Tratamente naturiste cu hrean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tratamente naturiste cu hrean, o rudă apropiată a verzei, conopidei, dar şi a muştarului FOTO forhealthbenefits.com
Tratamente naturiste cu hrean, o rudă apropiată a verzei, conopidei, dar şi a muştarului FOTO forhealthbenefits.com

Folosit în condimentarea mâncărurilor, industria conservelor şi nelipsit în prepararea murăturilor, hreanul figurează şi în arsenalul „focoaselor“ pe care medicina tradiţională le recomandă în cazul răcelilor şi a altor probleme de sănătate. adevarul.ro vă prezintă câteva tratamente naturiste cu hrean.

Aflat la hotarul dintre sălbatic şi domestic, hreanul, pe numele său ştiinţific Armoracia rusticana, are o istorie de peste 3.000 de ani. Legumicolă perenă, din familia Brassicaceae, este o rudă foarte apropiată a verzei şi a conopidei, dar şi a muştarului. Se presupune că şi-ar trage originile din sud-estul Europei şi din vestul Asiei. Oricare ar fi adevărul, cert este că în prezent hreanul este popular în toată lumea, fiind cultivat în special pentru rădăcina mare şi alb-gălbuie, valoarasă nu numai din punct de vedere gastronomic, ci şi terapeutic.

În medicina tradiţională, hreanul este folosit în peste o sută de afecţiuni, majoritatea de natură infecţioasă. Şi asta deoarece cercetările au arătat că rădăcina picantă a hreanului are în compoziţie substanţe antibiotice naturale, triglicozizi sulfuraţi, enzime, fitohormoni, uleiuri volatile şi peroxidază, o substanţă antioxidantă extraordinară. De asemenea, ea este foarte bogată în vitamina C şi B, dar şi în minerale esenţiale, precum fierul, potasiul, calciul sau magneziul. Specialiştii spun că sub aspectul conţinutului vitaminic, hreanul este superior altor fructe şi legume. Astfel, deşi pare greu de imaginat, hreanul conţine de două ori mai multă vitamina C decât lămâia.

Tratamente naturiste cu hrean: ehilibrează hormonii

Dintre proprietăţile benefice ale hreanului de amintit sunt şi cele asupra aparatului digestiv. Consumul hreanului îmbunătăţeşte digestia, accelerează peristaltismul, combate atonia intestinală, având efecte vermifuge, laxative şi purgative. De menţionat sunt şi calităţile tonice, expectorante şi decongestionante, care-l fac deosebit de util în cazul răcelilor, sinuzitelor şi bronşitelor. Proprietatea lui de a stimula transpiraţia îl recomandă ca remediu în caz de febră, deoarece favorizează scăderea temperaturii corpului.

Nu în ultimul rând e important de ştiut că hreanul este important şi pentru sistemul nervos, inducând o stare de bine şi relaxare. S-a demonstrat că este şi un foarte bun afrodisiac, conţinând câteva substanţe care echilibrează hormonii.

Tratamente naturiste cu hrean: combate cancerul

Cercetările recente au scos la iveală faptul că iuţeala hreanului are şi proprietăţi citostatice foarte puternice, glucozinolaţii fiind eficienţi în multe forme de cancer, precum cel de piele, plămâni, de colon sau de stomac. Un studiu relativ recent efectuat de cercetătorii de la Universitatea Illinois, Statele Unite, a arătat că administrarea zilnică a rădăcinii de hrean creşte rezistenţa organismului uman în lupta cu boala canceroasă, fiind de folos atât în scop preventiv, cât şi în cadrul tratamentului tumorilor deja apărute. 

Un alt studiu realizat de Universitatea Shizuoka, din Japonia, a pus în evidenţă rolul hreanului în combaterea infecţiilor cu fungi. Oamenii de ştiinţă niponi susţin că efectul se datorează compusului Allylisothiocyanate (AIT).

Fără exagerare

Atenţie, consumul hreanului este contraindicat în caz de: gastrită, ulcer gastric, enterită acută şi probleme renale.

Hreanul nu se administrează copiilor mai mici de 4 ani. Este contraindicat şi în perioada alăptării, deoarece unele principii ajung în lapte.

Când este consumat în cantitate mare, hreanul poate determina iritaţii renale, diaree, hemoragii digestive, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, diaree.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite