Plante care îţi taie pofta de ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remediile naturale pot modifica mirosul şi gustul tutunului
Remediile naturale pot modifica mirosul şi gustul tutunului

Tusea şi mirosul neplăcut al gurii sunt câteva dintre consecinţele fumatului. Dacă vrei să renunţi la acest viciu, plantele te ajută să îţi potoleşti dorinţa de a mai fuma.


Terapia cu plante medicinale este excelentă atunci când doreşti să renunţi la ţigări. Remediile naturale pot modifica gustul şi mirosul tutunului, astfel încât să devină neplăcute, şi, în plus, te ajută să-ţi detoxifici organismul. De asemenea, vei depăşi mai uşor stările de frustrare şi de agitaţie care pot apărea din cauza nevoii de tutun.

Sunătoarea înlătură stările de anxietate

Indicată pentru înlăturarea depresiei, sunătoarea este şi unul dintre cele mai eficiente remedii antifumat. Planta atenuează nevoia de nicotină şi remineralizează organismul slăbit din cauza tutunului.

Remediul se poate administra sub formă de ceai, care se prepară dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită, fiind recomandate câte două-trei căni pe zi. Şi mai eficient este să foloseşti sunătoarea în amestec cu angelică, rădăcină de genţiană, pelin şi cu scoarţă de cruşin, din care se prepară un decoct (o linguriţă de amestec la 300 ml de apă). Bea acest decoct zilnic, timp de o săptămână.

Ovăzul, un bun calmant

Ceaiul şi tinctura de ovăz dau rezultate excelente în tratarea dependenţei de nicotină. Remediul are şi un efect calmant. Pune o lingură de boabe la 250 ml de apă şi fierbe timp de cinci minute.

Bea în fiecare dimineaţă câte o cană de ceai, timp de şase luni. Terapia cu tinctură de ovăz se face pe o perioadă de trei luni, timp în care, de trei ori pe zi, se administrează câte 20-30 de picături diluate în 50 ml de apă.

Citeşte mai multe pe clicksanatate.ro

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite