Care  suplimente alimentare au în spate studii ştiinţifice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înainte de a lua un supliment alimentar sau altul e bine să consultaţi medicul nutriţionist sau pe cel de familie
Înainte de a lua un supliment alimentar sau altul e bine să consultaţi medicul nutriţionist sau pe cel de familie

O serie de diete sărace în calorii şi articole ne recomandă să adăugăm la regimul nostru alimentar un supliment sau altul, de care am auzit sau nu. Cum deosebim însă informaţia corectă şi utilă de cea nefolositoare? Un american a  fost curios să afle dacă şi  care sunt studiile care stau la baza unei indicaţii sau a alteia. Iată ce a aflat!

Rezultatele acestei întreprinderi  a lui  David McCandless au fost publicate pe site-ul informationisbeautiful.net . David a alcătuit un grafic supraetajat în care a poziţionat numele suplimentului şi indicaţia pentru care e bine să iei respectivul supliment sau nu.

La primul etaj a plasat suplimentele sigure, sub el pe cele bune şi care promit, apoi cele neconcludente, slabe sau cele care nu au niciun efect. Etajul cel mai consistent a fost acela al suplimentelor slabe sau cu efect neconcludent.

Vă prezentăm primele două etaje care cuprind suplimentele pentru care David a găsit că au la bază studii ştiinţifice.

Sigure

Cafeaua şi rsicul cardiovascular. Un metastudiu arată că cu cât o persoană bea mai multă cafea cu atât creşte riscul bolilor cardiovasculare. Cantitatea optimă este de 3-5 ceşti de cafea pe zi.

Bune şi care promit

Cafeina  şi efectul ei asupra memoriei. Cafeina stimulează memoria pe termen lung.

Coaja de ou combate artrita. Coaja de ou stimulează producerea de celule şi reduce inflamaţiile. 500 de mg pe zi duce la obţinrerea unor rezultate rapide.

Acidul folic şi defectele genetice. Poate preveni defectele din naştere, însă foarte important este momentul în care se administrează suplimentul.

Probioticele şi diareea. Probioticele combat diareea produsă de consumul de antibiotice.

Vitamina D şi densitatea osoasă. Vitamina D ajută la creşterea densităţii osoase şi prevenirea fracturilor.

Uleiul de mentă şi efectul asupra musculaturii. Uleiul de mentă relaxează muşchii şi este mai eficient în tratamentul antispastic

Rolul fierului în alimentaţia copilului atunci când acesta nu e anemic: Poate îmbunătăţi dezvoltarea psihomotorie, însă nu şi pe cea mentală şi comportamentală.

Uleiul de cocos slăbeşte. 30 de ml de ulei de cocos pe zi poate duce la o reducere în greutate, probabil pentru faptul că grăsimile conţinute în acest tip de ulei sunt greu de depozitat de către organism.

Calciul şi cancerul colorectal. Nu sunt evidenţe că suplimentul reduce riscul de cancer colorectal, dar poate inhiba polipii precanceroşi.

Calciul şi presiunea sângelui. Există studii solide care dovedesc că un supliment de calciu poate reduce ulor presiunea sângelul , în special la persoanele sub 35 de ani.

Acizii graşi omega 3 din peşte şi  cancerul colorectal. Acizii graşi omega 3 reduce cancerul colorectal şi este eficient în tratamentul acestuia.

Lavanda tratează depresia. Lavanda este eficientă în tratamentul depresiilor moderate, mai ales dacă este asociată cu imipramina, un antidepresiv uşor.

Turmericul este eficient în tratamentul ulcerului.  Poate fi benefic în tratamentul colitei şi a ulcerului gastric dacă esta sociat cu terapia medicamentoasă convenţională. Cu toate acestea, este nevoie de mai multe studii în acest sens.

Vitamina D şi gripa. Unul dintre studii arată că peste 18% din copiii care au luat suplşimente de vitamina D3 au contractat gripa faţă de 10% care au luat placebo.

Vitamina K 2 şi osteoporoza. De multe ori, vitamina K este indicată femeilor care au intrat la menopauză ca supliment pentru întărirea oaselor.

Tirosina (un aminoacid care ajută la formarea proteinelor) menţine starea de alertă şi îmbunătăţeşte memoria. Studiile arată că aceste aminoacid îmbunătăţeşte memoria şi ajută  la procesarea mai rapidă a informaţiilor la adulţii care lucrează sub presiune.

Vitamina K 2 şi cancerul de prostată. Vitamina K2 pare să fie legată de o incidenţă mai mică a cancerului de prostată. Cea mai puţin eficientă pentru organism este vitamina obţinută în urma consumului de carne.

Uleiul de seminţe de limba mielului şi reumatismul. Se pare că reduce durerile şi îmbunătăţeşte mobilitatea şi, aparent, nu are efecete adverse.  

Gheara diavolului şi artrita. Se pare că extractul reduce durerile de spate prin blocarea căii care permite inflamaţia.  

Ghimbirul elimină stările de rău. Se pare că este benefic în combaterea greţii şi a stărilor de vomă.  

Fierul şi acidul folic. Reduc anemia la femeile însărcinate, însă efectul asupra fătului nu este clar.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite