«Când se face analiza de morfologie fetală?»

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele ­tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Am 26 de ani şi sunt însărcinată în 21 de săptămâni. La ultimul consult, medicul mi-a spus că la 22 de săptămâni de sarcină trebuie să efectuez o ecografie de morfologie fetală, prin care vor fi măsurate organele fătului. Mi-a spus apoi că m-a programat pentru această ecografie când voi împlini 24 de săptămâni de sarcină, deoarece atunci este finalizată şi dezvoltarea cardiacă. Aş vrea să ştiu între ce săptămâni este bine să fie efectuată această ­ecografie. Adelina Anton, Bucureşti

Dr. Alexandra Crişan medic primar obstetrică-ginecologie
Spitalul Clinic Filantropia

Ecografia de trimestrul al II-lea presupune evaluarea detaliată a morfologiei (anatomiei) fetale şi se efectuează între săptămânile 20 şi 22 de amenoree. În timpul acestei ecografii se examinează fiecare parte a corpului fetal, poziţia placentei, cantitatea de lichid amniotic şi se măsoară creşterea fetală. Se examinează în detaliu creierul, ­faţa, coloana vertebrală, inima, stomacul, intestinul, rinichii şi membrele. La femeile cu risc de naştere prematură se face şi o ecografie transvaginală pentru a măsura lungimea colului uterin. Tot în această perioadă, se poate face şi o examinare a cordului şi a vaselor de legătură, dacă mama are antecedente de anomalii cardiace.

«Cum pot să scap de acnee?»

Am aproape 36 de ani şi nu mai scap de acnee. Am încercat o mulţime de creme şi de tratamente. Mă demachiez zilnic, folosesc dermatocosmetice şi iau anticoncepţionale. Anul trecut am făcut şi un tratament cu Roaccutane. Totuşi, am luat doza pentru trei luni timp de şase luni, deoarece mi s-a părut că medicamentul este prea puternic. Fac tratamente cosmetice periodic şi îmi aplic măşti naturale săptămânal. Ce aş mai putea să fac pentru a scăpa de acnee? Oana, Bucureşti

Prof. dr. Anca Zbranca medic specialist dermatolog

Tratamentul acneei trebuie coordonat cu stricteţe de medicul dermatolog, mai ales dacă este vorba de Roaccu­tane, dozele trebuind stabilite în ­funcţie de greutate, într-o anumită perioadă de timp. De asemenea, dacă apar efecte secundare, acestea trebuie supravegheate de dermatolog. Din nefericire, schimbarea schemei de tratament de la sine putere duce la eşuarea rezultatului. De asemenea, este important şi câtă experienţă are dermatologul în utilizarea tratamentului, deoarece sunt medici care din precauţie şi din lipsă de experienţă subdozează medicamentul. Aşadar, vă recomand să consultaţi un medic dermatolog cu experienţă, pentru a vă trata corect, asociind tratamentul medicamentos cu cel dermatocosmetic.

«Cât de normală este deprinderea mea?»

Am depăşit de mult vârsta basmelor cu Ilene Cosânzene şi Feţi-Frumoşi (am peste 30 de ani), dar cu toate astea îmi face plăcere să citesc poveşti seara, înainte de a adormi. De asemenea, am observat că îmi face bine şi mă linişteşte să citesc poveşti atunci când sunt supărată. Cum credeţi că se explică acest lucru şi cât de normal este acest comportament? Oare idealismul meu, de pe urma căruia am numai de suferit, are o legătură cu acest gen de lecturi? Ana, Suceava

Lena Rusti psiholog psihoterapeut

Visul şi reveria fac parte din viaţa noastră. Visurile ne mobilizează să vrem mai mult, să căutăm scenarii frumoase pentru viaţa noastră. Fiecare dintre noi ­face asta, mai ales copiii şi adolescenţii, ­ceea ce nu este o problemă în sine. Devine o problemă atunci când refuzăm să ne confruntăm cu problemele din viaţa ­reală şi folosim poveştile pentru a evada din realitate. Citind multe poveşti ­este posibil să fiţi puternic influenţată de ele şi să vă doriţi o lume care funcţionează după reguli clare, iar distanţa dintre ­bine şi rău să fie mai bine delimitată. În lumea reală, oamenii sunt şi buni şi răi, vor să facă lucruri bune şi ajung să facă lucruri rele, îi pedepsesc pe alţii pentru că vor să se pedepsească pe ei sau invers. Este o lume puţin mai complicată şi ar fi bine dacă aţi petrece mai mult timp în ea pentru a o înţelege. Cu puţin efort, bucuria pe care o veţi simţi în lumea ­reală, alături de oameni reali, va fi una pe care vă puteţi baza.

«Am dureri de ficat»

Am 55 de ani şi sufăr de diabet, de hipotiroidie şi am tensiune arterială oscilantă. Însă, de ceva vreme, am început să am şi dureri de ficat. Medicul mi-a spus că o posibilă cauză a acestor dureri ar putea fi numărul mare de pastile pe care le iau: Adalat, Tertensif, Eutirox, Thyrozol, Siofor şi mi-a recomandat Lipanthyl Supra şi Silvit F. După zece zile de la începerea tratamentului, durerile persistă. Este cazul să merg din nou la medic pentru ­a-mi prescrie un alt tratament? Cristina B.,Tulcea

Dr. Radu Leon Georgemedic de familie,competenţă în fiziokinetoterapie

Sfatul meu este să faceţi o ecografie şi un set de analize prin care să se măsoare markerii hepatici: GGT, bilirubina totală şi cea directă şi electroforeza. În acest fel, veţi şti exact dacă este vorba de o problemă hepatică. Dacă se confirmă că aveţi o afecţiune a ficatului, Lipanthylul s-ar putea să vă facă mai mult rău. Silimarină este bine să luaţi, însă, în urma rezultatelor analizelor, medicul ar putea să vă schimbe Lipanthylul cu altceva, eventual cu Omacor. Încercaţi să adoptaţi o dietă bazată pe legume, carne de pui (sau alt tip de carne slabă), pentru a vă proteja pancreasul şi ficatul. De asemenea, evitaţi efortul fizic prea mare. Ar putea fi de ajutor să faceţi şi o cură cu Sargenor, ­dacă nu există contraindicaţii.

«Mi se înfundă nasul noaptea»

De mai mult de un an, mi se înfundă nasul, mai ales seara la culcare. Am consultat un medic care mi-a spus că am rinită cronică vasomotorie şi mi-a dat un tratament cu apă de mare şi cu picături de nas pe care să le folosesc la nevoie. ­Într-adevăr, picăturile acţionează pe moment, însă simptomele reapar. În plus, am observat că manifestările se accentuează mai ales primăvara şi toamna. Care sunt cauzele acestor probleme şi ce ar trebui să fac pentru a scăpa de rinită? Adina, Urziceni

Dr. Camelia Berghea medic primar ­alergologie-imunologie clinică Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia"

Într-adevăr, rinita vasomotorie poate să fie foarte supărătoare. De obicei, variaţiile de temperatură şi factorii iritanţi prezenţi în mod obişnuit în jurul nostru declanşează strănutul sau blocajul nazal şi obligă de multe ori la tratament de lungă durată. Tratamentul necesar este unul local, fiind stabilit în funcţie de simptomele dominante şi de severitatea lor. Pentru un mai bun control al rinitei pot fi necesari corticoste­roizi topici nazali. Aceştia nu se folosesc „la nevoie", ci ca terapie de fond, alături de apa de mare. Decongestivele nazale sunt şi ele utile dacă nu sunt folosite perioade mai îndelungate decât cele menţionate pe prospect. Totuşi, exacerbările de primăvară şi de toamnă pe care le descrieţi pot fi un semn de asociere a unei alergii. De aceea, părerea mea este că ar trebui să faceţi atât un consult ORL, cât şi unul alergologic pentru investigarea cauzelor posibile de persistenţă a rinitei.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: