Menta este un tonic pentru digestie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceaiul de mentă este un tonic  răcoritor, mai ales vara, dar poate fi şi de un real ajutor într-o digestie cu probleme.

Pentru infuzii, se recoltează numai frunzele, în mai multe etape, începând de la apariţia primelor flori. Uleiul esenaţial se obţine din întreaga plantă, atunci când 15-20% din plante sunt în floare. Datorită substanţelor pe care le conţin, fruzele de mentă au o acţiune analgezică şi de de calmare a stomacului, eliminând gazele.

În cantităţi mici, uleiul esenţial are o acţiune excitantă asupra terminaţiilor nervoase din piele şi mucoase. La început, produce senzaţia de rece, apoi senzaţia de căldură locală accentuată. Are, de asemenea, acţiune antispastică asupra muşchilor netezi, potrivit Ghidului plantelor medicinale şi aromatice, cooordonat de farmacologul dr. Ovidiu Bojor.

Menta este indicată în dispepsii – digestii dificile – pentru combaterea stărilor de greaţă, a spasmelor gastrointestinale şi a dischineziei biliare, precum şi ca tonic într-o digestie normală.

Sub formă de infuzie se prepară dintr-o lingură rasă, la o cană cu apă. Se beau maximum două căni, în mai multe etape.

Nu se recomandă în constipaţia cronică. Când conţinutul de ulei volatil, în special mentol, este foarte mare, poate da naştere la dureri abdominale, greaţă, vârsături şi rigiditate musculară.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite