Somnul insuficient te face să iei decizii greşite

Somnul insuficient te face să iei decizii greşite

Cele mai proaste decizii le iei atunci când n-ai dormit suficient FOTO Shutterstock

Atunci când dormi prea puţin, eşti ţâfnos înfometat şi uituc. În afară de faptul că ţipi la toată lumea şi mănânci tot ce apuci, somnul insuficient te face să iei decizii proaste cam în toate aspectele vieţii tale.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Un pic mai mult somn face foarte multe pentru sănătatea organismului, pentru memorie şi pentru siguranţă. Însă, doar o noapte de nesomn te determină să faci o grămadă de alegeri greşite. „Huffington Post“ a realizat o listă cu cele mai comune greşeli pe care le faci atunci când n-ai dormit suficient.
 
1. Să conduci
 
Nu trebuie să te sui în spatele volanului atunci când ai băut câteva pahare de alcool, aşadar nu trebuie să conduci nici când eşti nedormit. Un studiu din 2012 a descoperit că şoferii beţi sau cei adormiţi sunt de două ori mai predispuşi la accidente. „Ştim din testele noastre că doar patru ore de somn pierdut va produce acelaşi efect ca şase doze de bere în organismul omului“, avertizează Christopher Drake, cercetător în cadrul Centrului de Cercetare privind Tulburările de Somn din Detroit, SUA.
 
Însă nu doar şoferii adormiţi ar trebui să nu se suie la volan. Acest lucru este valabil şi pentru piloţi, mecanici de locomotivă şi şoferi de camion. În cadrul tuturor acestor slujbe există erori de performanţă din cauza somnului insuficient, conform Fundaţiei Naţionale americane de Somn.
 
2. Să iei decizii importante
 
Există un motiv serios în spatele unei idei bune care ţi-a venit atunci când eşti obosit şi care se dovedeşte că n-a fost chiar atât de inspirată. Un studiu din 2011 a scos la iveală faptul că, după o noapte de nesomn, există o activitate crescută în zonele cerebrale care estimează rezultatele pozitive. De asemenea, există o scădere la fel de mare în zonele creierului care estimează rezultatele negative. 
 
Mai precis, somnul insuficient ne face incapabili să judecăm rezultatul unei decizii, făcându-ne mai optimişti. Aşa că, nu trebuie să semnezi un contract nou sau să accepţi o slujbă atunci când eşti nedormit, deoarece nu eşti foarte realist în acele momente.
 
3. Să cumperi mâncare
 
Ştim deja că nu trebuie să-ţi umpli coşul de cumpărături cu alimente atunci când îţi este foame, dar dacă îţi mai este şi somn, deciziile tale în ceea ce priveşte alimentaţia vor fi de-a dreptul dezastruoase. Un studiu din 2013 a descoperit că „adormiţii“ care fac cumpărături achiziţionează alimente foarte bogate în calorii. „Am observat că lipsa somnului are un impact foarte mare asupra foamei şi a deciziilor. Această combinaţie devine foarte periculoasă atunci când vine vorba de cumpărat mâncare. Omul va fi înfometat şi nu va reuşi să ia decizii bune pentru sănătatea sa“, spune autorul studiului, Colin Chapman, de la Universitatea suedeză din Uppsala.
 
Bărbaţii din cadrul acestui experiment şi-au umplut coşurile de cumpărături cu 9% mai multe calorii şi cu 18% mai multă mâncare după doar o noapte în care au dormit insuficient. „Descoperirile noastre oferă o dovadă clară că oamenii care trebuie să aibă grijă la depunerea kilogramelor trebuie să aibă un program de somn sănătos, de şapte-nouă ore pe noapte“, adaugă cercetătorul.
 
4. Să faci achiziţii online
 
Dacă procesul decizional este lezat şi impulsivitatea este şi ea amplificată în cazul unei nopţi de nesomn, este mult mai bine să te fereşti şi de cumpărăturile online. Gândirea logică este grav afectată atunci când nu dormi, aşa că nu este momentul să-ţi comanzi o pereche de cizme de pe internet sau să-ţi cumperi o geantă care pare extraordinară. Ţine minte: „Noaptea e un sfetnic bun“, cel puţin aşa ne zic bătrânii înţelepţi.
 
5. Să bei un energizant
 
Da, eşti obosit, dar nu te întinde către sucul energizant. Mai degrabă plimbă-te puţin sau chiar trage un pui de somn. Este mult mai bine aşa decât un şoc puternic de cafeină şi cantitatea de zahăr imensă cu care vine la pachet sucul energizant. Mai mult, multe sucuri de acest fel conţin o cantitate destul de mică de cafeină, mai ales comparativ cu o ceaşcă de cafea tare, care mai are şi câteva beneficii asupra sănătăţii.
 
6. Să te lauzi cât de rezistent eşti
 
Poate că nimic nu promovează un climat nesănătos mai mult ca lăudatul cu cât de obosit eşti. Nu te lăuda că eşti nedormit, nu este o realizare. Este chiar ceva foarte nesănătos pentru tine şi nu trebuie să-i faci şi pe alţii părtaşi la nefericirea ta. Cu toţii trebuie să fi atenţi la ce mesaj transmitem.
 
7. Să te cerţi
 
Dimineaţa de după o noapte nedormită nu este momentul potrivit pentru discuţii serioase cu partenerul. Lipsa de somn te face mai emotiv, dar nu într-un sens bun. „În lipsa somnului, creierul se întoarce la o gândire mai primitivă, fiind incapabil să pună experienţele emoţionale într-un context şi să producă un răspuns controlat, potrivit“, notează Matthew Walker, autor al unui studiu pe acest subiect, efectuat în 2007. Cercetarea sa a descoperit că mintea care este privată de somn este cu 60% mai reactivă la imaginile negative sau deranjante.
 

Citeşte şi:

Orice ai face, nu scapi de ceasul deşteptător: organismul este prevăzut cu un sistem complicat de trezire la oră fixă

Alarma ceasului este cel mai mare duşman al omului modern, mai ales că, de cele mai multe ori, întrerupe un somn insuficient şi anunţă o zi grea. „Ceasul deşteptător este cel mai bun mod de a te priva de somn“, spune un medic specialist. Atunci de ce, uneori, ne trezim cu câteva momente înainte să sune?
 
 
Somnul din timpul zilei, o necesitate pentru cei care lucrează ture de noapte sau care se distrează până la ore târzii, întrerupe ritmul a aproape o treime din genele tale. E posibil chiar ca această desincronizare a genelor să fie chiar mai gravă decât în cazul somnului insuficient, conform unui nou studiu.
 
 
Medicamentul zolpidem te poate face să mănânci ţigări în somn. Ba, mai mult, în SUA au fost comise crime sub influenţa somniferului.
 
 
În zilele noastre, este o obişnuinţă să fii atât de ocupat în timpul săptămânii încât să dormi foarte puţin. Mulţi oameni plănuiesc ca acest somn pierdut să fie recuperat în timpul weekendului, însă care ar fi cea mai potrivită metodă?

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările