Măceşele, „izvorul natural de vitamine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măceşele au conţinut mult mai mare de vitamina C faţă de alte fructe. FOTO: Shutterstock
Măceşele au conţinut mult mai mare de vitamina C faţă de alte fructe. FOTO: Shutterstock

Măceşele sunt considerate un izvor natural de vitamine, fiind foarte apreciate în medicina naturistă datorită conţinutului foarte mare de vitamina C, dar mai ales pentru faptul că sunt recomandate pentru tratarea a numeroase boli.

Măceşele fac parte din grupa fructelor de pădure deoarece acestea sunt obţinute în special de la plantele spontane. Persoanele care doresc să consume măceşele pentru efectele lor benefice asupra sănătăţii trebuie să culeagă aceste fructe când nu sunt încă bine coapte deoarece în această fază conţin cea mai mare concentraţie de substanţe active.  

Vitamina reprezentativă a măceşelor este vitamina C, un antioxidant care ajută la absorbţia fierului şi la fixarea calciului, dar recunoscută şi pentru faptul că ajută organismul în procesele de vindecare a rănilor.

În afară de vitamina C, măceşele conţin şi: vitamina A, vitamina K (cunoscută mai ales pentru procesul de coagulare a sângelui), vitamine din complexul B, vitamina E (tocoferol), vitamina PP, fier şi magneziu.

Una din principalele proprietăţi ale măceşelor este că întăreşte sistemul imunitar. De asemenea, aceste fructe sunt bune pentru că vindecă inflamaţiile, completează necesarul de săruri al organismului şi intervine în procesul de eliminare a toxinelor din corp.

Preparatele pe bază de măceşe sunt recomandate pentru tratarea răcelilor, gripelor, infecţiilor respiratorii, bolilor cardiovasculare, în momentele postoperatorii, afecţiunilor hepatice şi biliare, precum şi în afecţiunile aparatului digestiv.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite