Ţânţarii, cele mai periculoase creaturi din lume?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţânţarul este cel mai evident produs al globalizării, spun specialiştii. El călătoreşte odată cu noi, se adaptează cu uşurinţă la noul mediu şi devine foarte dificil de extirpat. Cel mai grav este, însă, că transmite o varietate de boli.

În mod normal, atât femelele, cât şi masculii-ţânţar sunt vegetarieni, se hrănesc cu nectarul şi cu sucul unor plante. Totuşi, femelele din multe specii – există în jur de 3.500 de specii de ţânţari – au „gura“ adaptată pentru a străpunge pielea şi pentru a suge sânge. Aceasta pentru că ouăle de ţânţar nu se pot dezvolta decât în prezenţa unor substanţe nutritive care se găsesc în sângele mamiferelor. „Unele specii de ţânţari înţeapă toată ziua, altele numai noaptea. De cele din urmă ne putem proteja cu ajutorul plaselor puse la ferestre“, explică profesorul Didier Raoult, cercetător biolog francez, colaborator al publicaţiei „Le Point“.

În cazul în care înţepătura este total nedureroasă înseamnă că ţânţarul a injectat în pielea noastră o mulţime de substanţe anestezice, la care noi manifestăm reacţii alergice mai mult sau mai puţin importante. Dovadă este inflamaţia care apare în urma unei „muşcături“. Rapiditatea cu care apare această inflamaţie şi dimensiunea ei depind de cât de alergici suntem la „veninul“ de ţânţar.

Sunt enervanţi pentru că ne bâzâie şi pentru că ne provoacă aceste reacţii pe piele care ne fac să ne scărpinăm, uneori, până la sânge. Dar cea mai mare problemă cu ţânţarii la nivel mondial este că după ce sug sânge de la o persoană care suferă de o infecţie, ţânţarii pot transmite infecţia respectivă. De altfel, ţânţarii transmit unele dintre bolile care fac cele mai multe victime umane în întreaga lume, potrivit prof. Didier Raoult. De exemplu, malaria – unul dintre cei mai mari ucigaşi ai planetei, este transmisă de femela speciei de ţânţar anofel. Dar tot de la ţânţari putem lua şi chikungunya (considerată „noua ameninţare biologică“ în SUA), febra Denga (care a îmbolnăvit mai multe persoane în Portugalia la începutul acestui an) sau virusul West Nile (care a făcut probleme în România în anul 2010).

Pericolul virusului West Nile

Anul trecut, 12 persoane au fost diagnosticate cu virusul West Nile transmis de ţânţari, iar una dintre ele – o femeie în vârstă de 87 de ani – a murit. Anul acesta, pericolul îi pândeşte mai mult pe românii care merg în vacanţă în Grecia.

Până la 1 august, 8 cazuri de febră cu virusul West Nile au fost raportate în Uniunea Europeană şi 34 de cazuri în ţările vecine. Printre altele, Grecia a raportat de curând două cazuri (2 confirmate şi 2 suspecte) în Attiki, Serbia a raportat şi ea primele 7 cazuri de anul acesta la Belgrad, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (European Centre for Disease Prevention and Control - ECDC).

Aproximativ o persoană din 150 manifestă simptome severe, cum sunt febra mare, dureri de cap, gât înţepenit, dezorientare, stare de slăbiciune, vedere slabă, amorţeala degetelor, sau chiar comă.

„Aşadar, nu este deplasată teoria conform căreia ţânţarii sunt cele mai periculoase creaturi din lume“, potrivit profesorului Didier Raoult.

Din ce în ce mai periculoşi

Profesorul francez Raoult crede că lupta împotriva ţânţarilor devine din ce în ce mai dificilă şi, de aceea, aceste creaturi devin din ce în ce mai periculoase. Ele călătoresc mult (mai ales pe vapoare), datorită globalizării şi se adaptează cu uşurinţă noului mediu. Astfel, specia Aedes, care transmite chikungunya şi febra Denga, a devenit o specie de oraş, foarte bine adaptată mediului din sudul Franţei, de exemplu.

Un alt exemplu de adaptare este în cazul ţânţarilor anofeli. Aceştia şi-au schimbat obiceiurile de alimentaţie, fiindcă noaptea, când erau ei obişnuiţi să sugă sânge, oamenii şi-au protejat locuinţele cu plase.

Dar de departe cel mai periculos pentru noi este faptul că o parte dintre ţânţari s-au adaptat şi la insecticidele folosite în mod obişnuit împotriva lor – DDT mai demult, permetrina astăzi.

Mit: ţânţarii transmit HIV

Deşi sunt consideraţi de unii specialişti ca fiind unele dintre cele mai periculoase creaturi, ţânţarii nu transmit orice fel de infecţie, subliniază infecţioniştii. De altfel, un sfert din tinerii români cu vârste între 15 şi 24 de ani cred că ţânţarii pot transmite inclusiv HIV, potrivit unei statistici a Asociaţiei Române pentru Promovarea Sănătăţii.

„Explicaţia principală este că virusul imunodeficienţei dobândite (HIV) nu supravieţuieşte în tractul digestiv al ţânţarului, fiind metabolizat odată cu hrana. Ţânţarii sunt imuni la HIV“, subliniază medicul specialist boli infecţioase Simin Florescu de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Prof. dr. Victor Babeş“ din Bucureşti.

infografie tantari

Citeşte şi:

Ce boli grave pot transmite ţânţarii, căpuşele şi muştele

Cazurile de boli transmise de insecte nu sunt frecvente la noi în ţară, dar există totuşi. De aceea, este bine să ştii cum te pot îmbolnăvi înţepăturile şi ce simptome ar trebui să te îngrijoreze şi să te trimită la medic.

VIDEO Nu lăsa teama de căpuşe să-ţi strice minivacanţa! Mic ghid despre muşcăturile de căpuşe şi despre boala Lyme

Deşi au creat o nouă isterie naţională, căpuşele pot fi ţinute la distanţă destul de uşor, cu ajutorul soluţiilor repelente şi al îmbrăcămintei adecvate. Şi dacă suntem muşcaţi nu înseamnă că ne vom îmbolnăvi, ne liniştesc medicii.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite