Care sunt indiciile clare pe care le dă endometrioza? Aflăm la Adevărul Live

Care sunt indiciile clare pe care le dă endometrioza? 

Boala înconjurată de tabuuri, mituri, diagnostic tardiv, tratamente ineficiente care fac boala să recidiveze, despre care se ştiu prea puţine lucruri încă, extrem de dureroasă, frustrantă şi cronică, o boală care afectează în egală măsură femeile şi fetele în cea mai fertilă perioadă a vieţii şi la propriu, şi la figurat. Despre endometrioză ne vorbeşte la Adevărul Live dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrică-ginecologie din Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea  în modulul Adevărul Live

Au  devenit pacienţii şi medicii mai conştienţi de existenţa endometriozei? De faptul că există nişte indicii care ar trebui să impună nişte investigaţii pentru un diagnostic corect?

Eu sunt optimist şi cred că se schimbă paradigma în ceea ce priveşte această boală. Dacă la primul articol pe care l-am scris acum cinci ani pentru un ziar din Timişoara primul comentariu care a apărut a fost: aţi mai inventat o boală ca să ne mai luaţi banii, acum boala este acceptată ca fiind o problemă de sănătate. Publică, zic eu. Mult mai dinamică este dimanica pacientelor. Ele s-au informat, s-au organizat şi asta mă bucură. Dar şi medicii au început să-şi dea seama de gravitatea situaţiei. Cred că desfăşurarea campaniei nostre vrme de câţiva ani a dat, totuşi, roade.

A dat roade adică vedem mai multe paciente diagnosticate cu endometrioză în ultimii ani?

Da. Aici, de fapt, există un echilibru foarte fragil, şi asta nu se referă numai la endometrioză, ci şi la alte boli noi care apar. Iniţial, este o fază de suspiciune din partea corpului medical. Ulterior, dacă există o promovare suficient de organizată, diagnosticul este îmbrăţişat de medici, după care e abuzat. Şi abia apoi după faza de abuz se ajunge undeva într-o matcă a firescului. Mi-e frică să nu se întâmple şi cu endometrioza acelaşi lucru pentru că aici tentaţia foarte mare este să supraoperezi, să supradiagnostichezi. De aici şi preocuparea noastră să protocolăm lucrurile şi să le aliniem cu ce se întâmplă în lume cu boala. Cred că sunt cazuri încă nediagnosticate, dar se abuzează din capul locului de terapia chirurgicală.

Care este parcursul unei paciente? Să zicem că are manifestările cele mai evidente.

Pacienta trebuie să fie alertată de durere. O durere de 7 din 10 care necesită terapia antalgică, care nu cedează la terapia antalgică, care iniţial e ciclică, apoi devine continuă, care se însoţeşte de fenomene vegetative – stare de rău, greaţă, tulburări digestive – o durere la contact sexual, toate acestea trebuie să o trimită pe pacientă la medic. Medicul trebuie să supicioneze acestastă boală pentru că 70% din durerile cronice pelvine sunt de etiologie endometriozică, un diagnostic ignorat este adenomioza, o variantă a endometriozei localizată în muşchiul uterin şi care poate să dea dureri mai mari chiar decât endometrioza.

A apărut un concept nou în ceea ce priveşte endometrioza – se numeşte impactul cumulativ al bolii asupra vieţii pacientei.

Există o deplasare a debutului bolii înspre adolescenţă şi din ce în ce mai grave – eu am o pacientă în vârstă de 18 ani cu rezecţie de rect. Din păcate aceste paciente nu sunt diagnosticate repede, latenbţa e mare, în ţările germane se afirmă 7-8 ani de latenţă în diagnostic.

După această fază de latenţă survin intervenţii chirugicale multiple, incomplete şi mult prea devereme. Viaţa pacientei e fragmentată de aceste evenimente traumatice pentru ea. De multe ori, în urma operaţiilor apar complicaţiile de tipul pierderii rezervei ovariene.

Între 20 şi 30 de ani este impactată educaţia acestor paciente pentru că ele nu mai pot să urmeze cursuri de învăţământ superior din cauza durerilor, nu pot trece examene, nu pot să-şi găsească un loc de muncă la debutul carierei. Cariera lor e pe pantă descendentă de la bun început şi sunt stigmtizate.

Între 30 şi 40 de ani centrul de greutate este pe fertilitate, pentru că atunci îşi pune problema să conceapă. Încep tratamentele multiple pentru infertilitate şi costisitoare şi eşecurile şi destrămarea relaţiilor.

După 40 de ani presiunea este financiară pentru că pacientele neputând să performeze nu au suficiente venituri, sunt izolate social, îşi pierd locul de muncă şi asta e mult mai rău după 40 de ani pentru că e greu să-ţi găseşti altul.

Se încearcă acum scurtarea timpul de diagnostic, apoi amânarea cât se poate de mult a momentului operator şi încercarea de a opera o pacientă o singură dată pe tot parcursul vieţii.

Boala este una cronică şi ca orice altă boală cronică are un impact social mare.

De ce e nevoie pentru un diagnostic clar şi rapid?

Să asculţi pacienta, să faci o anamneză corectă şi empatică. Apoi e nevoie de un examen clinic – am paciente care vin în stadii avansate de boală şi care ar fi putut fi diagnosticate printr-un simplu tuşeu vaginal. Trag concluiz că nu au fost evaluate minimal.

Ai nevoie de o ecografie transvaginală care e foarte utilă şi care oferă multe informaţii medicului.

Dacă se suspicionează că boala e mai avansată şi în afara micului bazin se face recomandarea de RMN special cu protocol pe endometrioză.

Dacă găsim leziuni pe tractul digestiv putem cere un CT de colon care analizează gradul de stenoză a intestinului. Pentru că dacă leziunile sunt avansate şi închid intestinul se impune operaţia.

Dacă leziunile sunt pe tractul urinar putem cere un uroCT.

Mai nou asistăm la apariţia endometriozei nervoase care e şi foarte greu de tratat şi de diagnosticat, şi de operat. Acolo am avea nevoie de neuroRMN-uri speciale care evaluează şi funcţional nervul.

Adică, practic, celeulele endometriale se ataşază de un nerv.

Da. Şi încet-încet îl invadează şi îi distrug funcţia. Nervul poate să moară şi generează cele mai mari dureri.

Cât de frecvent vă confruntaţi cu situaţii avansate ale endometriozei?

Probabil că la mine ajung pacientele cumva selectate. Dar eu am evaluat în ultimul an 1.000 de paciente. Am operat 108. Circa 300 sunt cu stadii avansate de boală. Operez puţin din ceea ce văd – circa 10%. Iar din cele cu stadii avansate nu toate au indicaţie chirurgicală. Adică au o calitate bună de viaţă, un scor mic al durerii, neafectare a organelor vitale şi răspund la tratament medicamentos. Actul chirugical trebuie împins cât mai târziu.

Şi dacă ar fi să ne gândim la o vârstă medie la care e nevoie de operaţie?

Operaţia nu e dată de vârstă, ci de simptomatologie. Şi de riscul vital până la urmă. La pacienta tânără riscul de revenire a bolii e foarte mare.

Există cursuri de specializare pentru medici?

Noi, la Timişoara, am creat un eveniment – suntem la a patra ediţie - o conferinţă dedicată medicilor de obstetrică şi ginecologie – unde din douaă zile şi jumătate de desfăşurare una este dedicată endometriozei. Şi am încercat să aducem nume mari care să ne înveţe cum să procedăm cu această boală. Participă circa 300 de medici. Mai sunt în ţară evenimente organizate pe această temă. Ar trebui organizate nişte colocvii lunare. Eficientă ar fi o organizare teritorială pe centre de excelenţă, pe niveluri de excelenţă.

Vin la Timişoara paciente din toată ţara?

Din toată ţara. Din cauza asta mai consult şi la Bucureşti. EndoInstitut este centrul pe care eu îl conduc şi unde am încercat să pun bazele unei reţele de urmărire a pacientelor şi de diagnosticare. Avem un miez la Timişoara unde există echipa multidisciplinară legată de intervenţia chirurgicală şi managementul perioperator – chirurg colorectal, urolog, neurochirurg, neurolog, acupuncturist, nutriţionist, endocrinolog, reproducere umană asistată. Acesta este centru de nivel 3 şi mai avem nişte centre de nivel 1 la Bucureşti, Constanţa, Cluj şi Iaşi. Avem colegi ginecologi antrenaţi în diagnosticarea bolii în primul rând, în urmărirea postoperatorie, în managementul nonchirugical al bolii, pe care i-am încurajat să opereze cât mai puţin. Avem centre de diagnostic imagistic unde se pot face RMN-uri şi hidrocolonoCT-uri.

Problema cea mai mare din punctul meu de vedere în endometrioză este comunicarea. Noi nu vorbim aceeaşi limbă. Încă nu folosim aceleaşi stadializări, sunt vagi şi eu nu mă pot raporta cu munca mea comparativ cu un alt coleg de-al meu. Pentru că dacă eu suprastadializez cazurile mele o să am o cu totul altă statistică faţă de el. Noi trebuie să ajungem să lucrăm cât mai standardizat şi asta se face doar printr-un limbaj comun. Şi asta am încercat să fac eu în EndoInstitut. Nu am inventat eu asta ci am copiat de la alţi chirurgi mari din Austria şi Franţa cu care m-am antrenat.

 


 

citeste totul despre: