Când devine chirurgia estetică o necesitate. Afecţiuni medicale care sunt decontate din asigurarea obligatorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intervenţiile de chirurgie estetică sunt absolut necesare în cazul unor anomalii de dezvoltare, explică dr. Carmen Giuglea, doctor în ştiinte medicale, medic primar chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva, şef sectie în cadrul Spitalului „Sf Ioan“ din Bucureşti. Specialista detaliază.

Dr. Carmen Giuglea, doctor în ştiinte medicale, medic primar chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructivă, şef secţie în cadrul Spitalului „Sf Ioan“ din Bucureşti şi Clinicii Perfect Estetic, cadru universitar, vicepreşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Estetică a explicat în ce situaţii intervenţiile estetice sunt absolut necesare.

„Consider că intevenţiile de chirurgie estetică sunt absolut necesare în cazul unor anomalii de dezvoltare, cum ar fi asimetriile mamare majore, absenţa dezvoltării sânilor, malformaţii congenitale faciale. În restul cazurilor, este o chestiune opţională, de alegere personală“, a spus universitarul.

În ultimii ani, unele dintre operaţiile estetice au devenit o necesitate? Care ar fi acelea şi de ce?

Una dintre intervenţiile care au devenit o necesitate este reconstrucţia mamară post-mastectomie. Reconstrucţia de sân se poate face cu ţesuturi proprii - adică mutarea unor zone de la nivelul abdomenului în general, dacă există în exces, la nivelul zonei unde lipseste sânul-, sau cu un implant siliconic, intervenţie care presupune mai multe etape pentru a i se crea spaţiu implantului prin întinderea ţesuturilor din zona de interes, dar poate asigura o formă mai frumoasă a sânului şi nu se mai umbla în altă parte.  

Această intervenţie este de multă vreme decontată de casa de asigurări, iar de aproximativ 2 ani a intrat în vigoare şi programul naţional de reconstrucţie mamară post-mastecomie cu implant, prin care şi dispozitivele medicale necesare reconstrucţiei (expanderul şi implantul) sunt decontate.

Apelează pacientele la acest program?

Spitalul unde lucrez , Spitalul „Sf. Ioan“, este în acest program încă de la înfiinţarea lui şi, din păcate, cererea pacientelor pentru reconstrucţie mamară este sub nivelul fondurilor alocate. Şi nu numai la „Sf Ioan“ şi în alte spitale, probabil din cazua necunoaşterii existenţei posibilităţii reconstrucţiei prin sistemul de asigurări de sănătate.

Din experienţa dumneavoastră,  care sunt cele mai solicitate operaţii estetice?

Cele mai solicitate operaţii estetice sunt mărirea de sâni, rinoplastia şi lipoaspiraţia, în această ordine.

De ce se apelează la operaţii estetice?

Principalele motive sunt îmbunătăţirea aspectului estetic al corpului după o sarcină, sau din cauza dezvoltării insuficiente a sânilor, sau după o perioadă de slăbire accentuată. De asemenea, uneori se doreşte înlăturarea eventual a unor complexe determinate de un nas prea urât, de urechi clăpăuge, de o conformaţie inestetică a corpului.


Pacienţii vin cu o cerinţă specifică, sunt influenţaţi de anumite vedete, sau se lasă pe mâna medicului specialist?

Depinde de pacient. Majoritatea doresc o corecţie, dar nu ştiu foarte bine ce, doresc ca medicul să aleagă varianta cea mai bună. O mai mică parte din paciente vin cu poze ca să arate cum şi-ar dori. Foarte rar îmi spun ca ar dori să arate ca vedeta X. Cel puţin pentru pacientele mele, aceasta este atitudinea.

Care sunt riscurile asociate operaţiilor estetice?

Riscurile operaţiilor estetice sunt riscurile obişnuite ale oricărei intervenţii chirugicale care se efectuează cu anestezie generală, plus riscul de a nu obţine exact rezultatul pe care şi l-a imaginat pacienta, discrete asimetrii, vicii de cicatrizare, etc.

Cât de accesibile financiar sunt intervenţiile estetice? Câteva exemple de preţuri.

Intervenţiile de chirurgie estetică sunt în general costisitoare, dar nu imposibil de efectuat cu un oarecare efort financiar. Există clinici şi clinici, chirurgi şi chirurgi, la fel şi preţuri.  Câteva exemple de preţuri medii pentru câteva intervenţii: augmentarea mamară: 2.200-3.000 de euro, rinoplastia – 1.200 - 1.500 de euro, lipoaspiraţia – 1.000 - 1.500 de euro, abdominoplastia 2.000 de euro.

Bărbaţii vin la estetician sau doar femeile apelează la bisturiu? La ce proceduri apelează?

Într-un procent mai mic, solicită ajutor şi bărbaţii. Mai ales pentru abdominoplastie, cura ginecomastiei, corecţia urechilor sau a nasului.

Aţi avut cazuri în care aţi refuzat cerinţele unui pacient?

Arareori, dar am facut-o. Dacă la consultaţie mi-am dat seama că dorinţele pacientului sunt nerealiste,  şi că indiferent ce aş face, nu ar fi mulţumit, am preferat să refuz.

Ce metodă de reîntinerire facială are cea mai lungă durată?

Lipofillingul facial ar avea cea mai bună remanenţă. Merită facut şi pentru efectul de volum, şi pentru îmbunătăţirea texturii pielii. Şi evident şi liftingul, dar depinde de vârsta şi de indicaţie.

De ce operaţiile estetice sunt mai ieftine în România decât în străinătate? 

Cel mai probabil datorită puterii financiare diferite a majorităţi a pacienţilor. Avem şi pacienţi din străinătate, ori români plecaţi şi care se întorc acasă, la familie sau doar ca să se opereze, ori străini care caută preţuri mai bune şi care au, eventual, prieteni, cunoscuţi, care au trecut printr-o experienţă similară.
 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite