nivelul corneei", explică medicul oftalmolog Radu Burcin. Corecţia laser se poate face în miopie mai mică de -8 dioptrii, în astigmatism mai mic de -4,5 dioptrii şi în hipermetropii mai mici de +3,5 dioptrii.

Laserul nu implică riscuri de orbire

În cazul operaţiilor prin tehnicile PRK şi LASEK singurele neplăceri pot fi legate de faptul că după procedură pacienţii vor purta 5-6 zile lentile de contact. Riscurile sunt aceleasi ca în cazul purtării lentilelor de contact. Trebuie reţinut faptul că tehnicile de corecţie cu laser nu duc la orbire şi nu au riscurile operaţiilor de cataractă. Corecţia laser este contraindicată persoanelor cu afecţiuni corneene de tipul keratoconului (subţiere progresivă a corneei), celor cu diabet zaharat şi celor cu boli autoimune.

Este suficientă o singură intervenţie pentru corectarea viciului de refracţie . În 5-10% din cazurile tratate prin aceste tehnici se pot produce regresii, adică reveniri de maximum 25% din valoarea iniţială a valorii dioptrice. În aceste cazuri, se poate repeta intervenţia cu laser după 6-12 luni de la prima operaţie.

Interzis

Operaţiile cu laser pentru corectarea dioptriilor nu pot fi realizate la persoane care nu au împlinit 18 ani.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite