Tratamente naturiste cu mentă

Tratamente naturiste cu mentă

Tratamente naturiste cu mentă. Menta este o plantă medidinală frecvent utilizată în tratamentul alternativ al răcelilor şi indigestiei. FOTO: Shutterstock

Menta este o plantă aromatică cu gust răcoritor şi este frecvent consumată sub formă de ceai sau este adăugată în limonade. Tratamente naturiste cu mentă sunt indicate pentru afecţiuni digestive, dureri de cap, probleme respiratorii, dar şi pentru calmarea iritaţiilor pielii şi a muşcăturilor de insecte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Menta este una dintre plantele cu cel mai ridicat nivel de antioxidanţi şi are numeroase efecte benefice, datorită cantităţii mari de uleiuri volatile, flavonoizi şi polifenoli conţinute de frunze.

Menta anesteziază mucoasa gastrică, astfel că are un uşor efect antiemetic, stimulează secreţia bilei şi favorizează eliminarea toxinelor, decongestionează căile respiratorii iar unele studii arată chiar că mentolul ar avea proprietăţi anticancerigene.

Tratamente naturiste cu mentă pentru probleme digestive (indigestie, flatulenţă, greaţă, diaree) 

Se spală câteva frunze de mentă, se pun într-un bol în care se adaugă puţină sare, 1-2 linguriţe de suc de lămâie, o linguriţă de coriandru şi puţină pudră din seminţe de chimion. Se adaugă puţină apă şi se face o pastă. Se ia o linguriţă din această pastă de două ori pe zi, înaintea meselor sau în timpul lor. 

Tratamente naturiste cu mentă pentru a trata acneea

Se pune puţina pastă de mentă (obţinută din frunze zdrobite) pe zona afectată sau se aplică frunze proaspete pe coşuri şi se lasă peste noapte, scrie site-ul terapiinaturiste.ro

Tratamente naturiste cu mentă împotriva diareei 

Se face un macerat din două linguriţe de frunze de mentă uscate la 250 ml apă plată (se lasă la macerat 6 ore). Se consumă trei căni pe zi.
 

Este bun şi ceaiul din frunze de mentă împotriva diareei sau laptele cald cu mentă.

Tratamente naturiste cu mentă împotriva respiraţiei urât mirositoare

Se amestecă o linguriţă de suc de mentă cu o linguriţă de suc de lămâie şi o lingură de miere. Se consumă de trei ori pe zi sau se face gargară.

Beneficii tratamente naturiste cu mentă

Potrivit medicalnewstoday.com, menta ar putea avea următoarele efecte benefice:

Acidul rosmarinic din mentă are efect antiinflamator şi poate opri declanşarea alergiilor sezoniere.

Uleiul volatil din mentă, mentolul, are efect decongestionant şi ajută la eliminarea mucusului format ca urmare a răcelilor. De asemenea, ceaiul de mentă poate ameliora durerile de gât .

În cazul unei indigestii, menta funcţionează ca un pansament, îmbunătăţeşte funcţia biliară şi ameliorează boala diareică.

Uleiul de mentă este eficient şi în cazul persoanelor care suferă de sindromul de colon iritabil, eliminând durerile de stomac şi crampele abdominale, dar şi simptomele specifice de dinaintea menstruaţiei (balonare, dureri de burtă etc.).

Studiile au arătat că studenţii care miros mentă atunci când învaţă, ţin minte mai uşor şi sunt mai concentraţi.

Uleiul de mentă ar putea să amelioreze stările de greaţă care apar în timpul şedinţelor de chimioterapie, iar unii compuşi din mentă ar ajuta chiar la prevenirea cancerului de prostată.

Extractul de mentă este un ingredient frecvent utilizat în pastele de dinţi şi apa de gură deoarece împrospătează respiraţia, albeşte în mod natural dinţii şi previne apariţia cariilor dentare.

Uleiul esenţial de mentă are efect expectorant şi decongestionant şi poate curăţa căile respiratorii. Inhalarea printr-un vaporizator sau prin cremele speciale de masaj poate elimina congestia nazală şi ameliorează simptomele de răceală, printre care tusea şi durerile de cap.

 
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările