Analgezice naturale pentru durerile musculare

Analgezice naturale pentru durerile musculare

Pasta de argilă se aplică pe muşchii dureroşi timp de cel puţin 20 de minute

Dacă ai exagerat cu sportul şi te-ai ales cu febră musculară sau dacă ai gripă şi te dor toţi muşchii, nu te repezi la raftul cu medicamente! Alege în locul lor compresele naturale cu argilă sau cu plante care au  efect relaxant pentru musculatură.

Ştiri pe aceeaşi temă

Argila are efect antiinflamator

Pudra de argilă are efect antiinflamator şi este un remediu foarte bun în afecţiunile articulare, însă ea poate fi folosită la fel de bine şi în atenuarea durerilor musculare, indiferent de cauza lor. Avem nevoie de patru-cinci linguri de pudră, în care vom adăuga treptat apă călduţă şi vom amesteca în acelaşi timp, până ce vom obţine o pastă.

Se poate aplica fie direct pe muşchiul afectat, în lungimea lui sau la capete (în apropierea articulaţiilor), fie pe un tifon (sau pe o pânză subţire), într-un strat de aproximativ o jumătate de centimetru grosime.

Pe piele se aplică partea cu pânza, şi nu cea pe care a fost întinsă pasta de pudră de argilă! Se poate lăsa să acţioneze între 20 de minute şi două ore. Acest remediu este foarte eficient şi pentru durerile de spate. Dacă nu te poate ajuta nimeni să pui pasta sau tifonul pe spate, întinde un prosop pe pat şi peste acesta leacul, apoi aşază-te pe el.

Frunzele de varză, un leac vechi, dar eficient

„Bătrânul" remediu, pe care bunicii îl puneau pe articulaţiile dureroase, afectate de reumatism, este util şi în tratarea durerilor musculare. De alt-fel, acest leac este foarte uşor de utilizat, pentru că nu trebuie decât să zdrobim frunzele de varză şi să le aplicăm direct pe zona dureroasă, timp de 30-40 de minute.

Alte frunze, la fel de eficiente, dar pe care nu le putem folosi decât la primăvară şi la vară, sunt cele de stejar, de mesteacăn, de nuc şi de salcie. Acestea se zdrobesc şi se aplică la fel ca frunzele de varză.

Băi calde, urmate de comprese

Căldura dilată vasele sanguine şi stimulează circulaţia, ceea ce favorizează relaxarea musculaturii dureroase. Iată de ce o baie caldă este mai mult decât binevenită când muşchii sunt în suferinţă. Iar dacă în ea adăugăm şi un decoct din rădăcină de obligeană, de tătăneasă şi/sau de scoarţă de salcie, efectul relaxant va fi mai puternic.

Decoctul se prepară cu câte o lingură din fie-care leac sau cu trei linguri dintr-unul singur la un litru de apă. Se adaugă când apa a început să fiarbă şi se lasă timp de 10-15 minute la fiert, apoi se strecoară şi lichidul se pune în cada cu apă caldă. Rădăcinile şi/sau scoarţa rămase nu se aruncă, ci se aplică pe muşchii dureroşi după ce am făcut baia cu decoctul.

Levănţica relaxează muşchii

Maceratul din flori de sunătoare sau de levănţică are efect decontracturant, ceea ce îl face numai bun de utilizat în caz de dureri musculare. Se prepară cu o lingură de flori (fie din una dintre ele, fie un amestec din cele două, în părţi egale) la 100 ml de apă. Se lasă la înmuiat timp de cel puţin o oră, apoi florile se aplică sub formă de cataplasmă direct pe zona dureroasă.

Specialistul nostru
Dr. Ruxandra Constantina

medic de familie competenţă în apifitoterapie
reflexoterapeut

În caz de dureri musculare, foarte eficiente sunt cataplasmele din cartofi cruzi, daţi pe răzătoare sau copţi în coajă şi apoi zdrobiţi şi amestecaţi cu lapte. Se mai pot prepara cataplasme cu infuzie concentrată din rostopască, echinacea şi mentă, în proporţii egale. Ea se poate turna şi în apa fierbinte de baie.

Utilă în caz de dureri musculare este şi cataplasma din pulbere de mentă, care se amestecă într-un vas cu apă călduţă, până ce se formează o pastă, care se pune într-un tifon şi se aplică pe locul dureros.

Durerea poate fi atenuată şi cu băi calde, în care se adaugă sare de Bazna (sare cu efect antireumatic), câteva picături de ulei esenţial de eucalipt, de lavandă sau de mentă. În paralel, se poate masa zona dureroasă cu gel cu arnică, cu balsam cu bitter suedez sau cu ulei esenţial de arnică în amestec cu ulei de mentă.

Util

Exerciţiile fizice uşoare te pot scăpa mai repede de febra musculară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: