Lucerna, un puternic fortifiant natural, alungă oboseala şi astenia de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infuzia din frunze şi flori de lucernă ajută la detoxifierea ficatului şi la îmbunătăţirea digestiei  FOTO Arhivă
Infuzia din frunze şi flori de lucernă ajută la detoxifierea ficatului şi la îmbunătăţirea digestiei  FOTO Arhivă

Lucerna nu este doar o plantă furajeră, ci poate fi folosită cu succes şi în fitoterapie. Medicii recomandă, de obicei, cura cu germeni de lucernă sau infuzii din flori şi frunze uscate de două ori pe an, toamna şi primăvara, pentru creşterea capacităţii de adaptare şi apărare a organismului.

Lucerna (Medicago sativa), denumită şi „părintele“ tuturor plantelor, conţine toate mineralele şi vitaminele cunoscute, enzime, precum şi o cantitate echilibrată de molecule organice aproape identice hemoglobinei umane. Lucerna poate fi folosită ca remediu natural sub formă de germeni, suc proaspăt simplu sau în combinaţie cu alte plante, infuzii din frunze uscate.

Lucerna este apreciată mai ales de vegetarieni şi vegani, mari amatori de germeni din plante. La americani şi canadieni, lăstarii verzi sau germenii de lucernă (denumiţi în engleză „alfalfa sprout” – alfalfa în arabă însemnând „părintele tuturor alimentelor“) constituie un ingredient clasic al salatelor şi sandwichs-urilor. Şi în România, germenii de lucernă au început să aibă succes mai ales în preparate bio, salate sau se găsesc la raioanele de fructe şi legume ale unor magazine.

Cum pot fi consumaţi germenii de lucernă

Germenii pot fi obţinuţi şi acasă astfel: seminţele de lucernă se pun într-un vas cu apă fiartă şi răcită, apa trebuie schimbată de două ori pe zi până când seminţele încolţesc. Germenii pot fi păstraţi la frigider două-trei zile. Sunt plini de viaţă, fragezi şi crocanţi deopotrivă şi conferă un gust deosebit salatelor.

Atenţie! Consumul germenilor necesită câteva măsuri de precauţie pentru a evita riscul unor toxiinfecţii alimentare. Specialiştii recomandă alegerea germenilor bio şi verificaţi ca lăstarii să aibă culoarea albă, cu vârfurile verzi, cu aspect proaspăt. Dacă germenii sunt ofiliţi ori au pete negre, nu îi puneţi în coşul de cumpărături. Germenii se păstrează la frigider şi se spală sub jet de apă rece înainte de consum. Pentru mai multă siguranţă, pot fi blanşaţi câteva minute în apă la 65 de grade Celsius.

Lucerna, recomandată în stări de convalescenţă

Sub formă de infuzii din frunze şi flori uscate, lucerna are efecte revitalizante şi remineralizante. De aceea, este una dintre cele mai bune plante în caz de oboseală şi astenie, în stări de convalescenţă.  Infuzia se prepară din 1-2 linguriţe de plantă la o cană cu apă fierbinte. Se beau trei-patru căni pe zi, timp de trei săptămâni, notează dr. Gillian McKeith, în volumul „Hrană vie pentru sănătate“.

Datorită conţinutului bogat în calciu, fosfor şi fitoestrogeni, lucerna contribuie la întărirea oaselor. „Această plantă este recomandată sub formă de infuzii în cazul femeilor care suferă de decalcifiere, unghii casante, păr tern şi fragil“, susţine fiteterapeutul francez Franck Dubus.

Lucerna scade colesterolul

Lucerna ajută la diminuarea colesterolului. Seminţele de lucernă conţin saponine, care au capacitatea de a se ataşa de moleculele de colesterol şi astfel de a le elimina din sânge. Cu alte cuvinte, lucerna curăţă vasele de sânge de grăsimi. Un studiu arată că un consum de 40 grame de germeni de lucernă pe zi, timp de 8 săptămâni, diminuează cu 18% nivelul colesterolului rău.

Lucerna, detoxifiant al ficatului şi pansament gastric

Lucerna mai este recomandată pentru detoxifierea şi stimularea funcţiei ficatului, pentru purificarea sângelui. Mai mult, în frunzele de lucernă se găseşte o substanţă – aşa-numita „vitamină U“ – care previne ulcerul. „În cazul consumării infuziei de lucernă înainte de masă, funcţiile gastrointestinale sunt ajutate deoarece aceasta facilitează elibe­rarea unor compuşi gastrici care ajută digestia. În egală măsură, lucerna poate ajuta la asimilarea subs­tanţelor nutritive din alimente dacă este consumată la sfârşitul mesei. Infuzia de lucernă ajută la prevenirea arsurilor stomacale, balonării, indigestiei“, spune dr. Gillian McKeith. Pentru detoxifierea organismului este bine să bem două căni cu ceai de lucernă o dată la două zile.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite