Când pot deveni periculoşi hemoroizii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La un consult de specialitate se poate afla ce complicaţii ar putea da hemoroizii
La un consult de specialitate se poate afla ce complicaţii ar putea da hemoroizii

Din cauza sedentarismului care caracterizează viaţa modernă, între 20 şi 50 la sută din adulţi suferă de această problemă. Specialiştii afirmă că dilataţiile venelor de la nivelul anusului şi rectului pot duce la apariţia anemiilor şi infecţiilor locale.

Cele mai întâlnite cauze ale hemoroizilor (dilataţii ale venelor varicoase de la nivelul anusului şi rectului, manifestate prin durere, sângerare, mâncărimi şi eliminare de mucozităţi) sunt moştenirea genetică, constipaţia, sarcina, obezitatea şi insuficienţa cardiacă, ceea ce face ca această afecţiune să fie destul de răspândită. Studiile arată că jumătate din persoanele cu vârste de peste 50 de ani prezintă hemoroizi.

Sângerările pot duce la anemie

Specialiştii spun că, deşi sunt frecvent întâlniţi, ei nu sunt periculoşi. „Însă complicaţiile hemoroizilor antrenează o serie de neplăceri. Este vorba despre sângerări repetate şi suprainfecţii locale, ce pot fi combătute cu ajutorul unguentelor şi supozitoarelor cu rol antiinflamator şi antiinfecţios, în situaţia în care hemoroizii nu se află într-un grad avansat", explică medicul de familie Călin Ciubotaru.

„Există două tipuri de hemoroizi: cei care apar din cauza constipaţiei, sarcinii,  sedentarismului şi cei care indică o anumită afecţiune (cum este cancerul de rect). Pentru un diagnostic cert, este necesar consultul de specialitate. În cazul hemoroizilor care nu anunţă prezenţa unei afecţiuni specifice, complicaţiile pot determina sângerări repetate,ce pot duce la anemie, şi tromboză hemoroidală", explică profesorul doctor Radu Voiosu, medic primar gastroenterolog în cadrul Spitalului Clinic Colentina.

Tromboza hemoroidală este cauzată de hemoroizii interni netrataţi şi cauzează o durere severă, permanentă, care nu este influenţaţă de actul defecaţiei. Aceste sângerări repetate, asociate cu anemie, necesită tratament chirurgical. Tratamentul se poate face şi endoscopic, cel mai întâlnit fiind ligatura hemoroidală, care constă în aplicarea a două benzi adezive de mici dimensiuni la baza hemoroidului intern pentru a stopa circulaţia sanguină în acea zonă.

Măsuri igienico-dietetice

Principala recomandare a specialiştilor în ceea ce priveşte combaterea hemoroizilor constă în respectarea cu stricteţe a măsurilor de igienă. De asemenea, trebuie combătută constipaţia. În acest sens este indicată includerea în dietă a alimentelor care conţin fibre, cum sunt legumele, fructele şi cerealele integrale.

Trebuie evitate produsele din carne, mai ales cele din carne roşie, dar şi condimentele, cafeaua şi alcoolul. Medicii recomandă şi consumul ridicat de lichide, între şase şi opt pahare de lichide pe zi.

În plus, trebuie evitat statul prelungit pe scaun şi este indicată folosirea unei pernuţe moi atunci când se stă pe scaun. De asemenea, este necesară efectuarea a cel puţin 30 de minute de mişcare zilnic.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite