Banca Mondiala apreciaza reforma sanitara din Romania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Mondiala considera "pozitive" evolutiile recente din sistemul sanitar romanesc, institutia financiara internationala dorind sa continue parteneriatul cu Ministerul Sanatatii. Andrew Vorkink,

Banca Mondiala considera "pozitive" evolutiile recente din sistemul sanitar romanesc, institutia financiara internationala dorind sa continue parteneriatul cu Ministerul Sanatatii. Andrew Vorkink, directorul pentru Europa de Sud-Est al Bancii, i-a scris d-nei dr. Daniela Bartos, ministrul Sanatatii, o scrisoare in care mentioneaza "progresele substantiale in aplicarea unor strategii care sa faca sistemul mai eficient". Dl. Vorkink aminteste in scrisoare faptul ca situatia s-a imbunatatit si in alte privinte, felicitand-o pe dr. Bartos pentru realizarea primei "tranzactii din cadrul parteneriatului public - privat in Sanatate". Este vorba despre un program complex (derulat cu asistenta International Finance Corporation) in urma caruia se vor externaliza servicii, vor fi vandute sau incredintate unitati sanitare unor medici particulari si va fi introdus managementul privat in unele unitati publice. Prima "tranzactie" consta in externalizarea serviciilor de alimentatie, laborator si radiologie din spitalul bucurestean Colentina, care au fost preluate de firme particulare. Strategiile de "rationalizare" a resurselor Sanatatii, pe care le mentioneaza dl. Vorkink, au constat in mai multe licitatii nationale prin care s-au selectat furnizorii sistemului, dar si in introducerea licitatiilor electronice in toate spitalele din tara. Normarea stricta si introducerea unor mecanisme de control prin Casa de Asigurari ar putea fi, de asemenea, considerate ca realizari ale echipei din conducerea MSF. Andrew Vorkink recunoaste insa ca sunt intarzieri in aplicarea reformei, dar se declara multumit ca planurile de actiune sunt acum mult mai clare. In perspectiva, B.M. intentioneaza sa dezvolte, in parteneriat cu autoritatile romane, un program de reabilitare a asistentei maternale si de urgenta din zonele rurale.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite