Încă nu ştim să ne spălăm pe dinţi! Care este metoda corectă

Încă nu ştim să ne spălăm pe dinţi! Care este metoda corectă

Perierea dinţilor nu trebuie să dureze mai puţin de două minute

Mare parte din europeni nu stăpânesc încă tehnica recomandată de specialişti pentru igienizarea corectă a danturii. Iar românii nu fac excepţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un Eurobarometru realizat anul trecut situa România pe ultimul loc la capitolul sănătate orală. Potrivit studiului european, 66% din conaţionali nu merg nici măcar o dată pe an la dentist. De asemenea, suntem codaşi la consumul de pastă de dinţi pe cap de locuitor şi la frecvenţa cu care ne schimbăm periuţa. „Igiena deficitară favorizează acumularea plăcii bacteriene şi a tartrului, care duc la afecţiuni ale gingiei sau ale ligamentelor dentare, la apariţia cariilor şi, în final, la fracturarea dinţilor şi la pierderea lor", spune medicul stomatolog Raluca Drăghici de la Clinica Imperial Dent din Bucureşti.
O altă statistică recentă, realizată de această dată în Suedia, la Universitatea Gothenburg, arată că o persoană din yece nu ştie să se spele corect pe dinţi pentru a preveni apariţia cariilor. Mulţi dintre voluntari nu se spălau nici măcar de două ori pe zi şi îşi clăteau gura după folosirea periuţei, îndepărtând astfel efectul pastei de dinţi cu fluor asupra danturii.

Citeşte şi:
Cremele de plajă pot cauza probleme ginecologice

La ce fel de tulburări este expus omul hi-tech

Metoda corectă

-Perii periuţei trebuie să formeze un unghi de 45 de grade cu gingia şi să nu fie niciodată perpendiculari pe dinţi. Mişcă periuţa cu mişcări circulare scurte, de câteva ori, pe fiecare faţetă a fiecărui dinte.
-Periază suprafaţa vizibilă a fiecărui dinte, de sus şi de jos, menţinând unghiul dintre perii periuţei şi gingie.
-Foloseşte aceeaşi metodă şi pentru faţa interioară a dinţilor.
-Pentru a curăţa suprafaţa interioară a dinţilor din faţă, ţine periuţa vertical şi realizează câteva mişcări circulare cu vârful periuţei.
-Periază apoi partea danturii cu care mesteci.
-Nu este necesar să-ţi periezi şi limba, arată cele mai noi studii.

Cum se prepară corect supele, ciorbele şi borşurile

Ce mai recomandă specialiştii

Potrivit specialiştilor Asociaţiei Dentiştilor Britanici, periuţa ar trebui să aibă capul mic, pentru a ajunge mai uşor în zonele greu accesibile. Majoritatea persoanelor ar trebui să opteze pentru peri moi sau medii. Mişcările circulare sunt mai eficiente decât vechea metodă recomandată, de periere a dinţilor de sus în jos. Perierea dinţilor trebuie să dureze nu mai puţin de două minute şi trebuie realizată de două ori pe zi.
Pasta de dinţi ar trebui să conţină fluor într-o concentraţie de cel puţin 1,350 ppm.
O etapă extrem de importantă şi ignorată de majoritatea dintre noi este utilizarea aţei dentare, care previne acumularea tartrului şi a bacteriilor în spaţiile interdentare în care periuţa nu ajunge.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările