6 întrebări despre aparatul dentar

Un adolescent din doi are dinţii strâmbi, arată statisticile. Acest lucru duce atât la un aspect inestetic al danturii, cât şi la dificultatea de a-i curăţa corect. De aceea, se impune folosirea aparatului dentar.

Ştiri pe aceeaşi temă

1 De ce avem nevoie de îndreptarea dinţilor?

Jumătate din populaţie are dinţii fie prea înghesuiţi, fie strâmbi sau are maxilarul ori mandibula mai proeminentă şi o muşcătură inegală. În cazul în care nu există niciun spaţiu, oricât de mic, între dinţi sau dacă aceştia sunt strâmbi, riscul formării plăcii bacteriene şi apariţiei cariilor este ridicat. Periuţa nu poate pătrunde în toate spaţiile interdentare şi, prin urmare, igiena orală nu se face corespunzător.

În plus, atunci când muşcătura este inegală, muşchii şi articulaţiile mandibulei sunt suprasolicitaţi. În unele cazuri, persoanele cu astfel de probleme suferă de dureri de cap. Purtarea aparatului dentar potrivit, pe toată perioada recomandată de medic, poate remedia aceste imperfecţiuni ale danturii.

2 La ce vârstă se poate pune?

Cel mai bine este ca tratamentul ortodontic să înceapă în copilărie, pentru a îndrepta dantura de lapte. Însă aparatul dentar poate fi pus şi în adolescenţă sau chiar după vârsta de 20 de ani, chiar până la 50 de ani, pentru că dinţii pot fi mişcaţi uşor în alveolele gingivale pe toată durata vieţii şi, deci, poziţia lor poate fi modificată.

Vârsta este o condiţie mai puţin importantă în demersul de fixare a unui aparat dentar decât integritatea danturii. În cele mai multe cazuri, este indicat să nu lipsească niciun dinte, deoarece, în caz contrar, există riscul formării unor spaţii prea mari. De asemenea, este important ca starea osului din jurul dinţilor să fie foarte bună.

3 În ce constă tratamentul?

În primul rând, înainte de aplicarea unui aparat dentar, medicul ortodont face o examinare minuţioasă a poziţiei dinţilor şi a structurii mandibulei şi maxilarului. În unele situaţii, dacă dantura este prea înghesuită, poate fi nevoie de extragerea unui dinte, pentru a le face loc celor strâmbi.

Apoi, după măsurători minuţioase şi după efectuarea unor mulaje ale danturii, se fixează aparatul. Pe durata tratamentului, care poate fi cuprinsă între câteva luni şi doi ani şi jumătate, sunt necesare ajustări ale aparatului la fiecare 4-6 săptămâni.

4 Există modele mai puţin vizibile?

În funcţie de problemele danturii şi de specificitatea lor, medicul ortodont recomandă aparate metalice sau ceramice fixe, mobile sau chiar unele „invizibile". Cele invizibile se fixează în spatele dinţilor şi, prin urmare, nu afectează cu nimic aspectul zâmbetului pe durata purtării lor.

5 Sunt necesare reguli speciale de igienă?

După fixarea unui aparat dentar, trebuie acordată o atenţie sporită igienei orale. În componentele metalice ale aparatului pot rămâne particule alimentare care pun în pericol sănătatea danturii.

De aceea, specialiştii recomandă folosirea unor periuţe şi unor paste de dinţi speciale, dar şi utilizarea cu atenţie a aţei dentare. În plus, specialiştii recomandă, cel puţin în primele luni după fixarea aparatului, consumul unor alimente moi, care nu solicită prea mult dantura, şi limitarea alimentelor dulci sau acidulate.

6 Purtarea sa implică durere?

Indiferent de tipul aparatului, acesta poate crea disconfort mai ales în primele săptămâni după ce a fost fixat. Presiunea aplicată de acesta asupra danturii poate da, de asemenea, o senzaţie de jenă. Dacă apar dureri persistente sau dacă aparatul presează ori zgârie gingiile, este necesar ca medicul să facă ajustări pentru a îndepărta problema.

În cazul copiilor, aparatul dentar face ca dinţii noi să erupă în poziţie corectă.

Dispozitiv pentru menţinerea efectului

După purtarea unui aparat fix, poate fi nevoie de aplicarea unuia pentru păstrarea poziţiei corecte a dinţilor, numit retainer sau aparat de contenţie.

Specialistul nostru
Dr. Raluca Manea
medic stomatologie generală

Pentru tratarea malpoziţiilor dentare - dinţii strâmbi, distanţaţi sau înghesuiţi - este necesar un tratament ortodontic. Tratamentul presupune purtarea de aparate mobile (în dentiţia mixtă) sau fixe, uneori extracţii ale dinţilor permanenţi, iar câteodată chiar operaţii ale oaselor maxilare. Tratamentele ortodontice ar trebui începute între 9 şi 16 ani, vârsta la care tratamentul poate da rezultate spectaculoase într-un timp mai scurt.

Un tratament ortodontic cuprinzător cu aparate fixe este indicat să se înceapă atunci când caninii definitivi şi premolarii sunt pe cale să erupă. La această vârstă (11-12 ani), în plus faţă de corectarea dinţilor aglomeraţi pe arcade, dinţii noi sunt ghidaţi să erupă în locurile ideale, generând spaţii pentru alinierea noilor dinţi. Tratamentul de îndreptare a dinţilor poate fi efectuat şi în cazul adulţilor (20-30 de ani), obţinându-se aceleaşi rezultate.

Restricţii

La scurt timp după fixarea aparatului, specialiştii recomandă consumul de alimente moi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările