Cancerul de plămâni ucide mai repede în România

O analiză comparativă realizată de Economist Intelligence Unit  - EIU - în 11 ţări europene: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Spania, Suedia şi Marea Britanie, arată că ţara noastră înregistrează cea mai scăzută rată de supravieţuire la cinci ani, de doar 10%. Comparativ, în Austria, proporţia este de 19,7%. Supravieţuirea redusă şi calitatea slabă a vieţii pacienţilor au mai multe cauze.

Unu din şase decese este cauzat de cancer. Iar unu din cinci decese prin cancer este rezultatul cancerului pulmonar, afecţiune care are cea mai mare incidenţă şi mortalitate dintre toate tipurile de cancer, la nivel global.

Raportul „Breathing in a new era: o analiză comparativă a politicilor în domeniul cancerului pulmonar în Europa”, realizat de Economist Intelligence Unit - EIU – în 11 ţări europene: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Spania, Suedia şi Marea Britanie, relevă că, deşi s-au făcut progrese importante în ultimii ani, cancerul pulmonar rămâne unul dintre cancerele cu cea mai ridicată mortalitate şi cu o mare complexitate a nevoilor medicale. Incidenţa acestei afecţiuni – numărul de cazuri noi depistate într-o unitate de timp – este în continuă creştere. Astfel, între anii 2012 şi 2018, numărul de noi cazuri diagnosticate de cancer pulmonar a crescut de la 1,8 milioane, la 2 milioane, la nivel mondial. Cu toate acesteea, cancerul pulmonar nu a beneficiat de o atenţie specială, comparativ cu alte localizări ale cancerului.

Peste 11.000 de cazuri noi, anual, în România

La nivel european, ratele de incidenţă şi mortalitate ale cancerului pulmonar variază considerabil de la o ţară la alta. Astfel, în timp ce România şi Norvegia se confruntă cu tendinţe ascendente ale incidenţei, Belgia şi Finlanda se află la polul opus.

Mortalitatea din cauza cancerului pulmonar este cea mai ridicată – peste 20% din decesele prin cancer, mai mult decât cancerul colorectal, de sân şi de prostată la un loc. În România, anual, sunt diagnosticate peste 11.000 de noi cazuri de cancer pulmonar, reprezentând circa 13% din totalul cazurilor noi de cancer. Acest tip de afecţiune oncologică se situează în România pe primul loc atât în ceea ce priveşte numărul de cazuri diagnosticate, cât şi ca număr de decese înregistrate la bărbaţi, şi este a treia cauză de mortalitate prin cancer la femei, după cancerul de sân şi cel colorectal.

Supravieţuirea la cinci ani este în creştere în majoritatea ţărilor analizate, cu toate că rămâne extrem de scăzută în unele – de doar 10% - comparativ cu alte tipuri de cancere cum sunt cele de sân şi de prostată, unde această supravieţuire ajunge la 80%. Suedia şi Norvegia sunt ţările cu o creştere semnificativă a ratei de supravieţuire la cinci ani, Austria având cele mai bune rezultate cu o proporţie de 19,7%. România, pe de altă parte, înregistrează cea mai scăzută rată de supravieţuire la cinci ani – doar 10%, însă acest indicator are un trend pozitiv, subliniază raportul citat.

„Cancerul pulmonar – principala cauză de deces în rândul bolnavilor de cancer la nivel european şi la nivel global – continuă să provoace o suferinţă imensă în rândul pacienţilor şi a celor dragi care sunt afectaţi de această boală. România se numără printre cele 11 ţări analizate în cadrul acestui studiu, care şi-a propus să evalueze nevoile neacoperite, în prezent, la nivel european şi să identifice soluţii concrete prin care sistemele de sănătate pot controla mai bine cancerul pulmonar şi, în ultimă instanţă, pot îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor“, a declarat dr. Mary Bussell, asociat, politici de sănătate şi dovezi clinice EIU. 

România – singura ţară fără un plan funcţional de cancer

„Dacă vă uitaţi la ţările analizate, veţi vedea că noi suntem cumva pe o poziţie mediocră. Nu suntem nici pe departe ultimii, aşa cum ne place nouă să ne prezentăm. Suntem undeva între aceste 11 ţări din Europa într-o situaţie mediocră, dar putem să urcăm şi ar trebui să avem ambiţia să o facem“, a opinat conf. dr. Şerban Negru, medic primar în oncologie medicală şi vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Oncologie Medicală din România.

Problema pacienţilor care nu vin la timp la medic există peste tot în lume. Peste 85% din pacienţi sunt diagnosticaţi simptomatic – tuşesc, au dureri, hemoptizie, adică scuipă sânge. Foarte rar se diagnostichează pacienţi în fază preclinică – în fază asimptomatică. Acesta este un fenomen care există nu doar la noi, mai spune universitarul.

Dintre ţările analizate însă, România este singura care nu are un plan funcţional de cancer. „Un astfel de plan este de importanţă vitală pentru a asigura o abordare integrată a serviciilor medicale oncologice pentru toţi pacienţii”, a punctat dr. Mary Bussell.

Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavi de Cancer -FABC- spune că, deşi pe hârtie planul există încă de acum trei ani, desele schimbări de miniştri şi lipsa finanţării l-au făcut inoperabil. „În ceea ce priveşte planul naţional de cancer, avem documente că-l cerem din 2001. Chiar dacă a fost construit şi l-am susţinut în urmă cu trei ani nu a fost implementat nici astăzi. Ni se promite, dar nu mai credem pentru că ni s-au promis şi opt spitale regionale şi n-au fost construite până la urmă.“

Finanţarea unui astfel de plan trebuie să fie clară pentru că, în lipsa ei, acesta rămâne doar o dorinţă, o aspiraţie, a adăugat dr. Mary Bussell.

La rândul lui, conf. dr. Şerban Negru confirmă existenţa unui astfel de plan care a rămas literă moartă: „Am avut un plan naţional de cancer. Acum trei ani a fost lansat de Ministerul Sănătăţii de ministrul de atunci. Din păcate nu a fost implementat de miniştrii care au urmat. Acest plan a rămas doar un deziderat. Dar el trebuie susţinut financiar. Există un astfel de plan, el ar trebui doar aplicat.“ 

Şi ar trebui să existe un plan strategic pe 20 de ani, pe 30 de ani pentru controlul anumitor boli care să transceandă toate aceste schimbări politice permanente, atrage atenţia universitarul.

Lipsa planului nu este singura carenţă pe care o are România. Potrivit raportului, sunt dificultăţi şi la includerea în ghidurile clinice a procedurilor de prioritizare a pacienţilor suspecţi de cancer pulmonar, de trimitere a lor în regim de urgenţă către un consult de specialitate şi de testare în vederea obţinerii unui diagnostic.

Putem să controlăm un astfel de cancer?

Fumatul este principalul factor de risc în apariţia cancerului pulmonar: 80% din cazuri fiind cauzate de acest obicei. Europa are cea mai mare prevalenţă a fumatului de tutun în rândul adulţilor şi unele dintre cele mai mari prevalenţe ale consumului de tutun de către adolescenţi. Costul „epidemiei de tutun“ cum a numit-o Organizaţia Mondială a Sănătăţii este imens: 363 de miliarde de euro, în 2012, echivalentul a 3,4% din PIB-ul UE27. Cel mai mare cost direct atribuit  fumatului este cancerul pulmonar, în special.

România are un punctaj maxim la această categorie şi o politică mai relaxată în privinţa accesului la ţigările electronice, numărându-se printre ţările care nu au interzis vânzarea acestora către minori şi nici utilizarea acestora în spaţii publice, cu excepţia transportului public. Impactul folosirii pe termen lung al acestor dispozitive nu este cunoscut şi există temerea că multe produse de vaping se adresează în mod intenţionat copiilor şi adolescenţilor.

Cifrele nu ne determină să luăm o atitudine fermă

Diagnosticarea cancerului pulmonar poate fi dificilă pentru că pacienţii au adesea simptome nespecifice, incluisv tuse, respiraţie îngreunată, pierdere în greutate şi oboseală. Rareori acest tip de cancer este depisstat în fază timpurie când operaţia este o opţiune de tratament.

„Foarte puţini bolnavi de cancer se vindecă de această boală. În proporţie mică – sub 10-15%. Ceea ce înseamnă că aproape toţi bolnavii de cancer pulmonar ajung să piardă lupta cu boala. Sunt 30 de decese, zilnic, de cancer pulmonar, în România“, atrage atenţia conf.dr. Şerban Negru. Adică, la fiecare două-trei zile avem o tragedie de tipul celei de la Colectiv dacă se poate face o astfel de comparaţie.

„Cu toate acestea, aceste cifre nu ne determină să luăm o atitudine mai fermă faţă de boală. Să fim mai hotărâţi, să fim mai radicali. Să încercăm să evităm cauzele primare ale bolii şi, în acelaşi timp, să punem la punct un plan de acţiune atunci când boala deja se instalează. Există la ora actuală o serie de terapii care vin din urmă şi care au făcut o modificare spectaculoasă în speranţa de viaţă a acestor bolnavi – cifrele publicate anul acesta pe pacienţi care de-a lungul a cinci ani au urmat astfel de tratamente arată o rată de supravieţuire nemaivăzută până acum cu tratamente anterioare clasice cu chimioterapie. Cu toate acestea, în continuare, mortalitatea prin cancerul pulmonar a rămas la cote mari.“

Plan european de luptă împotriva cancerului

De aceea e nevoie de investiţii majore pentru a controla această boală în toate compartimentele ei: prevenţia primară - evitarea fumatului - prevenţia secundară – depistare precoce şi aici ar trebui să existe o mai mare atenţie a medicului de familie către simptomele care ar putea duce la o descoperire într-o fază mai incipientă a bolii, diagnosticul, conştientizarea populaţiei vizavi de riscul la care se supune fumând şi expunându-se la anumite noxe, un plan de cancer care să organizeze coerent tot traseul pacientului oncologic, de la prevenţie şi până la îngrijiri paliative. Toate acestea sunt necesare şi ar trebui să se întâmple cât de repede, enumeră dr. Negru.

La nivel european se discută de ceva vreme despre luarea unor măsuri concrete de combatere a cancerului. „Anunţatul Plan european de luptă împotriva cancerului promite să facă din cancer cea mai importantă temă medicală pentru Comisia Europeană, în anii următori. Pentru a maximiza acest moment în beneficiul pacienţilor români, va trebui să avem, în România o abordare curajoasă, inovatoare şi proactivă. În acest context, raportul EIU realizează o fotografie de moment asupra situaţiei cancerului pulmonar din România şi din regiune, de la care se poate porni în construcţia unul model pilot de adresare a acestei maladii la nivelul sistemului de sănătate din România, ţinând cont de contextul european menţionat“, a conchis dr. Mariu Geantă, preşedintele InoMed.

Poate că în 2030 vom fi o societate fără tutun

Cancerul pulmonar se află într-un moment de răscruce, mai notează raportul. În ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale şi accesul echitabil şi rapid la tratament, sistemele de sănătate se confruntă cu o serie de provocări în asigurarea celor mai bune îngrijiri posibile. Cele mai performante ţări din aceste punct de vedere sunt Norvegia şi Suedia, urmate de Finlanda, Olanda şi Marea Britanie, în timp ce ţara cu cele mai slabe performanţe este România.

„Sunt multe lucruri de îmbunătăţit în România. În primul rând, ar trebui să avem la nivel naţional o luptă continuă împotriva obiceiului fumatului. Poate că în 2030 vom fi o societate fără tutun. În al doilea rând, ar trebui să sensibilizăm opinia publică referitor la medicina primară care ar ajuta la o depistarea precoce. În al treilea rând, am putea să lucrăm în ceea ce priveşte armonizarea şi decontarea acestor biomarkeri care ajută la un tratament eficient care înseamnă nu doar chimioterapie, ci şi terapii ţintite şi imunoterapie. Şi aici am să fac o mică paranteză – există o mică problemă legată de felul în care se decontează aceste analize. În momentul de faţă decontarea este susţinută de companiile farmaceutice, şi ele îşi susţin fiecare feliuţa lor pe care au interes. Ar trebui să existe un singur panel de detectare care să facă o analiză pe toţi biomarkerii, pe toate variantele, subtipurile de cancer bronhopulmonar, în aşa fel încât noi, oncologii, să avem o imagine de ansamblu din primul moment şi să începem cât mai repede tratamentul. Să existe medicamentele pe care din fericire le avem - şi aici a fost şi raportul acesta care arată că Romania stă bine în ceea ce priveşte medicamentele, stă poate ceva mai rău la partea de radioterapie - şi aici e loc de ameliorare – stă poate mai rău la partea de îngrijiri paliative şi suportive unde, iarăşi, avem lipsuri în infrastructură“, punctează dr. Negru.

Perspectiva păcienţilor este însă uşor diferită. „Suntem pe ultimul loc la ce trebuie făcut şi pe primul la mortalitate. Pacienţii ne sună şi ne spun că nu mai sunt bani pentru tratamente. Sunt obligaţi să-şi cumpere tratamentele pentru a putea supravieţui şi acestea nu sunt ieftine. Chiar în institute se întâmplă lucrul acesta, deci trăim nişte vremuri crunte pentru noi pacienţii. Asta e grija decindenţilor faţă de noi.“

Reprezentantul asociaţiei de pacienţi mai spune că medicii au ajuns să se lupte cu cancerul cu mâinile goale aproape. „Ba nu sunt fonduri, ba au dispărut medicamente. Sesizăm Ministerul Sănătăţii de doi ani că dispar medicamente şi ei vin cu promisiuni şi cu ordine măreţe de interzicere a exportului paralel. Care nu e o soluţie şi e împotriva tratatului UE. Şi încă vor dispărea medicamente, spre disperarea noastră, a pacienţilor.“

„Pacientul nu mai apucă să fie tratat pentru că moare“

Irimia mai spune că lucrurile sunt departe de a fi într-o minimă normalitate. „Ca asociaţie de pacienţi, am dat statul în judecată ca să avem acces la terapiile noi. Nu este normal atâta timp cât Constituţia ne garantează accesul la tratament.  Iar noi, inclusiv anul acesta, am câştigat cinci procese pentru a avea acces la tratamente inovative care pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Ar mai trebui să facem parte din forurile de decizie, dar, deşi există legislaţie încă din 2008, încă nu suntem consultaţi. Ne războim în instanţe cu decidenţii. Pentru că asta doresc ei.“

Cât priveşte durata investigaţiilor medicale pentru punerea diagnosticului, aceasta este, la noi, de 90 de zile minimum.„De multe ori, pacientul nu mai apucă să fie tratat pentru că moare. Avem un proiect prin care să reducem acest timp la jumătate. Din păcate, răspunsurile sunt negative în susţinerea unui astfel de proiect. Nu avem deloc solidaritate în a începe să facem ceva concret pentru pacienţi.“