Analize şi teste care-ţi pot salva viaţa. Mergi la medic pentru control

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unele analize de sânge pot fi făcute gratuit, în fiecare an
Unele analize de sânge pot fi făcute gratuit, în fiecare an

Chiar dacă avem o sănătate de fier sau cel puţin aşa credem, e bine să nu ocolim vizitele regulate la medicul de familie. Măcar o dată pe an, şi măcar pentru un set de analize de rutină.

Orice boală, fie ea şi gravă, dacă este depistată din timp se poate trata mai uşor şi cu costuri mai mici. Primul filtru în prevenţie este medicul de familie care ştie cel mai bine istoricul familial al bolilor, astfel că ne poate trimite la analize şi teste de screening, astfel încât să avem o viaţă lungă şi sănătoasă.

Unele dintre aceste teste se pot face chiar în cabinetul medicului de familie, cum este cel de măsurare a tensiunii arteriale. Altele pot fi făcute doar în cabinetele medicilor specialişti. După efectuarea acestor analize este bine să discutăm cu medicul nostru despre ce înseamnă rezultatele respective şi să întrebăm când trebuie repetată investigaţia.

Cât de des testăm colesterolul

De la 1 aprilie 2018, medicii de familie pot cere – în baza Contractului-cadru încheiat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – analize pentru depistarea hepatitei B şi C, pentru toate categoriile de asiguraţi.

Analizele pentru depistarea colesterolului mărit – a profilului lipidic - trebuie să înceapă la vârsta de 20 de ani. Pe nemâncate se măsoară colesterolul total, HDL, LDL, precum şi trigliceridele. Analizele trebuie repetate din 5 în 5 ani, pentru persoanele cu risc normal de boli cardiovasculare şi mai des în cazul celor care au colesterolul mai mare de 200 de mililitri/decilitru, al bărbaţilor peste 45 de ani şi al femeilor peste 50 de ani, precum şi în cazul în care colesterolul bun – HDL – este sub 40 de miligrame/decilitru, în cazul bărbaţilor şi de 50 de miligrame/decilitru, în cazul femeilor, sau există şi alţi factori de risc precum diabet, hipertensiune arterială, fumat, potrivit dr. Ileana Andreescu, Regina Maria.

Tensiunea arterială ar trebui efectuată la fiecare control periodic, de la vârsta de 20 de ani, sau măcar o dată la 2 ani dacă este mai mică de 120/80 mmHg.

Alte trei analize care ar trebui făcute de la vârsta de 20 de ani sunt cele pentru controlul greutăţii -Indicele de Masă Corporală – circumferinţa abdominală.

Ecografie anuală, în cazul femeilor tinere, mamografie, pentru cele 40 de ani

În cazul fetelor, se adaugă testul Babeş-Papanicolau, pentru depistarea unei eventuale infecţii cu HPV şi evaluarea riscului de cancer de col uterin. Testul Babeş-Papanicolau trebuie repetat din 3 în 3 ani, până la vârsta de 65 de ani.

După 25 de ani se impun verificări ale tiroidei, a sănătăţii sânilor – prin ecografie mamară - şi a sănătăţii pielii.

Glicemia trebuie testată din 3 în 3 ani, începând cu vârsta de 45 de ani.

Mamografia anuală bilaterală este recomandată de la vârsta 40 de ani sau chiar mai devreme, în cazul pacientelor care au avut cazuri de cancere de sân sau ovarian în familie. Tot de la această vârstă se adaugă electrocardiograma şi controlul oftalmologic.

Colonoscopia este recomandată de la vârsta de 50 de ani, sau mai devreme, în cazul persoanelor cu istoric familial de cancer de colon. Există mai multe tipuri de teste, astfel că medicul gastroenterolog ar trebui să fie cel care recomandă testul potrivit pentru fiecare pacient, precum şi frecvenţa cu care trebuie repetat. În cazul bărbaţilor, se impune şi o evaluare a prostatei.

Densitatea osoasă – testul DEXA - trebuie măsurată după vârsta de 65 de ani sau mai devreme dacă există un risc crescut de osteoporoză. Femeile sunt mai predispuse de a avea această afecţiune.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite