Alergia la lapte poate fi prevenită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bebeluşii care gustă lapte de vacă în primele două săptămâni de viaţă sunt mai feriţi de riscul de a dezvolta alergie la acest aliment mai târziu în viaţă, după cum au constatat cercetătorii Universităţii „Tel Aviv” din Israel.

Administrat chiar şi în cantităţi mici cât mai curând după naştere, laptele de vacă poate creşte toleranţa bebeluşilor la proteinele la care sistemul lor imunitar reacţionează exagerat, declanşând simptome precum diaree, colici, urticarie însoţită de mâncărimi ale pielii, vomă, eructaţii, refuzul mâncării şi iritabilitate.

Specialiştii israelieni au testat efectele laptelui de vacă pe 13.000 de nou-născuţi şi au constatat că cei care au primit acest produs lactat mai târziu de două săptămâni de la naştere au un risc de 19 ori mai mare de intoleranţă.

Nerecomandat până la şase luni

Autorii studiului avertizează totuşi că administrarea timpurie a laptelui nu garantează în totalitate că bebeluşul nu va avea o reacţie alergică mai târziu în viaţă. În plus, medicii pediatri nu recomandă înlocuirea laptelui matern cu cel de vacă mai devreme de şase luni de viaţă, deoarece el „fură" fierul din organism.

Un studiu efectuat anul trecut în ţara noastră atrăgea atenţia că nu mai puţin de 60 la sută din copii suferă de anemie feriprivă. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite