Unu din trei oameni are carenţă de fier. Care sunt simptomele şi unde se pot face testări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carenţa de fier este mai des întâlnită la femeile cu vârste între 25 şi 35 de ani şi la copiii până în 5 ani, dar, adesea, este nediagnosticată. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, carenţa de fier este printre cele mai răspândite deficienţe nutriţionale din lume, afectând o treime din populaţie.

Oboseala mentală, iritabilitatea, ameţeala sau pierderea rapidă a concentrării, epuizarea fizică, capacitatea fizică redusă sunt, toate, semne ale prezenţei carenţei de fier în organism.

Alături de aceste simptome mai pot apărea paloarea, căderea părului, unghiile friabile şi ulceraţiile bucale. Din aceste motive, această deficienţă poate avea un impact direct asupra activităţii zilnice şi, deşi simptomele sunt clare, de multe ori, ele sunt ignorate sau confundate cu simptomele altor boli.

Fierul este implicat în numeroase procese metabolice

Femeile care sesizează simptome aparent fără explicaţie precum oboseală, ameţeli, lipsă de concentrare  ar trebui să meargă la medic şi să îşi facă analizele de sânge cât mai repede, pentru a depista la timp o eventuală carenţă de fier în organism. Cauzele carenţei de fier sunt legate fie de o alimentaţie cu un conţinut insuficient de fier, care nu poate acoperi nevoile organismului, fie sunt determinate de anumite boli care duc la pierderi semnificative de fier, aşa cum sunt bolile cronice. De asemenea, anumite afecţiuni pot influenţa modul în care fierul este absorbit de organism sau limitează absorbţia acestuia, aşa cum lipsa de fier poate influenţa negativ afecţiuni preexistente. Carenţa de fier poate fi ţinută sub control, însă diagnosticarea precoce este esenţială, a explicat dr. Oana Inţă, medic cardiolog la Fundaţia pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecţiuni Cardiovasculare  - FOBAC.

Fierul este unul dintre mineralele esenţiale ale organismului şi un element de asemenea extrem de important al sângelui - se găseşte în proporţie de peste 60% în hemoglobina din sânge. Fierul este implicat în numeroase procese metabolice, precum transportul de oxigen, sinteza ADN-ului şi producţia de energie la nivelul optim necesar pentru buna funcţionare a organismului. Mai mult decât atât, fierul ajută la menţinerea unui sistem imunitar funcţional şi ajută organismul să lupte cu infecţiile.

Nivelul optim de fier din organism diferă de la persoană la persoană în funcţie de vârstă, sex şi starea generală de sănătate. În mod normal, există un echilibru între nevoia de fier a organismului şi fierul pe care organismul îl primeşte prin alimentaţie. Totuşi, dacă aportul de fier în organism scade, atunci nevoile corpului nu vor fi îndeplinite, ceea ce în timp poate duce la carenţă de fier.

Carenţa de fier evoluează

În data de 17 iunie, în Mega Mall, Bucureşti, în între 12:00 şi 18:00, cei care vor îşi pot testa nivelul de fier şi afla mai multe informaţii despre cauzele, simptomele şi consecinţele carenţei de fier.

Testarea nivelului de fier din organism este importantă pentru că deficienţa de fier evoluează în timp. De la un nivel al fierului apropiat de parametrii normali, poate ajunge la carenţă de fier fără anemie şi în forma cea mai severă, la carenţa de fier însoţită de anemie.

Alte cauze posibile ale carenţei de fier sunt: pierderea de sânge  - inclusiv în perioada menstruaţiei, inflamaţia, anumite medicamente sau dieta.

În anumite perioade, când organismul are mai multă nevoie de fier, precum în copilărie sau în perioada adolescenţei, dar şi pe durata sarcinii, nevoia de fier a organismului creşte, ceea ce poate duce la instalarea carenţei de fier.

Conform unui studiu de piaţă realizat pentru Vifor Pharma, în octombrie 2017, 12% din repondente au declarat că nu şi-au testat niciodată nivelul de fier din organism, iar 27% din ele cî nu şi-au mai testat nivelul de fier în ultimii doi ani. Însă 61% din persoanele intervievate şi-au testat recent nivelul de fier şi, dintre acestea, 22% au fost diagnosticate cu anemie şi 19% cu lipsă de fier.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite