Infuzii din plante care te scapă de respiraţia urât mirositoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă oamenii este respiraţia urât mirositoare sau halena. Aceasta afectează viaţă socială, iar în unele cazuri poate fi semnul unor probleme de sănătate. Dr. Irina Alexandru, medic stomatolog, ne prezintă cele mai întâlnite cauze ale respiraţiei urât mirositoare şi tratamentele acestei afecţiuni.

„Respiraţia urât mirositoare sau halena este, de cele mai multe ori, cauzată de o igienă dentară deficitară sau de consumul unor alimente puternic mirositoare. În unele cazuri, însă, poate semnala apariţia unor probleme de sănătate”, spune dr. Irina Alexandru, medic stomatologie generală.

Cauzele apariţiei respiraţiei urât mirositoare sunt numeroase, însă cele mai frecvente includ: o igienă dentară deficitară, gingivita sau paradontoza, schimbări semnificative ale stilului de viaţă, exerciţiul fizic intens ori afecţiuni cum ar fi diabetul, boala de reflux gastroesofagian, ulcerul gastric, afecţiuni respiratorii, boli renale etc.

Periajul dinţilor, de 3 ori pe zi

„Adesea dăm vina pe alimentele pe care le consumăm. Ajungem să evităm preparatele noastre preferate pentru simplul fapt că ar putea să ne facă respiraţia să miroasă urât, însă nu asta ar trebui să fie soluţia”, adaugă dr. Irina Alexandru. De fapt, bacteriile din gură al căror echilibru este afectat reprezintă cauza halenei. „În cazul unei igiene dentare incorecte, resturile  alimentare rămân pe limbă, pe gingii sau printre dinţi. Aceste bacterii formează compuşii sulfuroşi volatili, principalii responsabili pentru o cavitate bucală nu tocmai sănătoasă şi, deci, pentru o respiraţie urât mirositoare. Un periaj dentar efectuat corect, de cel puţin 3 ori pe zi, după masă, poate fi de ajuns pentru a soluţiona problema”, atenţionează dr. Irina Alexandru. După periaj, folosirea apei de gură asigură igienizarea şi prevenirea mirosului neplăcut.

Consumă pătrunjel, seminţe de anason

Pentru a îndepărta mirosul neplăcut al gurii cauzat de anumite alimente (ceapă, usturoi, condimente), medicul stomatolog ne spune că este bine să mestecăm după masă  câteva frunze de pătrunjel ori seminţe de anason, de fenicul sau de chimen. În cazul în care mirosul persistă, este clar că alta este cauza şi ar trebui identificate alte soluţii.

Stilul de viaţă dezechilibrat, dietele nesănătoase, stresul, perioadele de tranziţie cu impact psihic semnificativ şi exerciţiul fizic intens pot duce la apariţia respiraţiei urât mirositoare. Saliva are rol activ în menţinerea gurii curate, iar genul acesta de activităţi cauzează uscarea excesivă a gurii (xerostomia) şi, deci, schimbări asupra mirosului respiraţiei. Hidratarea corespunzătoare, mai ales în perioadele de efort fizic intens previne uscarea excesivă a gurii şi apariţia mirosului neplăcut.

Hidratează-te şi consumă fructe

„Hidratarea corespunzătoare a organismului, mai ales vara, este una dintre cele mai eficiente soluţii pentru îmbunătăţirea respiraţiei. Eu le recomand pacienţilor mei şi consumul de fructe şi legume proaspete. Acestea ajută nu doar la menţinerea unui echilibru al sănătăţii, ci ajută la eliminarea parţială a mirosului neplăcut al cavităţii bucale” adaugă dr. Irina Alexandru.

Suc de lămâie şi ghimbir, muşeţel, salvie, mentă

Una dintre soluţiile cele mai frecvent recomandate este sucul de lămâie şi ghimbir care, consumat dimineaţa şi seara, poate duce la dispariţia respiraţiei urât mirositoare pe termen lung. Alte plante recomandate sunt: muşeţelul (puternic antiinflamator, este decongestiv, antihistaminic şi cicatrizant), salvia (acţionează ca un antimicrobian şi antiinflamator). De asemenea, ceaiurile sunt recomandate în acest context. Infuziile de ceai verde, mentă, cimbru sau anason relaxează corpul şi menţin respiraţia proaspătă.

Mergi la medic!

În cazul în care problema persistă, este recomandată o vizită la medicul specialist pentru a depista apariţia unor boli care ar putea fi cauze ale respiraţiei urât mirositoare, precum diabetul, afecţiunile gastrointestinale şi renale, infecţiile respiratorii etc. „A nu se înţelege că respiraţia urât mirositoare care persistă ar putea fi indiciul unor afecţiuni grave neapărat, ci unul dintre primele semne ale dezechilibrului organismului”, adaugă dr. Irina Alexandru. Medicul stomatolog ar trebui să ne îndrume către specialiştii corespunzători pentru a soluţiona problema respiraţiei urât mirositoare.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite