În prezent, infarctul miocardic şi accidentul vascular cerebral se plasează în fruntea listei cauzelor de deces şi invalididate, concurate îndeaproape numai de afecţiunile oncologice. Atât infarctul de  miocard cât şi accidentul vascular cerebral au la bază ateroscleroza, care afectează predilect, în ordine descrescătoare, teritoriul coronarian, cerebral, arterele membrelor inferioare, aorta şi reţeaua arterială mezenterică. Studii pe animale au demonstrat  că animalele tratate cu magneziu  dezvoltă mai rar ateroscleroză, chiar dacă sunt supuse unei diete bogate în grăsimi.

Deficitul de magneziu constituie un factor aterogen cu pondere secundară în raport cu factorii de risc consideraţi majori: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, fumatul, hipercolesterolemia şi stresul. Toţi aceşti factori de risc sunt însă condiţionaţi sau potenţaţi de un deficit de magneziu. Pe de altă parte, fără excepţie, aceşti factori de risc coronarian induc pierderi exagerate de magneziu, care pot cauza un deficit de magneziu.

Efectele cardioprotectoare ale magneziului au fost descrise pentru prima dată de Zwillinger în anul 1935, iar 50 de ani mai târziu, Iseri şi French numeau magneziul “blocantul de calciu natural”. În patologia cardiovasculară, magneziul are efect antiischemic şi antianginos dar şi antiaritmic, îmbunătăţeşte contractilitatea miocardului şi ameliorează astfel capacitatea de efort a pacienţilor cardiaci. Totodată, magneziul îmbunătăţeşte metabolismul miocardului şi tonusul vascular. Nu în ultimul rând, magneziul reduce incidenţa morţii subite cardiace.

Acidul orotic, pe de altă parte, este o substanţă deosebit de valoroasă pentru pacientul cardiovascular. Felix Meerson a fost primul care a recomandat folosirea acidului orotic la pacienţii cardiovasculari şi a demonstrat că acidul orotic creşte performanţa miocardului.

Acidul orotic posedă acţiune antiaterosclerotică şi acţiune miocardioprotectoare. Acidul orotic facilitează adaptarea miocardului la solicitări crescute în mod acut, cum ar fi suprasarcina masei miocardice restante după infarct miocardic, diminuând riscul instalării insuficienţei cardiace. Reacţia miocardică adaptivă implică sinteze crescute de proteine (în principal miofibrile), acizi nucleici, glicogen, adenin-nucleotid, etc. Acţiunea miocardoprotectoare dovedită de acidul orotic în diferite sisteme experimentale dar şi clinice, ar putea fi explicată şi printr-o acţiune antiapoptotică. Insuficienţa cardiacă se caracterizează printr-o rată ridicată de apoptoză, de care depinde supravieţuirea pacientului.

Asocierea acidului orotic la schema de tratament a pacientului cardiovascular, a ameliorat performanţele cardiace, probabil ca urmare a stimulării sintezelor proteice şi nucleare la nivelul miocardului. Efectul protector al acidului orotic asupra cordului operat este de asemenea menţionat în literatură.

Din combinaţia de magneziu şi acid orotic rezultă orotatul de magneziu, o sare de magneziu cu importante beneficii asupra aparatului cardiovascular (http://www.despremagneziu.ro) Printre acestea se numără: creşterea contractilităţii miocardului, îmbunătăţirea toleranţei la efort a pacienţilor cu boli coronariene, reducerea modificărilor aterosclerotice ale inimii şi vaselor de sînge, efect cardioprotector benefic în profilaxia infarctului miocardic, creşterea rezistenţei miocitelor la ischemie cu evoluţie favorabilă post infarct miocardic, creşterea ratei de supravieţuire şi îmbunătăţirea simptomatologiei clinice la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă.       

Dr. Cătălin Colţ

medic rezident medicină sportivă

Institutul Naţional de Medicină Sportivă