15 remedii naturale pentru calmarea migrenelor

15 remedii naturale pentru calmarea migrenelor

Mediafax | Durerile de cap pot fi atenuate și cu remedii naturale, nu doar cu medicamente

Dacă te-a încercat vreodată o migrenă, stii că de la primul simptom este indicat să găsești rapid o metodă de calmare.

Ştiri pe aceeaşi temă

În timp ce există o serie de medicamente care pot trata şi preveni migrenele, există și  un număr mare de opţiuni naturale pentru a ușura durerea, informează publicația „Huffington Post”.

Un ghid de tratament împotriva migrenelor, elaborat de Academia Americană de Neurologie și a Societății Americane Împotriva Durerilor de Cap, prezintă modalități nemedicamentoase de prevenire și calmare a durerilor.

Iarba fetei

Unul dintre cele mai vechi remedii din plante pentru migrene, iarba fetei poate fi folosită în mai multe forme, fie ca ceai, fie consumată crud, recomandă Alexander Mauskop, directorul Centrului de Cefalee din New York.

Această plantă conține o subsanță chimică puternică numită partenolidă, care atenuează migrenele. Unul dintre primele studii privind această plantă a fost efectuat în Marea Britanie în anii ’80.

Potrivit Centerului Medical al Universității din Maryland (SUA), s-a constatat că 70% din oamenii care au mestecat câteva frunze de iarba fetei, au simțit, de la zi la zi, atenuări ale migrrenelor.
Sub formă de supliment,  cât timp acesta conţine cel puţin 0,2 % de partenolidă, adică 100 sau cel mult 150 de miligrame pe zi, pot face minuni: „planta eliberează niște substanțe care dilată vasele de sânge de la nivelul capului”, susține doctorul Andrew Weil.

Brusture

Spre deosebire de iarba fetei, această plantă este toxică în orice formă. Cu toate acestea, proprietățile de prevenire a durerilor de cap sunt la fel de impresionante.

Chimicalele din brusture au capacitatea de a calma spasmele și reduc inflamația, ambele favorizând apariția durerilor de cap.

Un studiu efectuat în anul 2004 a arătat că incidența migrenelor este cu 48% mai mică la persoanele cărora li s-aua dministrat de două ori pe zi 75 de miligrame de esență de brusture, comparativ cu o diminuare de 26% a frecvenței migrenelor în cazul persoanelor care auluat pastile placebo.

Deși planta a fost analizată ca măsură preventivă unele dovezi indică faptul că brusturele chiar poate combate migrenele.

Luând la fiecare trei ore câte 100 de miligrame de brusture (până la cel mult 300 de miligrame pe parcursul a 24 de ore), o persoană suferindă de migrene poate scăpa de dureri, potrivit Psychology Today.

Magneziul

În urma unei cercetări proprii, directorul Centrului de Cefalee din New York, Alexander Mauskop,  a constatat că persoanele cu migrene au, în majoritatea cazurilor, deficit de magneziu.

El a demonstrat că o infuzie de minerale ar putea ajuta la sistarea durerii. Desigur, o perfuzie nu este cel mai practic tratament atunci când ești lovit de o migrenă, însă există alternative, precum suplimentele de magneziu.
Un studiu recent a demonstrat că suplimentele zilnice de magneziu reduc frecvența migrenelor cu aproape 42 %, față de aproxiamtiv 16 % în cazul persoanelor pe tratament placebo.

Unii oameni au probleme cu absorbția de magneziu, fapt ce poate duce la efecte secundare neplăcute precum diareea, dar în general este considerat un tratament sigur, în doze de 200 miligrame pe zi, adaugă Mauksop.

Vitamina B

Vitamina cunoscută și ca riboflavină se regăsește, în mod natural, în alimente precum laptele, carnea, nucile și legumele verzi, potrivit unui studiu realizat în anul 1998.

Aceste alimente au fost asociate cu prevenirea migrenelor, atunci când au fost consumate  în cantități foarte mari, după prescripția medicului.
Riboflavina este implicată în producerea de energie în interiorul celulelor din corp, explică Mauskop, așa că se recomandă să fie administrată dimineaţa pentru a îndepărta migrenele din timpul zilei, căci seara riscă să perturbe somnul.

Omega 3

O doză din aceste grăsimi sănătoase poate preveni inflamaţiile, care sunt  deseori vinovate de apariția migrenelor. Everyday Health recomandă semințele de in, peștele, precum somonul, dar și suplimente de ulei de pește.

„Sunt atat de multe beneficii aduse de Omega3, chiar dacă nu ajută la calmarea durerilor de cap, nu există nici un motiv să nu-l încercați”, atrage atenția Alexander Mauskop, directorul Centrului de Cefalee din New York.

Inhalarea mentei

Majoritatea persoanelor care suferă de dureri de cap știe că anumite mirosuri pot declanșa migrene. Inhalarea mirosului mentei poate reduce durerile de cap.



Ghimbirul

Acest condiment este bine-cunoscut ca remediu pentru stomacul deranjat şi poate, de asemenea, să ușureze migrenele asociate cu greaţa, precizează Mauskrop. De asemenea, durerile pot fi atenunate datorită proprietăților antiinflamatorii ale ghimbirului.


Masarea tâmplelor

Tehnica ajută la eliminarea tensiunilor care pot provoca dureri de cap. Oamenii iși masează instinctiv tâmplele, în momentul în care au o durere de cap, apăsând ușor și efectuând mișcări circulare relaxante.

Masajul

În mod similar, un masaj al întregului corp poate ajuta. Stresul este un factor negativ care declanșează durerile de cap și care poate fi înlăturat cu ajutorul masajului. În urma unui studiu, s-a descoperit că persoanele care suferă de migrene au avut mai puține dureri de cap, după şase sesiuni de masaj pe săptămână.

Meditația

Un mod avantajos de a reduce stresul este libera practică a meditației, spune specialistul Centrului american de Cefalee, Alexander Mauskop, care susține că această metodă este una dintre cele mai recomandate pentru calmarea migrenelor.Într-adevăr, sunt puține dovezi concrete cu privire la meditație și la reducerea durerilor de cap, dar cu siguranță se produce o eliberare de stres, relatează health.com.

Bea mai multă apă

O mulțime de dureri de cap sunt declanşate de deshidratare , atrage atenția Mauskop.  El susține că are pacienţi pe care îi îndeamnă să consume rapid câteva pahare de apă atunci când simt că sunt în pragul unei migrene.

Acupunctura

Tehnica este benefică pentru reducerea migrenelor, exercitând presiune asupra unor puncte-cheie de pe corp. Un studiu recent susține că beneficiile asupra migrenelor sunt aduse de acupunctură cu ajutorul unei atenții sporite a acupuncturistului. Susținătorii acestei tehnici orientale apără cu fermitate acest procedeu învinovățit că folosește pe ace o substanță chimică.

Cafeina

„Cafeina este o sabie cu doua tăișuri”, avertizează Mauskop. Dacă ești dependent de cafea, sunt șanse mari să apară dureri de cap atunci când nivelul cofeinei din corp începe să scadă.
Cu toate acestea, în doze mici, cofeina poate ajuta la atenuarea durerilor de cap.

Exerciții fizice periodice

Împreună cu meditația, profesorul Mauskop recomandă efectuarea cu regularitate a exercițiilor fizice, pentru prevenirea și tratarea migrenelor. Anul trecut, o echipă de cercetători suedezi a încercat să afle cum contribuie sportul la reducerea migrenelor și a descoperit că mișcarea este la fel de eficientă ca medicamentele.



De la cald, la rece și invers

Mulţi oameni simt un fior atunci când sunt încercați de o migrenă, în timp ce capetele lor sunt fierbinți.

Pentru unii oameni, un ajutor temporar este inversarea stărilor – capul este răcit cu gheață iar coprul este încălzit într-o baie fierbinte.

Desigur, tehinca nu e foarte practică dacă nu ești acasă sau dacă nu ai suficient timp la dispoziție, dar dilatarea vaselor de sânge din organism poate fluidiza circulația sângelui la nivelul capului, atenuând astfel durerea.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările