Alimentele si protezele - cele mai frecvente corpuri straine in esofag

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii lasati singuri sunt expusi la numeroase riscuri. Un astfel de pericol il reprezinta inghitirea de corpuri straine, cum ar fi monedele, nasturii, samburii etc. Totusi, chiar si adultii pot

Copiii lasati singuri sunt expusi la numeroase riscuri. Un astfel de pericol il reprezinta inghitirea de corpuri straine, cum ar fi monedele, nasturii, samburii etc. Totusi, chiar si adultii pot suferi astfel de accidente. Conf. dr. Cristian Popescu, director al spitalului Coltea si seful clinicii ORL din cadrul unitatii, ne-a explicat care sunt metodele terapeutice pentru astfel de cazuri. - Cat de frecvente sunt aceste accidente si care sunt cauzele? - Corpii straini esofagieni reprezinta o urgenta relativ frecvent intalnita in clinica si deseori pot periclita viata bolnavului. Copiii nesupravegheati reprezinta 90 la suta din cazuri, iar restul sunt adulti tahifagi (care mananca repede), in stare de ebrietate sau cu afectiuni ale esofagului (stenoze, tumori, spasme). Cei mai frecventi corpi straini esofagieni sunt: alimentele, fragmentele osoase, monedele, samburii, protezele dentare. Localizarea cea mai des intalnita este la nivelul "stramtorilor fiziologice" ale esofagului, in partea superioara sansele ca un corp strain sa se blocheze sunt de 55 la suta, in cea mijlocie, 10 la suta si in cea inferioara - 8 la suta. - Care sunt semnele clinice? - In cazul unui corp strain voluminos, bolnavul are dificultati la inghitit (asa-numita disfagie). Daca volumul corpului este mai mic, bolnavul poate apela numai la alimentatia cu lichide. O alta manifestare este hipersalivatia, care apare atunci cand corpul strain este situat in jumatatea superioara a esofagului. Regurgitatia nu apare daca nu se blocheaza total tranzitul. Aceasta se manifesta cu atat mai curand dupa deglutitie, cu cat corpul strain este situat mai sus. Stagnarea corpului strain determina spasmul si congestia peretului esofagian, apoi se instaleaza edemul, urmat de ulceratii hemoragice posibil infectate, care pot evolua spre perforatie esofagiana, cu instalarea unei infectii grave in spatiul dintre plamani. Aceasta este complicatia cea mai severa a corpilor straini esofagieni, avand o mortalitate de 70 la suta. Durerea in gat, insotita de febra si alterarea starii generale ridica suspiciunea perforatiei esofagului. - Care sunt cele mai periculoase obiecte si cum se stabileste diagnosticul? - Corpii straini cu varfuri sau margini ascutite ori cu crosete metalice sunt cei mai periculosi, acestia putand determina cu usurinta perforatii esofagiene. Diagnosticul se stabileste in general pe baza acuzelor bolnavului, care relateaza ca, brusc, in timpul alimentatiei a simtit senzatia de nod in gat si ulterior a avut dificultati mai mici sau mai mari la inghitire, precum si prin examen radiologic al esofagului. Uneori, in cazurile incerte, numai endoscopia esofagiana lamureste diagnosticul. - Ce tratamente se pot aplica in astfel de cazuri? - Tratamentul consta in extragerea corpului strain pe cai naturale, prin esofagoscopie, preferabil sub anestezie generala, pentru asigurarea confortului pacientului si medicului. Dupa extragerea corpilor straini metalici, daca exista suspiciunea unei lezari parietale a esofagului este obligatorie efectuarea unui control radiologic cu substanta de contrast sterila pentru vizualizarea eventualei fistule. In aceste cazuri, pacientul nu va manca si i se vor administra antibiotice. In mod exceptional, in cazurile de corp strain cu perforatie superioara se intervine chirurgical, efectuandu-se cervicotomia pentru extractia obiectului si sutura perforatiei. Pacientul trebuie sa se indrepte spre spitalele de urgenta, unde alaturi de specialistii in ORL exista si o echipa de chirurgie toracica si aparate de esofagoscopie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite