Aşa poţi preveni demenţa!

Aşa poţi preveni demenţa!

Ceea ce face rău inimii, face rău şi creierului, iar colesterolul nu este o excepţie de la această regulă.

Nu toţi oamenii îşi pierd memoria şi aptitudinile mintale la bătrâneţe. Însă nu trebuie să ignori acest risc. Ia măsuri din timp şi vei putea preveni instalarea demenţei. Află în continuare ce soluţii îţi stau la îndemână.

Pierderile de memorie şi dificultăţile de concentrare sunt tot mai frecvente la vârsta a treia. De vină pentru acest fenomen este creşterea speranţei de viaţă a oamenilor. Pe de altă parte, stilul de viaţă modern, dezechilibrat, contribuie la apariţia demenţelor.

Ai grijă la colesterol

Ceea ce face rău inimii, face rău şi creierului, iar colesterolul nu este o excepţie de la această regulă. Depunerile de grăsimi de pe vasele de sânge reduc fluxul sanguin al creierului şi, implicit, scad cantitatea de oxigen care ajunge la neuroni. În lipsa oxigenului, creierul nu poate funcţiona la capacitate maximă. Prin urmare, dacă ţii colesterolul sub control printr-o alimentaţie cu puţine grăsimi şi prin mişcare, nu rişti să ai probleme de memorie la bătrâneţe.

Nu abuza de alcool

Consumul excesiv de alcool este una dintre cauzele apariţiei demenţelor. Prin urmare, dacă vrei să ai mintea limpede la bătrâneţe, nu abuza de alcool. Poţi bea câte un pahar de vin pe zi sau 50 ml de tărie, dacă nu ai alte probleme de sănătate care să contraindice alcoolul, dar nu întrece măsura!

Renunţă la fumat

Dacă ai acest viciu, problemele de memorie nu vor întârzia să apară la vârsta a treia sau chiar mai devreme. Aceasta pentru că nivelul radicalilor liberi din organismul unui fumător este mult mai ridicat decât în cazul unei persoane care nu fumează. Radicalii liberi degenerează ţesutul cerebral, lucru care favorizează instalarea bolii Alzheimer.

Citeşte articolul integeal pe clicksănătate.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările