Cât de important este somnul de amiază

Cât de important este somnul de amiază

Somnul de după-amiază ne ajută să trăim mai mult

Obişnuinţa de a dormi după-amiaza nu doar că ne schimbă dispoziţia, dar ne ajută şi să trăim mai mult,  potrivit unui nou studiu citat de bbc.com.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este important să dormim după-amiaza? Şi dacă da, cât timp pentru a nu periclita odihna pe timpul nopţii şi mai ales unde dacă suntem la serviciu sau la şcoală? Somnul de amiază este foarte important susţin oamenii de ştiinţă şi există soluţii pentru toate aceste situaţii.

Astfel, un somn nu mai lung de 20 de minute după-amiaza reduce riscul de a suferi atacuri de cord mai târziu în viaţă. Punerea capului pe pernă diminuează tensiunea sângelui, potrivit unei cercetări efectuate la Asklepieion General Hospital în Voula, Grecia şi citat de bbc.com.

Cercetarea vizavi de cât de important este somnul de amiază s-a axat pe persoane vârstnice, dar oricine poate beneficia de pe urma obiceiului de trage un pui de somn după-amiaza, mai spun specialiştii.

„Moţăiala poate fi uşor asimilată în stilul de viaţă şi nu costă nimic“, potrivit cardiologului Manolis Kallistratos, autorul principal al studiului.

Cercetarea arată că 20 de minute de somn în timpul zilei poate duce la o scădere cu 5 mmHg a tensiunii arteriale, cam cât s-ar putea obţine prin administrarea de medicamente.

În parc, dacă e vară. Cât de important este somnul de după-amiază

Potrivit dr. Dr Guy Meadows, directorul medical al The Sleep School, obişnuinţa de a dormi la amiază este înscrisă în AND-ul nostru şi ar trebui să căutăm să respectăm ceea ce corpul ne cere. Specialistul mai spune că ideal ar fi să aţipim la noi acasă după-amiaza, dar dacă acest lucru nu se poate şi suntem la muncă sau la şcoală, să găsim un loc liniştit unde să stăm cu ochii închişi preţ de 20 de minute. „Beneficiile pot fi mai mari decât vă închipuiţi“, pretinde acesta.

În lunile de vară acesta recomandă să ieşim în parc şi să facem acest lucru pe o bancă având grijă să punem ceasul să sune după 20 de minute, mai ales dacă trebuie să ne reîntoarcem la muncă. „Chiar dacă nu dormiţi în adevăratul sens al cuvântului, un astfel de obicei este extrem de relaxant“, mai spune dr. Guy.

Chiar dacă somnul la amiază este important, o aţipeală mai mare de 20 de minute nu este însă indicată. „Puteţi cădea într-un somn adânc din care să vă fie greu să vă treziţi şi care să producă stări de rău“.

Dr. Guy mai spune că persoanele care experimentează în premieră somnul de după-amiază ar trebuie să pună alarma ceasului să sune după 20 de minute, dar că după câteva luni organismul ar trebuie să fie capabil să se trezească singur.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: