Care sunt factorii de risc în cancerul de prostată

Care sunt factorii
de risc în cancerul de prostată

Riscul de cancer de prostată creşte odată cu vârsta

Diferite tipuri de cancere au diferiţi factori de risc. Asupra unora – fumatul, de exemplu -  se poate acţiona, în timp ce asupra altora – vârsta, istoricul familial – nu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prezenţa unui factor de risc nu înseamnă automat că acea persoană va face neapărat cancer. Potrivit datelor American Cancer Society, studiile făcute până acum au arătat care factori cresc riscul de cancer de prostată.

Primul este vârsta, potrivit cancer.org. Acest tip de cancer este rar la persoanele sub 40 de ani, dar riscul de a face cancer creşte rapid după vârsta de 50 de ani. 6 cazuri din 10 cazuri de cancer de prostată sunt descoperite la persoane trecute de 65 de ani.

Rasa. Cancerul de prostată apare mai des la afroamericani, rata de deces în rândul acestora fiind totodată mai mare şi mai rar la americanii de origine hispanică şi la cei de origine asiatică. Cauzele pentru care se întâmplă asta nu sunt cunoscute.

Geografia. Cancerul de prostată este mai des întâlnit în America de Nord, nordul şi vestul Europei, Australia, şi mai rar în Asia, Africa, America Centrală şi America de Sud. De ce se întâmplă acest lucru nu este deloc clar. Una din explicaţii poate fi aceea că în unele ţări au metode de screening, iar alta că şi stilul de viaţă contează, ceea ce ar explica faptul că incidenţa în rândul americanilor de origine asiatică e mică, în timp ce în Asia numărul cancerelor de prostată nu e mic.

Istoricul familial. Faptul că în unele familii acest tip de cancer apare mai des sugerează faptul că la mijloc poate fi şi o explicaţie genetică. Cu toate acestea, multe cancere de prostată apar la bărbaţi fără cazuri în familie.

Genele. Moştenirea genetică pare să crească riscul. De exemplu, mutaţiile genetice ale genelor BRCA1 şi BRCA2 – cunoscute ca fiind cele care cresc riscul de cancer ovarian şi de sân – sunt suspectate că ar creşte şi riscul de cancer de prostată la unii bărbaţi. Bărbaţii cu sindromul Lynch – o afecţiune congenitală rară, cunoscută ca cancer colorectal nonpolipozic ereditar – au un risc mai mare de a face şi alte tipuri de cancere, inclusiv de prostată.

 Factori a căror influenţă nu e foarte clară în cancerul de prostată

 Dieta. Rolul ei exact în apariţia cancerului de prostată nu este calr, însă câţiva au fost studiaţi câţiva factori.  Astfel, bărbaţii care consumă multă carne rosşie şi produse bogate în grăsimi par să aibă un risc mai mare. Aceste persoane tind să consume totodată mai puţine fructe şi vegetale. Medicii nu sunt siguri care din aceşti factori cresc riscul.

Unele studii par să studieze că bărbaţii care consumă mai mult calciu – din alimente şi suplimente – par să aibă un risc mai mare de a dezvolta cancer de prostată. Produsele lactate care sunt bogate în calciu par să crească şi ele riscul. Însă, alte studii nu au găsit nicio astfel legătură.

Obezitatea, fumatul şi expunerea la substanţe chimice. Unele studii au relevat că persoanele obeze nu au un risc mai mare de a face cancer de prostată însă severitatea lor este mai accentuată. De ce se întâmplă acest lucru nu este foarte clar. Alte studii consideră că obezii au un risc de a face cancer de prostată mai agresiv, cu rată de deces mai mare, dar nu toate cercetările au arătat acest lucru.

Inflamaţia prostatei. Unele studii au stabilit o legătură între inflamaţia glandei şi creşterea riscului de cancer, în timp ce altele nu au găsit-o. Inflamaţia este prezentă în probele de ţesut canceros. Legătra între inflamaţie şi cancer nu este clară, cercetătorii continuă studiile în această arie.

Specialiştii au investigat şi zona infecţiilor transmise pe cale sexuală – precum gonoreea sau chlamydia – pentru că şi acestea determină inflamaţia prostatei. Până acum, nu s-a ajuns la o concluzie clară.

Vasectomia. În timp ce unele studii au stabilit o posibilă legătură între operaţia care duce la infertilitate şi o creştere uşoară a riscului de cancer de prostată, alte cercetări nu au stabilit nicio relaţie. Stduuile continuă pe această temă.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările