Ghimbirul şi oţetul de mere combat greaţa

Ghimbirul şi
oţetul de mere combat greaţa

Ghimbirul este un condiment şi un medicament

În primele luni de sarcină, mai mult de 80% din gravide suferă de greţuri de un anumit nivel. Acestea nu apar numai dimineaţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Greţurile matinale sunt asociate cu o serie de simptome precum crampele, arsurile stomacale, pofte, gust de metal în gură, slăbiciune şi somnolenţă. Vărsăturile care pot apărea din senin uşurează pe moment starea de greaţă, dar pot provoca hemoragii nazale şi cefalee, potrivit dr. Marilyn Glenville, specialistă britanică în sănătate, membră a Societăţii Regale de Medicină.

Prăjelile şi alimentele condimentate, cafeina, precum şi spălatul dinţilor imediat după masă pot amplificare starea de greaţă.

Oţetul din cidru de mere poate ameliora simptomele. Astfel, specialista recomandă ca, de dimineaţă, să se consume un pahar de apă călduţă în care au fost puse două picături de oţet de mere. Acesta are un Ph neutru, deci poate fi de ajutor în stabilizarea acidului stomacal care poate determina apariţia greţei.

Ghimbirul este un remediu de ajutor în acest caz. S-a dovedit că suplimentele cu ghimbir ameliorează starea de greaţă prin accelerarea trecerii alimentelor prin sistemul digestiv, precum şi prin reducerea stimulării acelei părţi a creierului care controlează greaţa.

Decoctul din ghimbir se poate prepara dintr-o bucată de rădăcină proaspătă, se decojeşte şi se rade cam cât ar încăpea într-o linguriţă. Într-un ibric, se fierbe o cană cu apă se adaugă ghimbirul ras şi se fierbe timp de un minut. Se strecoară lichidul şi apoi se bea. Se poate îndulci cu puţină miere.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: