Leacuri fel de fel cu trandafiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne încântă aspectul lor şi e bine de ştiut că trandafirii nu au numai rol decorativ. Ceaiul, uleiul esenţial sau apa de trandafiri au multe proprietăţi benefice, fie că foloseşti remediile pentru uz intern sau extern.

Petalele de trandafir (familia Rosaceae) sunt folosite nu doar în alimentaţie – la prepararea delicioaselor dulceţuri şi siropuri – ci şi în medicina naturistă, în scopuri terapeutice. Conţin vitaminele C, A, B, D, E, P, K, minerale, precum calciu şi fosfor, acizi organici, antioxidanţi, steroli, sucroză, tanin şi pectină, potrivit dr. Ruxandra Constantina, medic apifitoterapeut.

Trandafirul stimulează imunitatea şi are proprietăţi antioxidante remarcabile: întârzie îmbătrânirea organismului şi a pielii, ajută la menţinerea sănătăţii tenului, părului şi unghiilor şi previne bolile degenerative. În plus, are efecte detoxifiante, iar apa de trandafiri, unul dintre cele mai răspândite remedii, este folosită în industria cosmetică.

Combate infecţiile şi inflamaţiile

Trandafirul are efecte benefice antiinflamatoare şi antipiretice (combate febra) în cazul astmului bronşic, faringitelor, amigdalitelor şi stomatitelor – inflamaţii ale mucoasei din cavitatea bucală. Totodată, ceaiul de trandafiri are acţiune antidiareică, un lucru util pe timp de vară, în cazul diareelor estivale sau enterocolitelor. Dacă te confrunţi cu neplăceri la stomac, remediul luptă împotriva infecţiilor din tractul digestiv şi din intestine, fie că prepari ceaiul din boboci uscaţi, petale proaspete ori uscate.

De ajutor în cazul crampelor menstruale

Pentru femei, trandafirul este deosebit de util în cazul menstruaţiilor dureroase, abundente, neregulate, precum şi în cazul sindromului premenstrual, potrivit medicului apifitoterapeut Ruxandra Constantina. Studiile arată că ceaiul de trandafiri poate ameliora simptomele neplăcute ale menstruaţiei, iar femeile care au consumat acest remediu mai bine de 6 luni s-au confruntat cu mai puţine crampe.

De asemenea, trandafirul tonifică şi energizează organismul, diminuează transpiraţia abundentă şi calmează durerile de cap. Iar în ceea ce priveşte sistemul nervos, uleiul esenţial de trandafir are efect relaxant şi calmant, înlătură melancolia şi depresia la persoanele care folosesc remediul în aromoterapie.

Află pe clicksanatate.ro ce alte remedii naturiste se pot prepara din trandafiri!

Cum tratăm răceala din sezonul cald

Top 3 alimente utile în lupta cu reducerea colesterolului

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite