Cele mai eficiente 7 remedii naturale împotriva durerilor de dinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Savurarea unei îngheţate sau a unei limonade se poate transforma într-un coşmar atunci când vine la pachet cu o durere fulgerătoare la rădacina vreunui dinte. Pentru că este de multe ori la limita suportabilităţii, eşti gata să faci orice pentru a scăpa de ea. În aceste situaţii, remediile naturale pot fi salvarea de care ai nevoie.

Până ajugi la medicul stomatolog pentru rezolvarea cauzei durerilor de dinţi, poţi căuta alinarea în farmacia verde. Mai ales că soluţiile accesibile, nenumărate şi şi-au dovedit eficienţa. Dintre acestea cele mai recomandate sunt:

USTUROIUL. Este un alt leac redutabil din tagma condimentelor, cu foarte mulţi ani la activ. Curăţă un căţel şi presează-l pe dinte. Sucul usturoiului este un anestezic natural care acţionează rapid. Asigură-te, totuşi, că aplici tratamentul pe dintele corect, pentru ca uneori durerea te poate împiedica sa-l identifici pe cel vinovat.

GHIMBIRUL e bun atât în stare proaspătă, cât şi ca pudră (depinde ce ai la îndemână). Dacă-i vorba de prima variantă, atunci dă o bucăţică de rădăcină pe răzătoarea măruntă şi aplic-o pe locul iradiant. Dacă-i vorba de a doua – pune într-o cană o jumătate de linguriţă de pudră şi câteva picături de apă, astfel încât după ce amesteci să rezulte o pastă, pe care s-o poţi aplica pe dinte.

ARDEIUL IUTE – la fel ca ghimbirul, e de folos şi dacă-i proaspat, şi dacă-i pudră. În primul caz, se strivesc feliile unui ardei şi cu o pipetă se colectează zeama. Aceasta se picură pe dintele care doare. Metoda va „arde” durerea, dar şi ţesuturile adiacente (falca, limba, gingia), în sensul că te va ustura serios. Dacă alegi varianta cu pudră, utilizeaz-o conform instrucţiunilor prezentate mai sus, la ghimbir. De altfel, aceste două condimente pot fi folosite cu succes şi în combinaţie.

SAREA DE BUCĂTĂRIE dizolvata într-un pahar cu apă călduţă, folosită pe post de apă de gură, curăţă mediul bucal, împiedicând bacteriile să lucreze şi să favorizeze intensificarea durerii.

ESENŢA DE VANILIE – în astfel de situaţii te vei bucura mult ca o ţii prin bucătărie. Îmbibă un tampon de vată şi pune-l pe dintele bolnav.

CEAIUL DE MENTĂ are o aromă plăcută şi un efect uşor calmant. Pune o linguriţă de plantă uscată într-o cană cu apă fiartă şi lasă în repaus timp de 20 de minute. Strecoară-l, ia câte o înghiţitură şi ţine pe partea bolnavă un minut-două, apoi înghite. Repetă astfel până ce vei goli cana, urmând sa reiei procedura ori de câte ori vei avea nevoie.

COADA ŞORICELULUI. Ar fi excelent dacă ai avea la îndemână o frunză proaspătă a acestei plante pentru a o mesteca, dar cum este puţin probabil să fie aşa, îţi poţi face o infuzie (2 linguri de plantă la 500 ml de apă) pentru gargară. Beneficiile vor fi pe măsură.
 

CITEŞTE ŞI:

La ce e bună aţa dentară? Reduce gingivita, dar nu împiedică acumularea tartrului sau formarea cariilor

„Cât de des foloseşti aţa dentară?“ este întrebarea standard rostită de stomatologi. Am fost sfătuiţi că ar trebui să ne curăţăm dinţii cu aţa dentară de două ori pe zi, la fel cum ne spălăm pe dinţi. Dar oare ştim exact ce beneficii ne aduce acest obicei?

Sângerări gingivale? Iată ce plante te ajută!

Dacă îţi sângerează gingiile, poţi alege câteva remedii pe bază de plante, care au o acţiune blândă, dar eficientă. Acestea nu trebuie să înlocuiască însă vizita la stomatolog.

Vrei dinţi mai albi cu până la 6 nuanţe? Acum este posibil cu doar 15 minute / zi, fără să mergi la stomatolog!

Importanţa unui zâmbet alb şi strălucitor nu trebuie sa fie subestimată. Este suficient să ne uităm la statistici: mai mult de 92% dintre adulţi sunt de acord că un zâmbet alb, plăcut, este un important atu social şi peste 85% spun că îşi amintesc întodeauna de cineva cu un zâmbet frumos.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite