Cel mai bun şampon pentru întărirea firului de păr

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai bun şampon pentru întărirea firului de păr. FOTO: Wisegeek.com
Cel mai bun şampon pentru întărirea firului de păr. FOTO: Wisegeek.com

Cel mai bun şampon pentru întărirea firului de păr. Părul este foarte sensibil la ingredientele din şampoanele din comerţ şi se întâmplă deseori ca acestea să subţieze şi să degradeze firul de păr. Pentru a avea un păr bogat şi rezistent, există câteva ingrediente speciale care ar trebui să se regăsească într-un şampon.

Soarele puternic, apa sărată, vântul, praful,  vopsirile repetate, folosirea frecventă a produselor de styling (ceară, spumă, fixativ de păr) şi a foehnului sau a periei de îndreptat părul pot duce la deterioarea firului de păr şi la căderea abundentă a acestuia. De asemenea, spălatul zilnic de cap poate duce la subţierea firului de păr şi la hipersecreţie de sebum, care determină îngrăşarea părului.

Încercaţi, aşadar, pe cât posibil să evitaţi expunerea la soarele arzător de vară între orele 11-16:00, nu vă spălaţi de mai mult de două ori pe săptămână pe cap şi folosiţi şampoane cu ingrediente care întăresc firul de păr şi evitaţi să vă uscaţi părul cu foehnul, lăsându-l să se usuce natural.
 

Cel mai bun şampon pentru întărirea firului de păr conţine lapte de capră

Un ingredient aparte care îţi va rezolva problema părului subţire şi fragil este laptele de capră. Acesta este o sursă excelentă de vitamine, minerale şi nutrienţi şi este folosit de sute de ani în reţetele de înfrumuseţare.

Laptele de capră are capacitatea de a lupta cu radicalii liberi şi are efect regenerator, stimulând creşterea părului.

De asemenea, laptele de capră conţine foarte mult calciu şi fosfor, minerale care hrănesc, regenerează, întăresc şi conferă strălucire podoaba capilară.

Cel mai bun şampon pentru întărirea firului de păr cu proteine din grâu

Proteinele din grâu sunt şi ele ingrediente nelipsite dintr-un şampon destinat întăririi firului de păr. Acestea echilibrează nivelul de sebum de la nivelul scalpului, consolidează rădăcinile părului şi stimulează creşterea lui.

Pentru întărirea şi îngroşarea firului de păr, poţi adăuga două linguriţe de bicarbonat de sodiu în şamponul tău obişnuit. Acest praf ajută părul uscat şi predispus la rupere să capete un aspect sănătos şi să fie mai rezistent.

O altă soluţie pentru întărirea firului de păr este tinctura de lavandă, care poate fi aplicată prin masaj la rădăcina firului de păr. Se va acoperi capul pentru 1-2 ore şi apoi se va spăla cu un şampon cu ingrediente bio.

Tinctura de pedicuţă ajută şi ea la întărirea firului de păr. Aceasta poate fi diluată într-o cană cu apă caldă, care se poate folosi la clătirea părului, după şamponare.

Ceaiul de mentă poate fi folosit cu succes în completarea şamponului special pentru părul subţire. Menta curăţă delicat scalpul şi stimulează foliculii, încurajând astfel creşterea sănătoasă a firului de păr.

De asemenea, o mască specială pentru întărirea firului de păr este cea cu cocos şi ulei de măsline, o combinaţie care ajută cu adevărat părul să îşi recapete rezistenţa şi strălucirea. Uleiuld e măsline hidratează iar laptele de cocos uniformizează structura firului de păr, prevenind astefl subţierea lui şi, în final, ruperea.

Alte ingrediente care ajută la întărirea firului de păr sunt uleiul de santal roşu, ginsengul, pelinul, şofranul şi cuişoarele, care fortifică şi revitalizează părul şi scalpul, contribuie la îndesirea firelor de păr, întăreşte rădăcinile şi hrăneşte intensiv părul, calmând în acelaşi timp iritaţiile scalpului.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite