CAMPANIE „Tu ştii ce mănânci şi ce bei?“ Cum alegi apa de băut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii recomandă: „Beţi zilnic opt pahare cu apă - unul la trezire, unul înainte de culcare şi restul pe parcursul întregii zile!" Află care sunt tipurile de apă pentru consum zilnic şi care trebuie băute cu precauţie.

Puţină lume mai bea apă direct de la robinet. Cei care încă o fac trebuie să ştie că, înainte de a fi distribuită, apa de la robinet (care provine din pânzele freatice sau din apele râurilor ori ale lacurilor) este „tratată". Adică este decantată, filtrată şi în plus, este îmbogăţită cu clor şi cu ozon, în scopul înlăturării contaminanţilor. Însă aportul zilnic de clor poate fi dăunător pentru sănătate, atrag atenţia specialiştii. Din păcate, nici prin fierberea apei de la robinet nu-i putem asigura puritatea, ea conţinând uneori şi metalele grele, cum este plumbul, ce se acumulează din cauza instalaţiilor vechi de distribuţie a apei.
De aceea, cei care obişnuiesc să bea apă de la robinet, dar şi cei care o folosesc la prepararea mâncării, ar trebui să instaleze filtre suplimentare.

Citeşte şi:
Care vaccinuri sunt cu adevărat necesare

Românul care a descoperit celulele-cheie pentru repararea inimii, premiat internaţional

Citeşte cu atenţie eticheta celei îmbuteliate!

Apele îmbuteliate trebuie, în primul rând, să aibă trecută pe etichetă sursa, izvorul de la care provine. În plus, trebuie menţionat clar nivelul de reziduu fix, adică de săruri minerale dizolvate, şi mineralele preponderente.
Astfel, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, face următoarea clasificare:
- Apă minerală slabă, reziduu fix sub 50 mg/l
- Apă oligominerală, reziduu fix 50-500 mg/l
- Apă minerală, reziduu fix 500-1.500 mg/l
- Apă puternic mineralizată, reziduu fix 1.500-8.000 mg/l

Potrivit specialiştilor, apele puternic mineralizate trebuie băute doar ocazional sau la recomandarea medicului, în cazul unor carenţe, fiindcă pot conduce la tulburări ale funcţiilor renale şi biliare.

Dioxidul de carbon, bun sau rău?

Acest element este singurul care face diferenţa între o apă îmbuteliată „cu bule" şi una plată, ambele fiind, de fapt, ape cu conţinut de minerale. „Apa plată poate avea gaz natural din depozitul de exploatare (endogen), fără a i se adăuga însă dioxid de carbon endogen", explică prof. dr. Mencinicopschi.
Deşi unele persoane cred despre apa plată că ar fi mai sănătoasă decât cea acidulată, medicii susţin că singurele categorii de persoane care ar putea avea de suferit consumând frecvent apă „cu bule" sunt cele cu probleme digestive. „Acidularea apei (adăugarea de dioxid de carbon) are în realitate efecte mult mai mici decât se crede. Studiile ştiinţifice nu au reuşit să arate un efect negativ clar al acidulării", spune medicul nutriţionist Adrian Copcea de la Centrul Medical „Asteco" din Cluj-Napoca (www.nutritionistcluj.ro).
Specialistul precizează că, totuşi, „«bulele» au un efect iritativ, care face ca apa minerală carbogazoasă să fie recomandată cu precauţie persoanelor cu pirozis (arsuri stomacale care urcă în partea superioară a tubului digestiv) şi cele cu meteorism (balonări)".

Atenţie! Tratamentul antiacnee poate să provoace depresie

Mineralele, în funcţie de nevoi

„Apele în care predomină calciul (calcice - nivel de Ca mai mare de 150 mg/l) sunt benefice pentru creşterea densităţii minerale osoase, pentru diminuarea resorbţiei osoase, pentru diminuarea markerilor osteoporozei post-menopauză şi pentru scăderea riscului de maladii cardiovasculare", spune prof. dr. Mencinicopschi.

Apele magneziene, adică cele cu un conţinut de magneziu (Mg) mai mare de 50 mg/l sunt indicate mai ales persoanelor cu un ritm de viaţă agitat şi cu un nivel crescut de stres, care „mănâncă" magneziul din corp.

Apele sodice, cu un conţinut de sodiu (Na) mai mare de 200 mg/l trebuie băute cu precauţie de persoanele cu hipertensiune arterială.

Câtă apă este necesară?

Vârsta - Necesar apă/kg corp/zi
Prematuri - 150-200 ml
0-3 luni - 150 ml
3-6 luni - 125 ml
7-24 luni - 100 ml
2-6 ani - 90-100 ml
7-10 ani - 70-85 ml
11-18 ani - 40-50 ml
Adulţi - 30-35 ml
Înmulţeşte cifrele din coloana din dreapta cu greutatea pe care o ai

Care este bună pentru bebeluşi?

„Apele destinate preparării alimentelor pentru sugari, după testarea clinică, trebuie să aibă un conţinut mai scăzut de 10 mg/l de nitraţi, 0,05 mg de nitriţi, 140 mg/l sulfaţi, 100 mg/l calciu, 50 mg/l magneziu. În plus, trebuie să lipsească patogenii, în special Giardia şi Cryptosporum sp.", atrage atenţia prof. dr. Mencinicopschi.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite