Articol publicitar

90 de ani de Fares. 90 de ani de sănătate din inima Daciei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brandul românesc Fares  împlineşte 90 de ani
Brandul românesc Fares  împlineşte 90 de ani

Acum 9 decenii, brandul românesc Fares a adus împreună tradiţiile şi ştiinţa, pentru a obţine ceaiuri şi remedii din plante medicinale. De 90 de ani, munca echipei Fares se desfăşoară în jurul plantelor, exact în acelaşi loc unde compania a luat fiinţă – la poalele Sarmizegetusei, în inima Daciei.

GALERIE FOTO

Porţile fabricii Fares sunt deschise pentru toţi cei care iubesc şi respectă plantele. Din 2016 până în prezent peste 2300 de persoane au vizitat fabrica şi au văzut cum specialiştii Fares transformă plantele în remedii pentru sănătate. “Paradisul plantelor medicinale” – aşa au numit elevii de la şcoala Dr. Aurel Vlad din Oraştie fabrica, după recenta lor vizită.

Un “paradis al plantelor” în care fiecare plantă parcurge un drum pe cât de frumos, pe atât de riguros, trecând prin mai multe etape, de când este culeasă şi până ce ajunge sub forma unui pachet de ceai, a unei sticle cu sirop sau a unui flacon cu capsule.

Prin urmare, fiecare pas este esenţial pentru obţinerea unor produse de calitate. Toate plantele sunt supuse unui set de minim 10 analize, importante pentru calitate si siguranţă. Anual se realizează 8000 de analize doar pentru a aviza intrarea acestora în depozit, înainte de a le folosi în prepararea remediilor.

Dar munca de abia începe şi continuă mai apoi prin verificarea tuturor paşilor de producţie şi, ulterior, a eficienţei produselor. Certificările TUV Rheinland Cert pentru sistemele ISO de management ale siguranţei alimentului şi calităţii atestă că fluxul de fabricaţie, maşinile şi utilajele corespund normelor europene, iar controlul de calitate este minuţios şi strict pe tot parcursul.

Toate acestea au putut fi observate îndeaproape şi de farmaciştii, cât şi de specialiştii din magazinele naturiste, din Timişoara, Lugoj, Reşiţa şi Bistriţa, care au vizitat de curand fabrica Fares. “Am remarcat condiţiile deosebite în care se fabrică suplimentele nutritive, condiţii de igiena remarcabile şi produse naturale de calitate superioară, pe care le recomandăm cu multă căldură”, au marturisit câţiva dintre cei veniţi în vizită.

“Cu profesionalism, atenţie şi mult drag”, aşa cum au punctat câtiva farmacişti din Bucureşti în cadrul vizitei, are loc tot acest proces minuţios şi riguros al transformării plantelor în remedii. Nu lipsesc nici evaluările şi testele clinice, care confirmă eficienţa terapeutică a produselor. Cu alte cuvinte, realizarea ceaiurilor şi a remediilor naturiste înseamnă “dedicare, implicare, preocupare pentru sănătate şi calitate”, aşa cum au declarat şi specialişti din magazinele naturiste din Craiova.

Astfel, Fares reuşeste să ofere consumatorilor ceaiuri şi remedii din plante medicinale de calitate, din inima Daciei.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite