Beneficiile drenajului limfatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe termen lung, drenajul limfatic este foarte util persoanelor care suferă de insomnie
Pe termen lung, drenajul limfatic este foarte util persoanelor care suferă de insomnie

Unele afecţiuni pot fi tratate sau ameliorate cu ajutorul unui masaj special, numit drenaj limfatic. Acesta ajută la stimularea limfei, responsabilă cu eliminarea toxinelor din organism.

Masajul limfatic a fost descoperit în anul 1930, de către medicul danez Emil Vodder. Iniţial, a fost folosit drept tratament cosmetic, după care i s-au descoperit şi proprietăţile de vindecare.

Util în insuficienţa venoasă

Procedura este utilă persoanelor care suferă de insuficienţă venoasă cronică, potrivit lui Ştefan Ignătescu, specialist kinetoterapeut în drenaj limfatic manual.  Drenajul limfatic este recomandat şi persoanelor cu edeme limfatice apărute după traumatisme, după îndepărtarea chirurgicală a sânului (mastectomie) sau a uterului (histerectomie).

În timpul masajului, surplusul de lichid limfatic din zonele afectate este manipulat spre zonele învecinate. Totodată, este de mare ajutor şi femeilor care vor să scape de celulită.

Combate insomnia

Pe termen lung, drenajul limfatic are un rol de relaxare asupra organismului, de aceea este foarte util persoanelor care suferă de insomnie.

Şi oboseala cronică poate fi combătută cu ajutorul acestei proceduri. Totodată, ajută la întărirea sistemului imunitar, căci stimulează ganglionii limfatici să producă anticorpii atât de necesari organismului în lupta cu diferite infecţii. Este, de asemenea, indicat şi drept tratament cosmetic, căci ajută la reducerea ridurilor şi la vindecarea acneei.

Şi după o extracţie dentară se poate face drenaj limfatic, căci va grăbi vindecarea.

Află mai multe pe clicksanatate.ro

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite