În doze mari,  anasonul poate produce tulburări nervoase. Care sunt indicaţiile fitoterapeutice

În doze mari,  anasonul poate produce tulburări nervoase. Care sunt
indicaţiile fitoterapeutice

Infuziile din plante medicinale se prepară dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă

Datorită uleiului esenţial, anasonul stimulează peristaltismul intestinal, secreţiile salivare, gastrice şi pancreatice.  Totodată, este un stimulator al centrilor respiratorii. Consumat timp îndelungat, produce efecte care deteriorează starea de sănătate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ne-am obişnuit ca faţă de plantele medicinale să fim mai puţin atenţi mergând pe principiul că ceea ce este natural nu are cum să ne facă rău. De cele mai multe ori însă, adevărul este altul. Şi plantele medicinale, sub formă de ceaiuri, decocturi, infuzii, uleiuri, ne pot deteriora starea de sănătate uneori destul de serios. Soluţia este să întrebăm medicul fitoterapeut înainte de a ne administra sau nu ceva.

Irită mucoasele intestinale

Anasonul se califică pentru această categorie. Astfel, potrivit Ghidului plantelor medicinale, coordonat de farmacologul dr. Ovidiu Bojor, în doze terapeutice, anasonul are efecte stimulative asupra centrilor nervoşi şi ai circulaţiei. Tot la capitolul beneficii se încadrează şi efectul expectorant şi de eliminare a gazelor intestinale.  

În cantităţi mari însă – de peste 5 grame de fructe pe zi – duce la tulburări nervoase, plus că utilizarea îndelungată irită mucoasele intestinale.

Uleiul volatil produce dermatoze şi stări alergice, în doze mai mari de 5 picături pe zi este narcotic şi poate provoca accidente cerebrale.

Pentru femeile însărcinate, anasonul este contraindicat.

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de fructe la o cană de apă. Se bea câte o cană pe zi, în mai multe reprize. Se poate asocial şi cu alte plante medicinale, cu respectarea cantităţilor indicate de fitoterapeut.

Cantitatea recomandată de ulei volatil este de 2-3 picături pe zi.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: